Copiii orfani pot avea familie „de împrumut“, de Crăciun

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Puteţi aduce un zâmbet pe chipul copiilor abandonaţi din orfelinate, de sărbători! Aceştia pot petrece Crăciunul în sânul unei familii ”de împrumut”. Însă, persoanele dornice să facă un gest nobil, trebuie să îndeplinească anumite condiţii.

În Argeş, sunt sute de copii în centrele de plasament. Cu toţii aşteaptă cu nerăbdare pe Moş Crăciun şi, cel mai probabil, îşi doresc să facă sărbătorile în sânul unei familii, să se bucure de tradiţii, să meargă cu Colindul sau să participe la tăierea porcului. Însă, puţini sunt cei cărora li se împlinesc acest vis. Ce-i drept, persoanele care doresc să-şi petreacă sărbătorile creştineşti alături de un copil din centru de plasament o pot face în cadrul campaniei de responsabilitate socială ”Ia-mă acasă de Crăciun.” Dar, trebuie să îndeplinească anumite condiţii. Potrivit reprezentanţilor Direcţiei Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Argeş, persoanele în cauză trebuie să parcurgă anumiţi paşi:

·         solicitantul se adresează DGASPC Argeş printr-o cerere tip

·         specialiştii fac o vizită la domiciliul solicitantului pentru a vedea în ce mediu îşi va petrece copilul sărbătorile

·         solicitantul depune apoi la DGASPC Argeş un dosar de evaluare care să cuprindă: xerocopii după cartea de identitate, certificatul de naştere şi certificatul de căsătorie (după caz), certificat de cazier judiciar, adeverinţă medicală eliberată de medicul de familie, adeverinţă de venit, recomandări de la locul de muncă sau de la un vecin.

·         inspectorii DGASPC Argeş efectuează şi o anchetă socială, iar dacă solicitantul verificat primeşte “verde” va semna, la final, un angajament şi o declaraţie de confidenţialitate.

Persoanele dornice să facă o faptă bună, pot obţine mai multe relaţii despre campanie, telefonând la numărul de telefon 0248/271131, interior 16 sau 19, sau pot merge la sediul DGASPC Argeş de pe calea Drăgăşani din  Piteşti, programul de lucru fiind de luni până joi între 8-16,30 şi vineri, între 8-14.

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite