EXCLUSIV Mărturia unui protestatar ridicat de jandarmi la Topoloveni: „M-au ţinut la Poliţie până când a plecat Dragnea de la Primărie“

EXCLUSIV Mărturia
unui protestatar ridicat de jandarmi la Topoloveni: „M-au ţinut la Poliţie până când a plecat Dragnea de la Primărie“

Traian Paparete (foto dreapta) şi-a făcut un selfie cu jandarmii după ce a fost eliberat FOTO: arhiva personală

Zece protestatari care îl aşteptau pe liderul PSD Liviu Dragnea la Topoloveni au fost ridicaţi de jandarmi şi duşi la sediul Poliţiei din oraş, unde au fost ţinuţi aproximativ o oră şi jumătate, perioadă în care liderul social-democrat s-a întâlnit cu primarii PSD din zonă. Traian Paparete, unul dintre protestatari, a dezvăluit pentru Adevărul detaliile reţinerii.

Ştiri pe aceeaşi temă

Traian Paparete este unul dintre cei mai cunoscuţi protestatari din Argeş, iar în ultimii doi ani a fost nelipsit de la toate protestele la adresa PSD.

„M-au luat pe sus, m-au urcat în dubă, chiar dacă aveam şi ecuson de presă, eu sunt corespondent Rezistenţa TV. Jandarmii au acţionat la ordinul domnului locotenent-colonel Lupu, care a zis: „Ia-l şi pe ăsta”. M-au ţinut la Poliţia Topoloveni până când a plecat Dragnea de la Primărie. Mi-au zis că trebuie să mă verifice la Europol. Nu mi-au justificat în vreun fel motivul pentru care m-au reţinut mai bine de o oră şi jumătate. Le-am dat buletinul meu încă dinainte de a mă reţine. Nu mi-au dat vreo amendă. Celorlalţi protestatari le-a dat drumul mai devreme puţin, fără să îi amendeze”, spune Traian Paparete.

„Trei jandarmi m-au însoţit când am ieşit la fumat”

Tot Traian Paparete ne-a mai declarat: „Trei jandarmi m-au însoţit când am ieşit la fumat. S-a ajuns mai rău ca pe vremea lui Ceauşescu. Cred că le-a fost frică, se adunaseră vreo 80 de oameni la Topoloveni. Luasem nişte foi pe care scrisesem „NIMIC” , viceprimarul de la Topoloveni m-a înjurat şi apoi s-a dat ordinul să ne reţină. Pentru Liviu Dragnea, frica e foarte mare, el nu se aştepta ca la Topoloveni, care e fief PSD, să găsească cetăţeni care să fie împotriva lui, asta e clar. De aici a şi plecat probabil ordinul şefului jandarmilor, să ne ia la secţia de poliţie, ca să nu degenereze lucrurile şi să se adune mai multă lume”.

Patru dube pline cu jandarmi au fost aduse la Topoloveni cu o oră înainte ca Liviu Dragnea să ajungă în oraş.

De la Topoloveni, Liviu Dragnea a plecat să viziteze o fermă din comuna Corbi.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: