De unde vine numele Toaca dat vârfului din Ceahlău. Mitul uriaşilor care au trăit pe munte şi au avut un sfârşit tragic

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vârful Toaca este unul dintre cele mai vizitate obiective de turiştii care urcă pe muntele Ceahlău. Accesul spre vârf se face atât pe traseele care pleacă din staţiunea Durău, cât şi de pe platoul de la cabana Dochia.

Al doilea ca înălţime din masivul Ceahlău, după Ocolaşul Mare (1907 m), vârful Toaca este situat la cota 1904 metri şi prin poziţionarea sa, este un adevărat  magnet pentru turiştii care ajung în zona superioară a muntelui. 

Piscul este vizibil cu ochiul liber (în condiţii atmosferice prielnice) chiar şi din Iaşi, de la peste 150 de km distanţă directă, şi este accesibil pentru cei care urcă pe traseele dinspre staţiunea Durău, Izvorul Muntelui, sau de la alte două porţi de intrare în Parcul Naţional Ceahlău, Taşca şi Bicazu Ardelean. 

La baza turnului de stâncă de formă piramidală se află staţia meteorologică, iar la cota 1905 sunt diverse aparate de măsură ale valorilor termice, de umiditate etc. 

Vârful Toaca FOTO Florin Jbanca

Toaca

Legenda uriaşilor care trăiau pe Ceahlău

Numele vârfului Toaca se datorează unei legende locale care spune că în vremuri străvechi aici trăia un neam de uriaşi care păşunau turme de bouri pe platourile din vârful muntelui. 

„Aceştia păşunau animalele toată vara pe plaiurile muntelui până când dădea omătul şi atunci coborau spre Valea Jitanului“, este prezentată legenda pe viziteazaneamt.ro, unul din portalurile turistice ale judeţului Neamţ.

Povestea spune că, într-o iarnă, o molimă a făcut ca uriaşii să dispară, rămânând doar doi – un băiat şi o fată. Aceştia s-au gândit să ridice fiecare câte un turn ca să fie văzuţi de oamenii ce trăiau în satele dinspre răsărit. 

„Băiatul a reuşit să ridice un turn mai mare decât fata, dar ambele erau asemenea unor piscuri măreţe pe care oamenii din văi le admirau în fiecare zi“.

Cataclismul care a distrus şi ultimii uriaşi

Mitul uriaşilor care au trăit pe Ceahlău este prezent într-o povestire relatată în anul 1927 învăţătorului Gheorghe Baltă de către moş Grigore Răduţu, un localnic din comuna de la poalele muntelui.

„În ziua în care codrul îşi schimba faţa verde, ziua de Probajini (sărbătoarea creştină a Schimbării la Faţă. n.n.), asupra masivului s-au prăbuşit nori de zloată şi de gheţă care au curmat orice viaţă de pe munte“.

Conform legendei, după ce s-au scurs torenţii de pe munte, oamenii au urcat pe munte să vadă ce s-a întâmplat cu cei doi uriaşi pe care nu-i mai vedeau. 

„Într-un târziu au dat de ei turtiţi sub greutatea gheţii. Le-au zidit mormânt de piatră, acolo unde-i aflară. În anul celălalt au venit iar oamenii, tot de Probajini, şi au adus o toacă pe care au înţepenit-o acolo sus, pe vârful cel mai înalt. Şi de atunci, în fiecare an, de ziua aceea, poporul de prin văi şi lunci, bărbaţi, femei şi copii, fac o slujbă în sobor, cinstind mormântul acelor uriaşi“, spune legenda. 

Se spune că de atunci, turnului mai mare îi zice Toaca, iar celuilalt îi spune Panaghia.

Stânca Panaghia, văzută de pe vârful Toaca FOTO Florin Jbanca

Panaghia
Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite