FOTO Povestea mănăstirii Eroilor, construită pe locul unde 14.000 de oameni au murit într-o cumplită bătălie

FOTO Povestea mănăstirii Eroilor, construită pe locul unde 14.000 de oameni au murit într-o cumplită bătălie

Construirea Mănăstirii Sfânta cruce a început în 1992. FOTO Lokator.ro

Aşezământul de cult a fost ctitorit de marele duhovnic Ilarion Argatu şi fiul său, Alexandru, în memoria celor 14.000 de soldaţi căzuţi într-o mare bătălie din a doua confragraţie mondială.

Munţii Neamţului ascund aşezăminte monahale seculare, adevărate fortăreţe ale credinţei neamului, aici putând fi amintite Secu, Sihăstria, Sihla, Neamţ, Agapia, Văratec sau Durău, a căror faimă atrage mulţime de pelerini. 
 
Pe lângă acestea, după căderea regimului totalitar au început să apară altele, ridicate de nume grele ale ordodoxiei româneşti, cum este Mănăstirea Petru Vodă, la poalele Ceahlăului, care-şi leagă existenţa de părintele Iustin Pârvu, sau Mănăstirea Sfânta Cruce. 
 
Aceasta din urmă este o ctitorie a marelui duhovnic Ilarion Argatu şi a fiului său, Alexandru, zidită în pădurile ce 
înconjoară comuna Brusturi, făcând stânga de pe drumul naţional Piatra Neamţ - Suceava, cale de mai bine de 10 kilometri. 
 
Mergând pe drumul forestier se ajunge la Mănăstirea Neamţ, în alt capăt de judeţ, pe DN 15, pe şoseaua ce duce spre Ardeal, pe la Humuleşti - Vânători - Pipirig - Poiana Largului, pe malul lacului de acumulare de la Bicaz. 
 
Locul ales pentru ridicarea Mănăstirii Sfânta Cruce nu a fost ales întâmplător, ci în zona unde s-a dat, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, o cumplită bătălie, una în care au murit circa 14.000 de soldaţi români, nemţi, ruşi şi maghiari. 
 
Părintele Ilarion Argatu avea o afinitate faţă de tot ce era legat de armată, deoarece după terminarea facultăţii Teologice la Cernăuţi a urmat cursurile Şcolii Militare din Bacău. De aici probabil şi dorinţa sa de a face mai mult pentru pomenirea eroilor care au transformat pădurea de la Brusturi într-un cimitir întins prin păduri. 
 
Iniţial, în zonă a existat doar un mormânt, străjuit de o cruce de piatră, în care fuseseră îngopate
osemintele unor ostaşi necunoscuţi. S-a făcut apoi o troiţă de lemn, care amintea despre jertfa miilor de militari, iar în 1992 s-a pus piatra de temelie a schitului, lăcaşul având hramul de Înălţarea Sfintei Cruci, mare sărbătoare prăznuită pe 14 septembrie.
 

Oase, elemente de muniţie şi copaci plini de schije

Şi încet, încet, aşezământul a intrat în circuitul turistic ecumenic, chiar dacă este  retras în păduri, iar celor care-i trec pragul le atrage atenţia biserica din lemn, în stil maramureşan. 
 
„Biserica este făcută din lemn de stejar, cu frescă în interior, o pictură realistă foarte frumoasă. În exterior s-a dat o mână de lut cu şipcă, ca să fie călduroasă, fiind acoperită cu şindrilă, făcută la  circular, dată cu ulei“, povestea Efrim Ciobanu, fost stareţ. 
 
Biserica lăcaşului e construită în stil maramureşan FOTO Dan Sofronia
 
Despre dimensiunea luptelor care s-au purtat aici după 23 august 1944 „vorbesc“ şi în prezent cele
descoperite în zonă, deşi războiul s-a încheiat de 76 de ani. Nu este an în care cei care muncesc la pădure sau localnicii plecaţi după ciuperci să nu dea peste diverse elemente de muniţie, începând cu
banale cartuşe şi resturi de arme ruginite, dar şi grenade, proiectile, lovituri de atruncător sau bombe de mare calibru. iar la acestea se adaugă oase umane, ale ostaşilor care au sfârşit aici. 
 
„Ani şi ani la rând oameni de-ai noştri sau săteni ne spuneau că au găsit elemente de muniţie, ca să nu mai vorbim de rămăşiţe umane. Multe dintre ele au fost strânse şi îngropate creştineşte cu diverse ocazii, dar mai ies şi acum la lumină. Semn că bătălia a fost cruntă este şi faptul că lemnul din codrii din preajma mănăstirii nu a putut fi folosit în anii din urmă decât pentru foc. Nu putea fi debitat în sistem industrial pentru că trunchiurile erau pline de schije în urma bombardamentelor de artilerie. Vă daţi seama ce se putea întâmpla dacă, de exemplu, pânza unui gater «muşca» dintr-o schijă“, explica inginerul Traian Humulescu, multă vreme şeful Ocolului Silvic Târgu Neamţ.
 

„Armata, patru ani a cules şi detonat muniţie“

Alte detalii din vremurile războiului şi cum de s-a ajuns la cumplita încleştare armată vorbea şi părintele Efrem Ciobanu: 
 
„Această biserică a fost ridicată fiindcă în jurul sfântului lăcaş sunt peste 14.000 de eroi căzuţi. A fost o ambuscadă cumplită. Se dăduse ordinul ca românii să treacă de partea ruşilor. Românii cu nemţii erau undeva în creasta Nemţişorului (spre Vânători Neamţ - n.r.), iar ruşii veneau dinspre Boroaia, Suceava. Trăgeau unii în alţii de frică să nu tragă ceilalţi. Spun martorii de atunci că pârâul care curge pe lângă mănăstire era roşu de atâta sânge. Şi urmele războiului s-au cunoscut mult mult timp. Şase luni s-au căutat şi s-au plâns morţii. Armata a luat apoi măsuri, patru ani a detonat şi a cules muniţie de prin aceste locuri. Era o zonă foarte periculoasă, minată“. 
 
Pe monumentul din curtea mănăstirii sunt scrise câteva cuvinte emoţionante FOTO Dan Sofronia
 
La iniţiativa stareţului şi a fostului primar din Brusturi, Eugen Vrăjitoru, în curtea mănăstirii a fost ridicat un monument, cu o placă comemorativă şi două tunuri de o parte şi de cealaltă. Asta pentru ca pelerinul ajuns aici să-i pomenească pe cei căzuţi şi să spună Dumnezeu să-i ierte!, că s-au jertfit pentru patrie şi neam“. Cuvintele încrustate în placa de marmură sunt emoţionante: 
 
„Trecătorule, mergi şi spune lumii că noi am murit aici apărând patria. Ne-am stins printre străini, departe de casă stând cu arma în mână. Ne-am prăbuşit loviţi de moarte, sub negru giulgiu de ţărână şi cum nici cruci n-avem la capul nostru, dragi urmaşi, în rugăciune măcar un gând, păstraţi-ne din când în când“. 
 
Chiar dacă e situat în mijlocul pădurilor şi se ajunge la el doar pe drumuri forestiere, aşezământul nu duce lipsă de credincioşi şi biserica e plină la sărbători. Pe lângă credincioşii din Brusturi, mai vin peste dealuri locuitori din satul Nemţişor, comuna Vânători, precum şi din localitatea suceveană învecinată, Boroaia.
 

Părintele Ilarion Argatu, „organizator de complot contra statului“

Părintele Ilarion Argatu s-a născut pe 2 august 1913 în satul Valea Glodului, comuna Vultureşti, judeţul Suceava, într-o familie ai căror înaintaşi fuseseră siliţi să se refugieze din Maramureş, în secolul al XVIII-lea, pentru a-şi păstra credinţa ortodoxă. 
 
Ioan Argatu, după ce a absolvit Seminarul Dorohoi, a urmat cursurile Facultăţii Teologice din Cernăuţi şi Şcoala Militară din Bacău, obţinînd gradul de sublocotenent. S-a înrolat în armată, fiind trimis ofiţer în cadrul unităţii de grăniceri de la Careii Mari, la graniţa cu Ungaria. 
 
După căsătorie renunţă la cariera militară şi este hirotonit preot la Parohia Oniceni, iar în 1946 este trimis de mitropolitul Moldovei, Irineu Mihălcescu, la Parohia Boroaia, pentru a ridica biserica din acel sat, a cărei construcţie stagnase de 22 ani. 
 
La sărbători, pelerinii vin în număr mare la lăcaşul din codru. FOTO mmb.ro
 
Devine incomod pentru regim, pentru că dorea să ridice o biserică, autorităţile i-au interzis să mai
primească lume la casă, i s-a impus să scurteze slujba, să se prezinte la şedinţele de partid şi să îndemne lumea să meargă la câmp. Deoarece nu a ţinut cont de aceste „sfaturi“ autorităţile l-au declarat potrivnic regimului şi duşman al poporului. 
 
S-a încercat arestarea, dar preotul a reuşit să fugă şi să se ascundă la părinţi, în Valea Glodului,
într-o magazie, căreia i-a construit un perete fals, trăind ani de zile fără sobă, fără pat şi fără să vadă lumina zilei. A urmat o condamnare pe viaţă în urma acuzaţiei că ar fi fost „organizator de complot contra statului“. 
 
În 1964 a fost graţiat, iar pe 13 februarie 1965 Miliţia îl descoperă, după ce 16 ani a stat ascuns, dar a refuzat să se înscrie în PCR. În 1972, părintele Argatu a rămas văduv şi, în anul următor, în ianuarie, s-a călugărit la Mănăstirea Antim din Bucureşti, luând numele de Ilarion. A petrecut, apoi, cîţiva ani la Mănăstirea Căldăruşani, iar ultimii 19 ani din viaţă i-a trăit la Mănăstirea Cernica, unde a fost
duhovnicul comunităţii. 
 
După 1990 a fost chemat în Germania, Franţa, Belgia şi SUA, unde devenise celebru pentru harul. A trecut la cele veşnice pe 11 mai 1999, la 86 ani, cerând să fie înmormântat la Boroaia.
 

Vă mai recomandăm şi: 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: