Tânără din Bihor, bătută, violată şi obligată de agresori să spele vase

Tânără din Bihor, bătută, violată şi obligată de agresori să spele vase

Cei doi violatori au fost prinşi şi arestaţi înainte de Revelion. Foto: arhiva adevarul.ro

O tânără din Bihor a fost sechestrată într-un apartament, bătută, violată şi apoi obligată să facă curat şi să spele vase, victima reuşind să scape după câteva ore, desculţă, fără geacă şi portofelul care i-a fost luat de unul dintre violatorii ei.

Ştiri pe aceeaşi temă

Autorii sunt doi bărbaţi din oraşul bihorean Ştei, Răzvan Gheorghe Pop (38 ani), respectiv Jean Sebastian Paul (39 ani), iar victima, o tânără în vârstă de 31 ani cu handicap psihic uşor. 
 
Femeia s-a întâlnit cu Pop ei pe 23 noiembrie, la prânz după ce, în prealabil, s-a înţeles cu el că va cumpăra de la el un telefon mobil. Bărbatul i-a cerut, însă, să-l însoţească până acasă, într-un apartament situat la etajul lV al unui bloc din oraş, iar ea a acceptat. 
 
Odată ajunşi, însă, bărbatul i-a luat portofelul şi, apoi, a luat-o la bătaie, ameninţând că o va arunca de la etaj dacă nu va accepta să întreţină relaţii sexuale atât cu el, cât şi cu prietenul lui.
 
Îngrozită, victima nu s-a opus, însă calvarul ei a continuat şi după cele două acte sexuale, fiind obligată de Pop să-i facă curăţenie în casă şi, apoi, să-i spele vasele murdare din bucătărie. Tânăra a reuşit să fugă câteva ore mai târziu, desculţă, fără geacă şi portofel, în momentul în care Pop a deschis uşa de la intrare pentru ca prietenul său să îi aducă o bere. 
 
Povestea a ajuns în ancheta procurorilor de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Beiuş abia pe 11 decembrie, când tânăra s-a destăinuit familiei şi a fost dusă la Poliţie ca să-i denunţe pe agresori.
 
Pe 30 decembrie, cei doi - Răzvan Gheorghe Pop şi Jean Sebastian Paul - au fost prezentaţi în faţa judecătorului de drepturi şi libertăţi de la Judecătoria Beiuş care a dispus arestarea lor. În cazul lui Pop s-a reţinut viol, lipsire de libertate şi furt, iar în cazul lui Paul, viol. Decizia a fost menţinută, luni, 4 ianuarie, şi la Tribunalul Bihor. 
 
Ancheta în caz continuă, iar dacă vor ajunge în faţa instanţei, cei doi riscă închisoare de până la 12 ani pentru faptele lor.
 

UPDATE: "Fiul meu nu a violat pe nimeni"

 
Luni, după publicarea articolului, mama lui Jean Sebastian Paul a contactat reporterul Adevarul.ro, solicitând să i se publice un punct de vedere în care respinge acuzaţiile aduse fiului ei de către procurori. Jean, spune ea, se întorsese în România şi a făcut o vizită la Ştei.  "Noi stăm la Ştei, el stă la Oradea. Locuim într-un bloc cu Pop, noi, la etajul l, el la etajul lV. Băieţii au copilărit împreună", explică Mărioara Pop.
 
Răzvan Pop aflase că Jean era acasă şi l-a sunat să-i ducă întâi două beri. "Aveam acasă şi i-a dus. Nu ştiu cât a stat, dar nu mult, câteva minute, apoi a coborât. După aceea, Răzvan a mai sunat de 3 ori, i-a cerut încă o bere. În final, Jean s-a dus şi a luat de la magazin şi a urcat la el. Deci fiul meu a intrat de două ori în apartamentul acela, de fiecare dată pentru câteva minute. Ce a fost acolo, el nu ştie şi nu ştim nici noi”, mai spune femeia explicând că atât în faţa procurorilor, cât şi în faţa instanţei, Pop ar fi cerut eliberarea lui Jean Sebastian Paul, „pentru că n-are nicio vină”. „Eu nu ştiu ce e în acel dosar, însă fiul meu este un om integru, proaspăt căsătorit, realizat. El nu a violat pe nimeni. Nu înţeleg cum se iau procurorii după o femeie cu probleme psihice, care vine să reclame un viol după 3 săptămâni. Fiul meu nu a violat pe nimeni”, susţine Mărioara Paul.
 
Vă recomandăm şi: 
 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările