Cine este „Regele flotărilor” din România, omul cu 8 recorduri mondiale la activ. „Nu o fac pentru mine”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Certificat primit după ce i-a fost omologat alt record mondial FOTO Arhiva personală/ Facebook
Certificat primit după ce i-a fost omologat alt record mondial FOTO Arhiva personală/ Facebook

Nemţeanul Dan Stănescu (50 ani) are o pasiune aparte pentru flotări. Este multiplu campion mondial, iar de-a lungul timpului rezultatele lui au fost omologate în numeroase rânduri de Cartea Recordurilor.

În galeria sportivilor din ţară şi din lume, Dan Stănescu, de loc din Roman, judeţul Neamţ, este un personaj aparte. Este multiplu campion naţional şi mondial, dar şi deţinător al numeroase recorduri omologate internaţional. 

Deşi când spui sport, gândul te duce la rivalitate şi adversari, în cazul lui este vorba despre ceva un pic diferit. De altfel, nemţeanul afirmă cu fermitate că nu are absolut nici un adversar, decât pe el însuşi, scopul întregii lui osteneli - căci ceea ce face el presupune o imensă trudă - fiind acela de se autodepăşi. 

Dan Stănescu a ajuns la vârsta de 50 de ani şi este pasionat de flotări. Le execută de câteva decenii, în diverse stiluri - normal, pe scaune sau diamant (cu priză mică, palmele stau aproape unite), iar tenacitatea dusă la extrem i-a adus rezultate remarcabile. 

De altfel, nu întâmplător, i se spune „regele flotărilor”, având în vedere că are în palmares o mulţime de titluri naţionale (mai exact 10) şi nu mai puţin de opt titluri mondiale, o parte dintre ele fiind-i omologate şi înscrise în celebra Carte a Recordurilor. 

Trebuie spus şi faptul că acestea nu au fost adjudecate la vremea primei tinereţi, ci în perioada maturităţii depline, primul record naţional fiind obţinut abia acum şapte ani, când deja avea 43 de ani. Se petrecea pe 5 martie 2013 şi a fost vorba de efectuarea a 1.500 flotări normale, pentru care a avut nevoie de doar 42 de minute şi 50 de secunde. Adică o flotare la 1,7 secunde, fără oprire. În luna iunie a aceluiaşi an, a făcut 500 de flotări „diamant”, în 16minute şi 45 de secunde. 

Pe 30 august 2013 a venit şi primul record mondial omologat de Assist World Records, într-o demonstraţie găzduită de un mall din Bucureşti:  2.369 flotări normale într-o oră. Peste trei ani, în 20 mai 2016 „sosea“ al doilea record mondial cu dublă omologare - 500 flotări pe mânere de scaune, făcute în 16 minute şi 32 de secunde - iar pe 17 iunie 2016, o altă „dublă“ omologare - 750 flotări pe scaune, în 26 de minute şi 33 de secunde.

5.000 de flotări în 150 de minute

Anii ce au urmat au însemnat noi reuşite de excepţie pentru sportivul nemţean, între ele fiind cea de pe 21 mai 2018, pe scaune, 1.300 de flotări în 39 de minute, iar la Iaşi, în octombrie 2018, 5.000 de flotări normale în două ore şi jumătate. Certificat primit după ce i-a fost omologat alt record mondial FOTO Arhiva personală/ Facebook

stanescuflotari

„Cele mai multe push-ups (flotări - n.r.) în 150 de minute(...). Unii oameni sunt pasionaţi de a face fluturaşi (exerciţii pentru muşchii abdominali - n.r.), de exemplu, dar push-ups lucrează la o gamă largă de muşchi, deşi vizează în principal pieptul, tricepsul şi bicepsul. Domnul Dan Stănescu, din România, a obţinut cele mai multe împingeri în 150 de minute, care au constat în 5.000 de tururi în 2 ore şi 30 de minute pe 13 octombrie 2018 la Oana Gold Gym, în Iaşi. Juriul la Cartea Recordurilor Mondiale, la verificare, declară ca înregistrată performanţa“, îi comunicau, tot în octombrie 2018, oficialii de la Book of World Records lui Dan Stănescu, înmânându-i şi brevetul aferent. 

O nouă recunoaştere a trudei avea să vină pe 10 aprilie 2019, când pe prima pagină a site-ului organizaţiei care înregistrează recorduri mondiale din diverse domenii era anunţată o altă performanţă a sportivului: „Dan Stănescu, din Neamţ, România, a făcut 1.300 de flotări pe scaune în 39 de minute. După verificările făcute de oficialii World Record Certification, Dan Stănescu a stabilit cu succes înregistrarea recordului mondial“, notau cei de la World Record Certification Limited. 

Medalii şi la powerlifting şi culturism

Dan Stănescu îşi explică pasiunea pentru flotări într-un mod cumva surprinzător. Spune că, prin ceea ce face, nu urmăreşte vreun ţel personal (cu excepţia atingerii limitei proprii), ci  vrea să contribuie la promovarea mişcării, în special în rândul tinerilor, pe care-i îndeamnă spre performanţă în sport, în aceste vremuri când, pentru mulţi, timp liber înseamnă ore petrecute doar în faţa calculatorului. 

stanescuflotari1

Dan Stănescu, în timpul unei tentative de record mondial FOTO Arhiva personală/ Facebook

„Nu o fac pentru mine. Eu fac şi 10.000 de flotări, nu am o problemă din punctul de vedere al execuţiei. Am însă o  problemă legată de partea de educaţie, pentru că merg în şcoli să fac cu copiii concursuri, merg prin licee, pe unde pot, pe unde sunt invitat, pentru a promova sportul“, spune sportivul. 

Când nu face flotări, Dan Stănescu participă la întreceri gen „Strong man“, powerlifting (sport în care se încearcă ridicarea unei greutăţi maxime în trei stiluri diferite, respectiv genoflexiuni, împins din culcat şi îndreptări) şi culturism, având şi la aceste competiţii rezultate foarte bune, care s-au materializat în cupe şi medalii peste medalii. 

Anul acesta şi-a mai îndeplinit un obiectiv, reuşind să înfiinţeze Clubul de powerlifting Power Man Roman, pe care l-a afiliat la federaţia română de profil. „Cu un palmares de 10 recorduri naţionale, opt recorduri mondiale la flotări şi 12 trofee la concursuri private gen «Strong man», am decis să realizăm performanţe şi în această ramură sportivă, astfel încât, prin exemplul nostru să generăm un imbold în rândul tuturor iubitorilor de mişcare“, afirmă Stănescu. 

Datorită calităţilor şi a recordurilor obţinute, Dan Stănescu face „rating“ şi pe micul ecran. E moderator al emisiunilor sportive la postul local CNS TV şi, periodic, este invitat la diverse show-uri gen „Te pui cu blondele“, „Teo Show“ sau „Agentul Vip“.

Vă recomandăm să citiţi şi:

Femeia care a dat foc anexei unei biserici de nervi că a fost acuzată de infidelitate, condamnată la închisoare. Va plăti şi daune uriaşe către preot

Antrenor emerit răpus de COVID-19 la 64 de ani. Apelul public pentru găsirea unor donatori de plasmă a eşuat

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite