Două eleve din Piteşti au încercat să se sinucidă cu Paracetamol

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Arhiva Adevărul
Foto: Arhiva Adevărul

Două eleve de la Colegiul Tehnic "Costin D. Neniţescu" din Piteşti au fost duse cu ambulanţa la spital după ce li s-a făcut rău în curtea şcolii. Cele două fete le-au spus medcilor că au înghiţit mai multe pastile de Paracetamol


Fetele au fost găsite căzute în stradă, aproape leşinate, de câţiva trecători care au sunat la 112. Când echipajul SMURD a ajuns la liceu, fetele erau conştiente şi au mărturisit  medicilor că au înghiţit 20 de pastile de Paracetamol pentru că le durea capul. 

Cele două adolescente sunt eleve în clasa a IX-a la Colegiul Tehnic "Costin D. Neniţescu" din Piteşti. Una dintre fete este instituţionalizată la un centru din cadrul DGASPC Argeş. Astăzi nu s-au prezentat la şcoală. Tentativa de suicid a avut loc în afara şcolii, dar în acelaşi cartier. Fiecare dintre ele a înghiţit câte 20 de pastile de Paracetamol. Nu ştim încă de ce au făcut acest gest. Cert este că una dintre eleve nu este la prima tentativă de sinucidere", a declarat, pentru Adevărul, inspectorul general al ISJ Argeş, Dumitru Tudosoiu.

Adolescentele sunt acum internate la Spitalul de Pediatrie din Piteşti, pentru îngrijiri medicale.


Vom reveni cu amănunte!

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite