Accident rutier cu şapte răniţi în Argeş. Un tânăr de 21 de ani, în stare gravă după ce maşina pe care o conducea s-a izbit cu cea condusă de o şoferiţă de 19 ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Una dintre maşini a ajuns pe contrasens. Foto ISU Argeş
Una dintre maşini a ajuns pe contrasens. Foto ISU Argeş

Şapte tineri au ajuns la spital, azi-noapte, după un accident petrecut în Argeş. Unul dintre ei, conducătorul auto al uneia dintre maşinile implicate, e în stare gravă.

Accidentul a avut loc pe raza localităţii Valea Mare Pravăţ.
Un tânăr de 21 de ani, care conducea un autoturism pe str. Calea Braşovului, din direcţia Braşov către Câmpulung, a  pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, într-o curbă la dreapta, şi a  pătruns pe contrasens, unde a intrat în coliziune cu un autoturism condus, din sens opus, de o tânără de 19 ani, din Bughea de Sus. 

Şapte victime. Una, în stare gravă

În urma impactului, şoferul primului autoturism a fost rănit grav, iar conducătoarea celui de-al doilea autoturism, precum şi o pasageră de 19 ani, din acelaşi autoturism, dar şi alţi patru pasageri, cu vârste cuprinse între 17 şi 20 de ani, din primul autoturism, au ajuns, de asemenea, la spital.

 "Au rezultat şapte victime (tineri), cinci de sex feminin şi două de sex masculin. Echipajele medicale SMURD şi SAJ au acordat îngrijiri medicale pentru toate cele şapte persoane, transportându-le ulterior la spital. Una dintre victime, bărbat cu vârsta de 21 de ani, a fost preluată de la spitalul din municipiul Câmpulung de către echipajul SMURD de terapie intensivă mobilă şi transportată inconştientă şi cu politraumatisme la spital în municipiul Piteşti", precizează ISU Argeş. 

Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul etilotest, rezultând că nu a consumat alcool. 

Având în vedere starea medicală, şoferul primului autoturism nu a putut fi testat, însă, potrivit IPJ Argeş, i-au fost prelevate probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. 

Un şofer de 21 este în stare gravă, după ce maşina pe care o conducea a fost izbită de o alta, condusă de o şoferiţă de 19 ani. Alţi şase tineri au ajuns la spital
Un şofer de 21 este în stare gravă, după ce maşina pe care o conducea a fost izbită de o alta, condusă de o şoferiţă de 19 ani. Alţi şase tineri au ajuns la spital

"În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă, iar verificările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul s-a petrecut", precizează IPJ Argeş.

Un şofer de 21 este în stare gravă, după ce maşina pe care o conducea a fost izbită de o alta, condusă de o şoferiţă de 19 ani. Alţi şase tineri au ajuns la spital
Un şofer de 21 este în stare gravă, după ce maşina pe care o conducea a fost izbită de o alta, condusă de o şoferiţă de 19 ani. Alţi şase tineri au ajuns la spital

Un echipaj de pompieri cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă a asigurat zona împotriva izbucnirii unui posibil incendiu. 

 Vă recomandăm să mai citiţi:

 Drama unei mame care are încă o mulţime de întrebări şi vrea exhumarea bebeluşului său mort în spital

Piteştean lăsat fără 4.000 de euro de o tânără pe care a invitat-o la el după ce a cunoscut-o pe Facebook

Piteşti



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite