Primul heliport din Carpaţii Orientali este funcţional. În ce situaţii poate fi solicitat să intervină elicopterul

Primul heliport din Carpaţii Orientali este funcţional. În ce situaţii poate fi solicitat să intervină elicopterul

De la începutul lunii august, pe platoul din spatele cabanei Dochia a fost amenajat un heliport pentru intervenţiile medicale grave din masivul Ceahlău.

Ştiri pe aceeaşi temă

Primul heliport din Carpaţii Orientali funcţionează, de la începutul lunii august, pe masivul Ceahlău, la 1780 de metri altitudine. Amenajarea a fost făcută pe platoul din spatele cabanei Dochia, de reprezentanţii Serviciului Salvamont Neamţ, cu sprijinul societăţilor Durău şi Policolor. 
 
„Heliportul semnalizează locul de aterizare pentru elicoptere şi este amplasat pe direcţia est-vest, având în vedere direcţia curenţilor de aer de pe platou. E amenajat simplu, marcat cu dale din granit vopsite în culoare roşie, şi o să-l mai dotăm cum o mănuşă de vânt în cazul în care aparatul de zbor va ateriza fără asistenţa noastră. Pentru un pilot care vine pentru prima oară în această zonă este foarte vizibil. Din ce cunosc, este singura astfel de amenajare din Carpaţii Orientali”, a declarat Raul Papalicef, şeful Salvamont Neamţ.
 
Utilitatea heliportului este dată de situaţiile critice care apar în turismul din masivul Ceahlău, un aparat de zbor SMURD chemat în vârf de munte scutind din timpul de intervenţie medicală în cazurile grave.
 
„Pe Ceahlău au mai aterizat elicoptere şi fără să fie semnalizare. Îmi amintesc de un caz în care am reuşit să salvăm o fetiţă care avea peritonită cu ajutorul unui elicopter militar care era în zonă cu un transport de materiale. Copila a fost transportată până pe stadionul din Piatra Neamţ, şi de acolo, la Spital, cu ambulanţa. Acum, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, ne-a recomandat să solicităm ori de câte ori considerăm că este necasară intervenţia aparatelor de zbor SMURD. De la Târgu Mureş sau de la Iaşi timpul de zbor e cam acelaşi până pe Ceahlău”, a mai menţionat Papalicef. 
 
 
Intervenţiile în astfel de situaţii pot fi gestionate de o parte din personalul Salvamont Neamţ care în luna mai a acestui an a fost instruit de specialiştii SMURD la un stagiu desfăşurat la punctul aero a Spitalului de Urgenţă din Târgu Mureş.
 
Primul aparat de zbor care a aterizat pe heliportul de pe platoul Dochia, din  Ceahlău,  a fost un elicopter Puma al forţelor aeriene a Ministerului Apărării Naţionale. Acesta a fost implicat într-un exerciţiu complex de intervenţie desfăşurat de Salvamont, Jandarmeria Montană şi ISU. 
 
„Nu e uşor să faci astfel de intervenţii cu elicopterul în zona montană pentru că orice greşeală poate să ducă la o tragedie. În Făgăraş elicopterele sunt solicitate frecvent la misiuni de evacuare a turiştilor. Trebuie ţinut cont că şi pentru victima unui accident, cu o fractură de exemplu, este traumatizant să fie coborât cu targa 3 ore şi jumătate până la bază, la Durău, unde îl aşteaptă ambulanţa”, a mai menţionat Raul Papalicef.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările