Cel mai modern spital de stat proiectat în România după 1989, aproape finalizat. Va avea inclusiv staţie de decontaminare în caz de explozie nucleară

Cel mai modern spital de stat proiectat în România după 1989, aproape finalizat. Va avea inclusiv staţie de decontaminare în caz de explozie nucleară

Lucrările la viitorul spital au început în martie 2016 FOTO Primăria Mioveni

De doi ani şi jumătate, lânga uzinele Dacia de la Mioveni se ridică cel mai modern spital de stat proiectat în România după 1989, potrivit specialiştilor. Viitoarea unitate sanitară, care costă 68 de milioane de euro, ar urma să fie inaugurată în vara lui 2019.

Ştiri pe aceeaşi temă

Datele statistice legate de viitorul spital de la Mioveni: va avea o suprafaţă desfăşurată de 17.290 mp, 13.000 de tone de beton turnat şi 1.400 de tone de armătură.

Clădirea are adăpost antiatomic de 225 de metri pătraţi, unde încap 100 de persoane şi care poate funcţiona 48 de ore cu generatoare în caz de avarie. Viitorul spital este conceput să reziste şi la cutremure de 9,4 grade pe scara Richter.

Legat de finanţarea viitorului spital, Ion Georgescu, primarul oraşului Mioveni, spune că 50% din suma este asigurată de la bugetul local, iar cealaltă jumătate din surse guvernamentale şi din împrumuturi.

”Construcţia este gata 99%, iar finisajele - 60-70%. Spitalul va fi gata în iunie 2019. Am fost pe şantier joi, 11 octombrie, şi când am intrat în clădire am crezut că sunt într-o unitate medicală din Vest. Este impresionant. Pentru acest an, finanţarea este asigurată 100%. Problema este pentru anul viitor. Dintre cele 18 milioane de euro de care aveam nevoie pentru 2019, 10 milioane le-am pierdut din cauza scăderii impozitelor de la 16% la 10%. Am pierdut din veniturile locale. Vom găsi însă cu siguranţă variante de finanţare pentru anul viitor. Ca surse de finanţare, ultima variantă şi cea mai neperformantă ar fi împrumutul, ce s-ar face cel târziu în februarie 2019”.

Primarul de la Mioveni: ”Finisajele sunt gata în procent de 60-70%”

Primarul de la Mioveni spune că sunt multe cereri de angajare de la medici din ţară care vor să vină să lucreze la viitorul spital de la Mioveni: ”Sunt medici născuţi în Argeş şi care profesează în Timişoara, Cluj, Iaşi, Baia Mare şi alte oraşe şi care vor să revină acasă. Am purtat deja discuţii cu ei, avem CV-uri primite”.

În total, la viitorul spital de la Mioveni vor fi peste 400 de locuri de muncă, iar 250 dintre acestea vor fi locuri de muncă nou create. Vor fi cel puţin 20 de locuri de muncă noi pentru doctori şi 75-100 pentru asistente.

Spitalul va avea 177 de paturi de ultimă generaţie

Aparatura din viitorul spital de la Mioveni va fi şi ea una de top, având de la computer tomograf până la echipament de chirurgie minim invazivă. Pe partea de imagistică, rezultatele vor fi comunicate instantaneu pacienţilor. În total, viitorul spital va avea 177 de paturi. Iar fiecare dintre aceste paturi este de ultimă generaţie, având câte 80 de funcţii.

Şi cum Institutul de Cercetări Nucleare (ICN) de la Mioveni este aproape de viitorul spital, în cazul-foarte puţin probabil în care acolo ar fi un accident victimele ar fi introduse într-o încăpere de decontaminare.

Legat de UPU (Unitatea de Primiri Urgenţe), acolo vor putea fi preluate patru maşini de salvare simultan în caz de cod roşu de accidente.

Pe acoperişul spitalului vor fi amplasate panouri solare de 150 KW ce vor asigura 25% din necesarul de încălzire pentru apă.

Primarul Ion Georgescu spune că a fost motivat să se bată pentru acest proiect ambiţios şi din cauza problemelor grave din sistemul de sănătate din Argeş şi din România. O parte dintre ideile legate de viitorul spital i-au venit şi după ce a vizitat mai multe spitale din Franţa de-a lungul ultimilor ani. Potrivit afirmaţiilor lui Georgescu spitalul de la Mioveni este cel mai performant proiectat în România după 1989.

„Viitorul spital de la Mioveni va deservi o comunitate de 65.000 de oameni, însă nu se va limita doar la această comunitate. Spitalul acesta este al tuturor”, mai precizează primarul de la Mioveni.

Spitalul de la Mioveni va fi cel de-al cincilea spital de stat construit în România după Revoluţie. La începutul lunii septembrie 2017, la Craiova a fost inaugurat Spitalul Filantropia, primul spital de stat construit şi finalizat după 1989, finanţat exclusiv cu bani de la bugetul local. Este o investiţie de peste 33 de milioane de lei.

Primăria Capitalei a inaugurat, în decembrie 2017, noul spital de ortopedie Foişor, în care s-au investit aproape 50 de milioane de euro, şi care ar fi unul dintre cele mai moderne spitale de ortopedie din Europa. Tot în Bucureşti, s-a inaugurat în mai 2018 noul spital pentru copii „Dr. Victor Gomoiu”, investiţia ridicându-se aici la 48 de milioane de euro. Şi la Fălticeni, în judeţul Suceava, ar urma să fie finalizat în 2019 un spital de stat a cărui construcţie a început în 1990.

citeste totul despre: