Judeţul cu premiere nedorite privind COVID-19. Amendă uriaşă, izolaţi la psihiatrie şi chinezi cu dosare penale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Două persoane sunt izolate la Spitalul Judeţean Neamţ, dupâ venirea din Italia. FOTO: D.S.
Două persoane sunt izolate la Spitalul Judeţean Neamţ, dupâ venirea din Italia. FOTO: D.S.

un bărbat din judeţul Neamţ a fost amendat cu 20.000 de lei pentru nerespectarea măsurilor de securitate împotriva îmbolnăvirilor. Nemţeanul nu a respectat condiţiile izolării la domiciliu la întoarcerea din Italia şi a ieşit din casă mai devreme.

Din situaţia raportată în această dimineaţă, la ora 08.30, de către Direcţia de Sănătate la Centrul Naţional de Supraveghere şi control al Bolilor Transmisibile reiese că, în judeţul Neamţ, nu mai erau persoane în carantină, iar două se aflau în izolare la o secţie de psihiatrie. 

„Zero persoane în carantină, 354 persoane în autoizolare la domiciliu din care două izolate în secţia psihiatrie, un suspect infirmat prin test negativ. Din monitorizarea zilnică telefonică toate cele 354 persoane sunt afebrile, asimptomatice“, se arată într-un comunicat al Direcţiei de Sănătate Publică. 

În ceea ce priveşte amenda de 20.000 de lei, ea a fost primită de un bărbat din comuna Răuceşti, care nu trebuia să părăsească locuinţa timp de 14 zile, după întoarcerea din Italia. Bărbatul a ieşit însă din casă, iar sesizarea acestui aspect la Diecţia de Sănptate Publică s-a confirmat prin verificări în localitatea menţionată, astfel că a fost decisă sancţiunea pentru încălcarea normelor privind prevenirea şi combaterea bolilor transmisibile. 

Mai exact, s-a constatat că a fost încălcat articolul 34 al. m din HG 857/2011: „Nerespectarea de către

persoane fizice, suspecţi şi convalescenţi de boli transmisibile, contacţi şi purtători sănătoşi de germeni patogeni, precum şi de către persoane juridice a măsurilor prevăzute de normele în vigoare, în scopul prevenirii şi combaterii bolilor transmisibile“.

Amenda aplicată în judeţul Neamţ nu este singulară în regiunea Moldovei, una în cuantum de 10.000 de lei fiind dispusă la Botoşani, săptămâna trecută.

Atacuri de panică din cauza izolării la domiciliu

În cazul persoanelor care sunt monitorizate la Psihiatria Spitalulului Judeţean Neamţ, este vorba despre ceea ce specialiştii numesc decompensare. Adică starea lor de sănătate s-a deteriorat, dar nu din cauza simptomelor de infestare cu coronavirus, ci din cauza condiţiilor ce trebuie respectate în cazul izolării la domiciliu dupâ venirea din italia.

 Altfel spus, ele au acuzat stări de angoasă şi atacuri de panică, fiind transferate la Sectia de Psihiatrie, unde vor rămâne până la expirarea termenului de 14 zile.

Tot în Neamţ, au fost întocmite primele dosare de urmărire în cazul unor cetăţeni chinezi care au afaceri într-un oraş al judeţului. Ei sunt acuzaţi de zădărnicirea combaterii bolilor, poliţiştii sesizându-se din oficiu în acest caz. Afaceriştii sunt anchetaţi pentru că au părăsit domiciliile în perioada celor 14 zile de izolare la domiciliu. Ei s-au întors în România pe data de 12 februarie 2020, când au aterizat pe Aeroportul Henry Coandă, venind de la Shanghai, China.

Ajunşi la Piatra Neamţ, autorităţile sanitare au decis izolarea lor la domiciliu, dar cei în cauză nu au respectat condiţia, pe 24 februarie fiind văzuţi la magazinul pe care-l au în oraşul Roznov. Persoanele care i-au observat au sesizat Prefectura Neamţ, care, la rându-i, a înştiinţat Poliţia.

„În seara zilei de 24 februarie, în jurul orei 20.00, înainte de desfăşurarea şedinţei Consiliului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, conducerea  Inspectoratului de Poliţie Judeţean Neamţ a fost sesizată cu privire la faptul că trei persoane din Republica Chineză, care deşi se aflau în izolare voluntară la domiciliu, au fost observate, în cursul aceleaşi zile, în timp ce desfăşurau activităţi la o societate comercială de pe raza oraşului Roznov“, se preciza într-un comunicat al Poliţiei Neamţ.

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite