Gata cu chefurile până-n zori, în Argeş. Nunţile, botezurile şi aniversările se vor ţine fără dansuri, hore şi sârbe

Gata cu chefurile până-n zori, în Argeş. Nunţile, botezurile şi
aniversările se vor ţine fără dansuri, hore şi sârbe

Foto: Click

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă a hotărât marţi impunerea unor măsuri suplimentare în Argeş, pentru prevenirea răspândirii noului coronavirus. Chefurile nu se vor mai putea întinde până dimineaţa, iar nuntaşii trebuie să uite de dansuri, hore şi sârbe. Limitările vizează şi alte activităţi, inclusiv cazinourile.

Ştiri pe aceeaşi temă

Pe lângă instituirea obligativităţii purtării măştii de protecţie de către toate persoanele aflate pe raza administrativ-teritorială a judeţului Argeş începând cu vârsta de peste 5 ani, în spaţii închise şi deschise, pentru grupuri mai mari de două persoane care nu locuiesc la aceeaşi adresă, măsură care intră în vigoare începând cu data de 30 iulie 2020, CJSU Argeş a dispus şi alte măsuri de limitarea a infectărilor.
 

Chefurile se vor ţine, de joi, după reguli noi

Administratorii societăţilor comerciale care organizează evenimente private (nunţi, botezuri, aniversări şi alte asemenea) vor proceda la reducerea duratei evenimentului până la ora 22.00 de luni până vineri şi ora 23.00 în zilele de sâmbătă şi duminică, asigurând (prin personalul de deservire) monitorizarea permanentă a respectării de către participanţii la eveniment a măsurilor de limitare a răspândirii virusului SARS-CoV-2, potrivit legii.
 
" În cadrul acestor evenimente sunt interzise interacţiunile fizice de tip joc sau dans (când nu se poate păstra distanţa fizică)", precizează Instituţia Prefectului Argeş;
 

Cazinourile şi  fast-foodurile au program limitat

Programul activităţilor comerciale de tip fast-food, drive-in, jocuri de noroc, case de pariuri, cazinouri se va reduce până la ora 22.00 de luni până vineri şi ora 23.00 în zilele de sâmbătă şi duminică, administratorii spaţiilor în care se desfăşoară aceste activităţi asigurând monitorizarea permanentă a respectării de către personalul de deservire şi de către clienţi a măsurilor de limitare a răspândirii virusului SARS-CoV-2, potrivit legii.
 
Toate acestea vin în completarea măsurilor adoptate săptămâna trecută: închiderea târgurilor, a piscinelor şi a ştrandurilor şi limitarea programului la terase (până la ora 22.00 de luni până vineri şi 23.00 sămbătă şi duminică).

Vă recomandăm să citiţi şi: 

VIDEO Concluzia bizară a autorităţilor din Argeş, deşi s-au înregistrat 129 de noi cazuri şi 21 de reconfirmări cu COVID-19

Care sunt judeţele care au înregistrat cele mai multe cazuri noi de infectări cu SARS-CoV-2 în ultimele 24 de ore

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările