Soţul femeii căreia o anestezie i-a adus moartea, revoltat că medicii sunt liberi să profeseze

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dorel Gruie, bihoreanul a cărui soţie a murit în 2006, în urma unei anestezii nemonitorizate, în timpul unei naşteri prin cezariană, a făcut recurs, după ce a aflat sentinţa dată de către Tribunalul Bihor. Acesta este nemulţumit că medicul ginecolog şi anestezistul care s-au ocupat de soţia sa pot profesa în continuare, dar şi de valoarea despăgubirilor impuse de către instanţă.

Achitat de către instanţa din Beiuş, medicul ginecolog Radu Scridon a primit la Oradea trei ani de închisoare cu suspendare, iar anestezistul Vladimir Topală a primit cinci ani de închisoare cu suspendare. Deşi s-a ajuns la concluzia că cei doi sunt vinovaţi de malpraxis, li s-a dat permisiunea de a-şi continua activitatea medicală. La prima greşeală însă, vor fi obligaţi să-şi execute pedeapsa privativă de libertate.

Dacă iniţial valoarea despăgubirilor pe care ar fi trebuit să le primească cei trei membri ai familiei Gruie (tatăl şi cei doi copii) a fost de 170.000 de lei pe persoană, Tribunalul Bihor a decis ca suma să fie mărită la 50.000 de euro, pe persoană. În plus, s-a impus ca medicul, anestezistul şi Spitalul Municipal ,,Ep.Nicolae Popovici" Beiuş să îi plătească lui Dorel Gruie suma de 27.700 lei - acordată de către instanţa de fond, cu titlu de despăgubiri civile, pentru daunele materiale suferite. „Sunt mulţumit că i s-a dat pedeapsă cu închisoare şi medicului ginecolog Radu Scridon, care a fost achitat la Beiuş. Vreau însă ca acesta şi anestezistul Vladimir Topală să nu mai poată profesa deloc", a declarat Dorel Gruie, tatăl rămas să-şi crească singur fetiţa de opt ani şi băieţelul născut în ziua tragediei. În privinţa despăgubirilor, Dorel Gruie este hotărât să meargă mai departe şi să-şi caute dreptatea la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. „Voi cere despăgubiri de 3 milioane de euro. Pentru mine banii nu mai contează acum, dar nu se ştie ce se va întâmpla cu cei doi copii ai mei, rămaşi fără mamă. Ei nu beneficiază nici măcar de pensie de urmaş, fiindcă Marcela ar mai fi trebuit să lucreze o lună şi trei săptămâni pentru a acumula cei patru ani de vechime, necesari conform legii", a spus Dorel Gruie. De-a lungul procesului, medicul Radu Scridon şi anestezistul Vladimir Topală şi-au susţinut de fiecare dată nevinovăţia.

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite