Tată arestat pentru abuzarea sexuală a fiicei de 13 ani. Fata şi-a înjunghiat bunica sub influenţa nefastă a părintelui

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Facebook
FOTO: Facebook

Judecătoria Oradea a dispus arestarea preventivă a unui crădean anchetat pentru că şi-a sedus fiica de 13 ani şi a abuzat-o sexual, iar aceasta ar fi devenit violentă sub influenţa lui, ajungând să îşi atace cu cuţitul bunica pentru că nu a lăsat-o să-l întâlnească.

Cutremurătorul caz a ajuns în atenţia publică vara trecută, după ce Abigail şi-a înjunghiat bunica în vârstă de 65 ani şi a fugit de acasă. Femeia de 65 ani a ajuns la timp la spital şi a scăpat cu viaţă, cu toate că a avut răni multiple, medicii numărând pe corpul ei peste 20 de înţepături, din fericire toate minore. 

În interviurile pe care le-a dat mama fetei, aceasta a făcut dezvăluiri şocante, declarând că adolescenta se afla sub influenţa tatălui ei, care o abuza emoţional şi chiar sexual. Fata fusese crescută de ea, căci bărbatul a părăsit-o când era însărcinată şi, în 2017, când a ajuns la vârsta adolescenţei, a vrut să-l cunoască, iar ea nu s-a opus. 

Imagine indisponibilă

În loc să-i fie tată, bărbatul a sedus-o şi o controla psihic, îndepărtând-o de familie. "Există un dosar penal, în care tatăl este acuzat de relaţie cu Abigail. Au fost probe, am avut martori şi avem, şi pentru faptul că el a întreţinut relaţii cu Abigail. Chiar şi Abigail mi-a confirmat asta, mai demult, dar apoi şi-a revocat cuvintele, că nu este adevărat. Dar, atitudinea ei, comportamentul ei, dragul de a-i lua apărarea foarte mult şi sacrificial, ceea ce face ea pentru el face doar o persoană care este foarte îndrăgostită de cel pentru care face toate astea", a declarat la vremea respectivă Anca Bordaş, mama tinerei, pentru Adevărul.

În paralel cu plângerea penală depusă împotriva bărbatului, Anca a solicitat şi un ordin de protecţie împotriva lui care, iniţial, pe 8 noiembrie 2017, a fost respins de către judecător pe motiv că nu există suficiente probe care să ateste influenţa negativă pe care Iulian Colţa ar avea-o asupra fetei. 

Controlată de tată

Urmarea a fost că bărbatul a devenit şi mai insistent. A îndepărtat-o de toţi prietenii de vârsta ei, reuşind să convingă copilul să retracteze declaraţiile date împotriva lui şi să se mute cu el, iar apoi chiar să abandoneze cursurile, motiv pentru care, în condiţiile în care ancheta penală stagna, femeia a cerut un nou ordin de protecţie împotriva lui. De astă dată, pe 23 iunie 2018, l-a şi obţinut, instanţa interzicându-i lui Colţa să se apropie de adolescentă. 

În loc să se conformeze, bărbatul a convins-o pe adolescentă să fugă de acasă, fiind găsită de Anca după câteva săptămâni, pe malul Crişului, ţinându-se de mână cu tatăl ei. Când cei doi au văzut-o, s-au înfuriat, iar bărbatul a şi ameninţat-o că o să-i pară rău pentru ce a făcut, pretinzând în faţa poliţiştilor că gesturile de tandreţe văzute de mamă erau doar "părinteşti". 

După două luni, pe 8 august, Abigail şi-a înjunghiat bunica fiindcă aceasta i-a interzis să coboare în faţa blocului pentru a-şi întâlni tatăl. Fiind minoră, nu răspunde penal, prin urmare cercetările în cazul agresiunii au fost închise. 

Fugara

De teamă, însă, că poliţiştii îl vor lua la întrebări, Iulian Colţa a plecat în străinătate, pretextând că ar avea contract de muncă, iar fata a dispărut, fiind găsită de un taximetrist, la o săptămână de la incident, şi dusă la Poliţie. 

Adolescenta a fost găsită şi internată într-un centru pentru copii abuzaţi, la cererea mamei, care s-a declarat depăşită de situaţie, fiindu-i teamă că fata îşi va ataca din nou familia. Dar specialiştii centrului nu au reuşit să o ajute, adolescenta păstrând permanent legătura cu tatăl ei şi fugind în două rânduri. Ultima dată, pe 11 decembrie anul trecut, când tatăl ei s-a întors din străinătate şi a convins-o să iasă şi să plece cu el. 

În arest

Înainte de a fugi, în decembrie, Colţa a purtat discuţii cu fiica sa prin mesaje trimise pe Facebook, iar fata trebuia să-i răspundă tot acolo. Cum nu avea telefon, care i-a fost luat tot pentru a fi protejată, Abigail discuta de pe telefonul unei alte fete din centrul de plasament. 

Imagine indisponibilă

 Pe 11 decembrie, adolescenta a dispărut din faţa şcolii gimnaziale ale cărei cursuri le frecventa. După câteva zile, văzând că nu revine, colega ei a povestit îngrijitorilor despre mesaje, care au fost predate Poliţiei.

Fata a fost dată imediat în urmărire naţională, ca persoană dispărută. Cei doi au fost găsiţi după o anchetă minuţioasă a poliţiştilor Biroului de combatere a infracţiunilor contra persoanei din Poliţia Oradea, care au reuşit să-l localizeze pe bărbat în Petrila, judeţul Hunedoara, unde acesta locuia într-un apartament cu fiica sa, pe care o ţinea ascunsă.

În curs de cercetări

Iniţial, pe numele lui a fost emis un mandat de arestare în lipsă, după care, cu sprijinul poliţiştilor hunedoreni, a fost ridicat şi adus la Oradea, unde, la cererea procurorilor de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea, a fost inculpat pentru „infracţiuni la viaţa sexuală”. O confirmare, deci, a suspiciunilor reclamate de mama victimei din urmă cu aproape doi ani, timp în care bărbatul a continuat s-o abuzeze.

„Cercetările sunt continuate de poliţiştii Biroului de Investigare a Infracţiunilor contra Persoanei, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul Oradea”, a explicat Dinu, refuzând să furnizeze alte detalii, pe considerentul că victima este minoră. 

Adolescenta a ajuns din nou în grija asistenţilor sociali de la DGASPC Bihor, fiind evaluată medical şi consiliată psihologic. Mama ei, aflată la studii în Portugalia, a aflat de la reporterul Adevărul că fiica ei a fost găsită şi că tatăl ei este arestat. 

"Eu nu ştiu nimic. De când am cerut să fie preluată de DGASPC, nu mi se mai spune nimic. E în grija statului, pentru că era singura soluţie, nu mai ştiam cum să reacţionez, nu reuşeam să-i rezolv problemele, cum să o ţin departe de el. Am făcut tot, l-am reclamat, am cerut ordin de protecţie, dar tot o găsea. Acum, dacă e închis, nu mai poate ajunge la ea, sper să se rezolve", a declarat Anca Bordaş. 

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite