Cum îi tortura Ţurcanu pe deţinuţii de la Închisoarea Piteşti: „Am fost întins pe masă şi bătut cu ciomegele, trântit jos, lovit cu capul de mozaic, strangulat“
0În arhivele CNSAS se găsesc peste 14.000 de pagini ce descriu anchetele şi torturile de la Închisoarea Piteşti dintre 1949 şi 1951, precum şi interogatoriile la care a fost supus torţionarul şef Eugen Ţurcanu şi în care povesteşte cum îi bătea pe deţinuţi.
Timp de doi ani, la Închisoarea Piteşti s-a desfăşurat "Experimentul Piteşti", considerat a fi cel mai mare şi cel mai intensiv program de spălare a creierului prin tortură din blocul de Est. Estimările totale referitoare la numărul celor care au suferit acest experiment sunt cuprinse între aproximativ 1.000 şi 5.000 de persoane. Sute de foşti deţinuţi au rămas cu traume psihice ori fizice pe viaţă. Marele Alexandr Soljeniţîn - laureat al Premiului Nobel - considera că experimentul de la Pitesti a fost „cea mai teribilă barbarie a lumii contemporane”, iar istoricul François Furet, membru al Academiei Franceze, a considerat Fenomenul Piteşti „una dintre cele mai cumplite experienţe de dezumanizare pe care le-a cunoscut epoca noastră”.
Acum aproape doi ani, CNSAS a avut iniţiativa de a digitaliza şi publica integral pe site-ul propriu documentele privind fenomenul reeducării de la Piteşti.
Principalele surse arhivistice care cartografiază fenomenul Piteşti şi extensiile sale sunt reprezentate, pe de o parte, de dosarul, constituind procesul intentat lotului Eugen Ţurcanu (10 noiembrie 1954), în urma căruia au fost condamnaţi 22 de deţinuţi, respectiv dosarul fond Penal nr. 1.126, compus din 10 volume, reprezentând procesul lui Tudor Sepeanu şi al celorlalţi şase ofiţeri implicaţi în atrocităţi (16 aprilie 1957).
Din deţinut a devenit informator şi apoi torţionar
Am consultat o parte dintre documentele publicate de CNSAS şi vă prezentăm în cele ce urmează mai multe fragmente din cadrul interogatoriilor la care a fost supus pe parcursul anului 1954 torţionarul şef de la Piteşti - Eugen Ţurcanu, fost student la Universitatea din Iaşi şi fost membru al Gărzii de Fier, pentru scurt timp şi membru al PCR. Vă prezentăm, de asemenea, şi mărturia teribilă a unui fost deţinut – Mihai Jianu. Toate atestă şi confirmă torturile şi chinurile teribile la care au fost supuşi mii de deţinuţi timp de aproape doi ani, din noiembrie 1949 şi până în august 1951.
Născut pe 8 iulie 1925 la Păltiniş, Ţurcanu a fost un deţinut politic, care a fost condamnat la moarte şi executat în decembrie 1954 pentru rolul său în fenomenul cunoscut sub denumirea Experimentul Piteşti.
A fost condamnat iniţial pentru o perioadă de 7 ani la închisoare pentru nedenunţarea faptului că soţia sa era fiică de comandant legionar iar el, Ţurcanu, era membru PCR (PMR) şi, înainte de condamnare, fusese trimis de Statul comunist ca lucrător operativ la ambasada din Sofia. Perioada iniţială a detenţiei a fost petrecută de Ţurcanu la penitenciarul din Suceava. A fost transferat la închisoarea din Piteşti la 22 aprilie 1949 şi, odată ajuns acolo, a căutat să iasă la raportul directorului Dumitrescu, dar cu care nu a reuşit să vorbească decât la începutul lunii iunie, când acesta inspecta celulele. În urma discuţiilor cu acesta, Ţurcanu a fost recrutat ca informator al conducerii închisorii, beneficiind şi de un tratament mult mai favorabil decât cel aplicat deţinuţilor obişnuiţi, beneficiind de suplimente de mâncare, libertate de mişcare în interiorul penitenciarului etc. În vara anului 1949 a identificat, cu ajutorul colaboratorilor săi, pe acei deţinuţi care constituiau vârfuri sau modele pentru ceilalţi, pe care administraţia i-a izolat într-o secţie separată.
Întrebat la un interogatoriu din 9 iunie 1954 ce l-a determinat să insiste în luarea unei legături cu administraţia penitenciarului Piteşti, Ţurcanu a răspuns: ”Am fost determinat să iau legătura cu administraţia penitenciarului Piteşti sau cu altă persoană oficială, din dorinţa mea de a lucra ca informator văzând că acolo se duce activitate legionară şi reacţionară şi care era necesar să fie cunoscută de cei în drept”.
„Bătaia se aplica într-un timp de circa 10 minute care se repeta dacă era nevoie”
Iată ce spune Eugen Ţurcanu în cadrul unui interogatoriu din iunie 1954 privind metodele de tortură: ”Se foloseau beţe-cozi de mătură, bucăţi de scândură de la pat, curele, apoi lovituri cu palme, pumnul şi piciorul aplicându-se în felul următor: la tălpi, pe fese, pe muşchii posteriori ai picioarelor, la palme, peste faţă cu palmele şi cureaua, peste faţă şi în lingurică (sub stern), strânsul de beregată cu mâna. Bătaia se aplica într-un timp de circa 10 minute care se repeta dacă era nevoie. S-a mai folosit de asemeni: frecatul cimentului timp de la 1 la 2 ore, statul în picioare jumătate de zi, lovit cu capul de perete.”
La un interogatoriu din 24 iunie 1954, Ţurcanu a recunoscut că el a fost torţionarul şef: ”Acţiunea de ”demascare” din penitenciarul Piteşti a fost iniţiată, organizată şi condusă de subsemnatul în rândul deţinuţilor în urma directivei date mie de către dl. Dumitrescu Alexandru (n. red.- directorul penitenciarului) de a scoate informaţii de afară prin bătaie fără ca deţinuţii să cunoască că bătaia şi scoaterea informaţiilor de afară este o chestiune a administraţiei penitenciarului.”
La un alt interogatoriu, Ţurcanu descrie liniştit chinurile la care a fost supus deţinutul Şerban Gheorghe, care în cele din urmă s-a sinucis: ”La câteva zile după prima bătaie eu i-am dat un pumn la lingurică fiindcă încercase să-şi taie venele de la mână; la 4-5 zile a luat o bătaie în felul următor: s-a format un cordon de deţinuţi în formă ovală pe o distanţă de 7 m lungime şi 3 m lăţime, deţinuţi dintre care unii aveau în mână curelele de la pantaloni. În mijlocul acelui cordon făcut de deţinuţi, Şerban Ghe. Dezbrăcat în pielea goală a fost pus să alerge prin lovituri de curele ce i se dădeau în cap de către cei ce formau cordonul. A alergat în acest fel circa 15 min. A doua zi, în timpul când a fost scos de la vizita medicală, s-a aruncat în golul scărilor de la etajul I, iar ce s-a întâmplat cu el nu mai cunosc”.
Mihai Jianu, fost deţinut: ”Am fost întins pe masă şi bătut cu ciomegele, curelele pe spate, fese şi la tălpi”
În cadrul procesului lui Eugen Ţurcanu, impresionantă a fost mărturia fostului deţinut Mihai Jianu: ”Am fost torturat în penitenciarul Piteşti în camera 4 spital timp de circa 6 săptămâni de către Ţurcanu Eugen şi alţii. Am fost întins pe masă şi bătut cu ciomegele, curelele, pe spate, fese şi la tălpi, am fost pus în nenumărate rânduri să stau în poziţie de drepţi cu ochii închişi şi lovit de către Ţurcanu Eugen personal în regiunea stomacului cu pumni, ciomege şi bocancul, iar în momentul în care cădeam jos, săreau asupra mea şi a altora atât el cât şi alţii şi loveau la întâmplare. Personal, de către Ţurcanu E. Am fost trântit jos, lovit cu capul de mozaic şi strangulat de gât până aproape de sufocare”.
Decesul lui Ţurcanu, înregistrat la starea civilă la 8 ani de la execuţie
Procesul lui Eugen Ţurcanu şi al grupului de torţionari pe care l-a condus a avut loc în perioada septembrie - noiembrie 1954, iar completul de judecată a fost condus de Alexandru Petrescu, cel care prezidase şi la procesele lui Iuliu Maniu şi ale sabotorilor de la Canal. Implicarea autorităţilor vremii în bestialităţile de la Piteşti a fost recunoscut de regimul comunist indirect şi cu jumătăţi de măsură prin condamnarea, în anul 1957, la pedepse cu închisoarea a unor responsabili mărunţi, de la nivelul închisorii de la Piteşti (inclusiv a directorului închisorii). Prin sentinţa din 10 noiembrie 1954, Ţurcanu, împreună cu majoritatea membrilor grupului acestuia, au fost condamnaţi la moarte. Ţurcanu a fost executat prin împuşcare la 17 decembrie 1954, iar decesul a fost înregistrat la Sfatul Popular al comunei Jilava la 5 octombrie 1962.
”Fără sprijinul şi ordinele comuniştilor, Eugen Ţurcanu nu ar fi existat”
Legat de rolul lui Eugen Ţurcanu în Experimentul Piteşti am stat de vorbă şi cu Alin Mureşan, directorul general al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER). Un foarte apreciat cercetător, Alin Mureşan este autor al incitantului volum ”Piteşti. Cronica unei sinucideri asistate” (Editura Polirom, Iaşi, 2010) şi coeditor al celor şase volume colective intitulate ”Experienţe carcerale în România comunistă (coordonator Cosmin Budeancă, Editura Polirom, Iaşi, 2007-2012). Alin Mureşan a publicat un număr impresionant de studii referitoare la fenomenul terorii din penitenciarele comunismului, despre rezistenţă şi represiune, fiind totodată iniţiatorul şi coordonatorul proiectului www.fenomenulpiteşti.ro.
Care au fost elementele-cheie favorizante pentru transformarea lui Eugen Turcanu din deţinut în torţionar?
Vorbim de un complex întreg de împrejurări. În primul rând, faptul că, deşi fusese arestat ca legionar, el nu mai activase de prin 1943, în schimb se transformase într-un comunist, materialist şi ateu, după sfârşitul războiului. Astfel că avea toate motivele să demonstreze mai marilor vremii că încarcerarea lui pentru afinităţi legionare era o greşeală şi că poate fi extrem de util în lupta împotriva acestora. Mai apoi, eu personal cred ura împotriva legionarilor i-a fost alimentată şi de faptul că descoperise că soţia lui, fiica unui fost comandant legionar, l-a înşelat cu unul dintre fraţii săi. În rest, vorbim de tipul clasic al oportunistului, cu elemente de sadism şi cu o conjunctură dramatică.
Cât de mare a fost rolul său în ororile din cadrul Experimentului Piteşti?
În ceea ce priveşte torturarea studenţilor, rolul lui a fost capital. El ordona şi coordona bătăile, el recruta agresorii, el ţinea evidenţa informaţiilor descoperite, el vorbea permanent cu Securitatea, pentru care făcea ceea ce făcea. Dintre deţinuţi el este fără discuţie primul vinovat. Însă fără sprijinul şi ordinele comuniştilor el nu ar fi existat, aşa încât l-aş trece pe nivelul doi al responsabilităţilor.
Sunt în arhive statistici clare privind numărul de deţinuţi schinguiţi de către Eugen Ţurcanu? Câţi dintre ei au murit?
Cifre exacte nu există, dar el însuşi şi-a amintit în jur de o sută de victime proprii. Probabil că au fost puţin mai mulţi, întrucât am numărat circa 600 de victime în Piteşti, acolo unde el decidea tot. Nu i-a bătut pe toţi personal, dar pe cei care reprezentau interes informativ i-a luat în primire. Iarăşi, strict în Piteşti au murit 12 deţinuţi cu totul, pentru că agresorii nu doreau să omoare pe nimeni, aici vorbim de accidente, de cele mai multe ori. Cu excepţia cea mai notabilă a lui Alexandru Bogdanovici, a cărui asasinare fusese comandată de Securitate prin intermediul lui Ţurcanu şi a echipei sale.
Mai sunt supravieţuitori dintre deţinuţii din cadrul Experimentului Piteşti?
Azi mai trăiesc probabil 10-20 de oameni. Au vârste foarte înaintate, în jur de 90 de ani, dar unii dintre ei sunt în formă bună. Mă gândesc la Constantin Rodas din Ploieşti, la Radu Ciuceanu din Bucureşti, la Gheorghe Plop, din Râmnicu Vâlcea. Pe ultimul sperăm să-l aducem şi anul acesta la Şcoala de Vară pe care o organizăm anual chiar la fosta închisoare Piteşti.
Pe aceeaşi temă:
„Herman - Omul din spatele terorii“, un film despre „Experimentul Piteşti“
Se încarcă comentariile...
