Un copil a supravieţuit unei căderi de la 20 de metri

0
Publicat:
Ultima actualizare:
No title
No title

Băieţelul se afla la geamul locuinţei situate la etajul cinci al blocului. Medicii sunt rezervaţi în privinţa şanselor de supravieţuire şi spun că în orice moment starea de sănătate a copilului se poate agrava.

Sâmbătă dimineaţa, un băieţel a căzut de la etajul cinci al unui bloc situat pe strada Dimitrie Cantemir. Copilul se afla la geamul uneia dintre camerele apartamentului. La două zile după producerea incidentului, vecinii sunt încă în stare de şoc. „Am crezut că este vorba de un accident”, a spus una dintre vecine. Oamenilor nu le vine să creadă cum Raul Erdei a căzut aproape 20 de metri. „Este un băieţel foarte cuminte şi o familie de treabă”, a adăugat doamna Maria. Copilul a fost transportat la spital în stare gravă. „A suferit un traumatism cranian sever cu leziuni ale creierului. Are fractură de coloană cervicală, mă refer aici la primele două vertebre”, a spus Hadrian Borcea, medic SMURD. Băieţelul care suferă de un retard uşor a fost internat pe secţia neurochirurgie a Spitalului Clinic Judeţean. Medicii sunt însă rezervaţi în pronosticuri şi spun că starea lui se poate agrava în orice moment.

Anchetă în desfăşurare
Şocul căderii a fost atenuat de o copertină instalată la etajul întâi al blocului. Autorităţile au demarat deja o anchetă. „Poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale efectuează cercetări pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs evenimentul”, a spus inspectorul Alina Dinu, purtător de cuvânt al Poliţiei Bihor.

Protecţia Copilului aşteaptă
Imediat ce poliţiştii vor finaliza cercetările, inspectorii din cadrul Direcţiei de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului spun că vor începe o anchetă. „Vom lua măsurile care se impun în momentul în care vom primi informaţii. Trebuie să se stabilească dacă a fost vorba de neglijenţă”, a spus Szarka Arpad, şeful Direcţiei de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Bihor.

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite