Aproape 5% din testele efectuate în Argeş, în primele trei luni ale anului, prin programul pentru depistarea cancerului colorectal, sunt pozitive

Aproape 5% din testele efectuate în Argeş, în primele trei luni ale anului, prin programul pentru depistarea cancerului colorectal, sunt pozitive

Foto: Facebook Rectal Cancer

Aproape 5% din testele efectuate prin programul POCU pentru depistarea cancerului colorectal sunt pozitive. Este bilanţul primelor trei luni ale acestui an, în judeţul Argeş.

Ştiri pe aceeaşi temă

Instituţia Prefectului judeţul Argeş sprijină activ proiectul „Furnizarea serviciilor de sănătate din programele de prevenţie, depistare precoce, diagnostic şi tratament precoce al leziunilor precanceroase colorectale – ROCCAS II-Sud-Muntenia”, în cadrul Programului Operaţional Capital Uman, în baza unui acord cu Institutul Clinic Fundeni şi Fundaţia Renaşterea.
 
2314 teste au fost transmise până la sfârşitul lunii martie către medicii de familie din Argeş înscrişi în programul de screening pentru cancerul colorectal. 
 
"113 au avut rezultate pozitive. Persoanele au mers la Institutul Clinic Fundeni pentru analize amănunţite. Este procedura care a fost inclusă în proiect şi totul este gratuit. Îi îndemn pe argeşeni să meargă la cei 15 medici înscrişi în acest proiect. Este bine să prevenim, decât să ajungem să tratăm", spune prefectul judeţului Argeş, Radu Perianu.
 

În proiect au fost incluse şi cabinete din mediul urban 

Dintre testele efectuate, 23 au avut rezultate neconcludente. În aceste cazuri, analiza va fi refăcută, evident, fără costuri. 

Până acum, în program s-au implicat medici de familie din comunele Căteasca, Săpata, Ştefan cel Mare, Mozăceni şi Slobozia, plus alţi 10 din zona Câmpulung.
 
„Am avut oameni din Piteşti care au venit să ceară să facă testul. Asta ne-a determinat să cerem şi includerea unor cabinete din mediul urban deşi proiectul era destinat zonelor rurale. Fiecare medic de familie poate testa minim 330 de persoane şi avem medici la care adresabilitatea este bună”, spune dr.  Tabita Stănoiu, medic coordonator al programului. 
 
Analiza se face simplu: 
 
- persoana vine la medic, primeşte un dispozitiv, dar şi instrucţiunile necesare (ca să îl folosească şi completează un chestionar; 
- aduce proba la cabinetul medicului în maximum şapte zile; 
- probele sunt trimise la  laboratorul Institutului Clinic Fundeni;
- medicii primesc rezultatele.
 
"Se lucrează pentru afilierea la program a unor cabinete medicale individuale din Piteşti, Mioveni şi Curtea de Argeş şi vom transmite locaţiile în care argeşenii pot cere testare.
De asemenea, intenţionăm să organizăm întâlniri în localităţi cu medicii de familie, cu autorităţile locale şi cetăţenii şi să explicăm beneficiile acestui program", precizează Instituţia Prefectului Argeş. 
 
Detalii despre program, AICI!
 

Vă recomandăm să mai citiţi:

Au ţinut 51.000 de lei „la saltea“ şi au rămas fără bani. Când a fost prins hoţul

Zeci de salvamontişti din Argeş şi Sibiu angrenaţi în salvarea unui turist accidentat în zona vârfului Negoiu din Făgăraş VIDEO

 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările