Revoltele ţărăneşti din Bihor: „Au devastat primăria cu furci şi topoare, au distrus poarta de triumf, au dat foc tuturor scriptelor“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Revoltele taranesti din 1949-sursa foto-jurnalul.ro
Revoltele taranesti din 1949-sursa foto-jurnalul.ro

Vara lui 1949 a fost momentul în care ţăranii din Bihor, şi nu numai, s-au răsculat fiind împuşcaţi şi lăsaţi să zacă pe uliţe satelor de către securitatea care a acţionat fără milă, cu o violenţă ieşită din comun, pentru a împiedica generalizarea rezisteţei ţăranilor la colectivizarea forţată.

În Bihor, intensitatea maximă a revoltelor ţărăneşti anticomuniste din 1949 a atins cote maxime în partea a doua a anului, în special în satele zonei de câmpie din sudul Bihorului.

Spre sfârşitul lunii iunie 1949  revoltele ţărăneşti au crescut în intensitate, luând forme agresive, extinzându-se de la un sat la altul. Primele reacţii ale ţăranilor din judeţul Bihor sunt înregistrate la 5 iulie 1949, în comuna Arpăşel. Explozia a fost deosebit de violentă, necesitând intervenţia trupelor de Securitate, acţiunea fiind îndreptată iniţial împotriva întovărăşirilor agricole.

“Pe timpul revoltei, ţăranii au protestat vehement împotriva colectivizării, scandând lozinci precum: „Nu vrem colhoz”, „Nu ne trebuie comunism”, „Nu vrem să mâncăm mămăligă de la Gospodăria de Stat”, „Să nu se ridice chiaburii care ne-au dat pâine albă şi am trăit bine cât am lucrat cu ei”, notează istoricul Cristina Puşcaş, în cartea "1949 în Bihor: Înlăturarea chiaburimii - o manifestare a luptei de clasă la sate". La şedinţa din 6 iulie 1949, în prezenţa secretarului de plasă şi a altor activişti, lumea începe să vocifereze, cerând pâine şi „spunând că trebuie să-i omoare, să-i spânzure” . Miliţia însă a intervenit prompt, a tras în aer, iar lumea s-a retras. A urmat un val de arestări a celor care au îndrăznit să înfrunte noile structuri comuniste. Răsculaţii au recurs şi la forme violente de manifestare.

image

În comuna Tăut au avut loc devastări, toată arhiva Comitetului Provizoriu fiind arsă, la fel şi poarta de triumf, planurile de colectare, bonurile de treieriş, tablourile membrilor Biroului Politic al PMR care pavoazau pereţii primăriei. Au fost bătuţi doi „tovarăşi”, membrii PCR.

“În opinia organelor statului, răscoalele din vara anului 1949 din Bihor s-au datorat unor acţiuni întreprinse de forţe ostile noii forme democratice de guvernământ. A fost condamnat la patru ani închisoare tânărul de numai 18 ani, Todinca Ioan, de profesie plugar, tot din Tăut, care s-a alăturat rebeliunii din 29/30 iulie 1949. Sentinţa dată în dosarul său de trimitere în judecată vine să completeze informaţiile cu privire la poziţia adoptată de organele statului vizavi de cauzele revoltelor ţărăneşti, dar şi cu privire la modul în care s-au desfăşurat aceste acţiuni care au implicat întreaga comunitate sătească”, susţine istoricul Cristina Puşcaş.

image

Chiar dacă statisticile indică participarea masivă a ţăranilor mijlocaşi şi săraci la aceste manifestări, comuniştii vin să-şi explice aceste reacţii prin manipularea instrumentată de către chiaburi, „exploatatorii” ţăranilor. „La sfârşitul lunii iulie 1949, locuitorii comunei Tăut, judeţul Bihor, se găseau în preajma treerişului, având cereale adunate în acest scop în arii. Potrivit normelor fixate prin lege, fiecare cetăţean era obligat a preda cota respectivă de cereale, în raport de întinderea de teren cultivată şi producţia la hectar. Reacţiunea, reprezentată printr-un mare număr de chiaburi din comună, căuta să saboteze aceste măsuri, lansând diferite svonuri alarmiste, că cotele fixate sunt exagerat de mari şi că după predarea lor, cetăţenilor nu le va rămâne nici minimul de existenţă, expuşi fiind astfel la foame şi mizerie în timpul iernii.

Această acţiune începută de chiaburime mai înainte avea ca prim obiectiv producerea unei stări de nelinişte şi de nemulţumire printre ţăranii săraci şi mijlocaşi prin aceste svonuri alarmiste – iar ca scop final răscularea acestora împotriva autorităţilor locale şi a membrilor de partid, reprezentanţii formei democratice de guvernământ de astăzi şi din acel timp”, se arată în expunerea Sentinţei nr. 257 din 19 aprilie 1950, emisă de către Tribunalul Militar Cluj, secţia I.  

“Acţiunea inculpatului Ioan Todinca nu este izolată. Lui i se alătură întreg satul. La semnalul de alarmă, dat prin sunete de clopot, a pornit spre primărie, aproape întreg satul … au devastat primăria cu furci şi topoare, au distrus poarta de triumf, au dat foc tuturor scriptelor din primărie, după care grupuri compacte s-au îndreptat pe la locuinţele cetăţenilor membri de partid, pentru a-i prinde şi care refugiindu-se în câmp, răsculaţii le-au distrus întreaga gospodărie, iar pe unul dintre aceştia şi anume Ardelean Ioan, unul dintre răsculaţi şi anume inculpatul Matiuţ Gheorghe l-a lovit cu toporul” se arată în cartea "1949 în Bihor: Înlăturarea chiaburimii - o manifestare a luptei de clasă la sate". Acesta a fost unul dintre scenariile după care, în majoritatea satelor, s-au desfăşurat revoltele din vara anului 1949.

image

În noaptea de 29/30 iulie 1949 s-au stigat lozinci cum ar fi: „Jos comuniştii!”, „Vrem pe regele Mihai!”, „Trăiască Armata română!”, iar printre manifestanţi s-au aflat şi tăutenii Baiduc Ioan, Târban Ioan a Ciucului, Târban Ioan şi Târban Gheorghe a Pavelii, toţi membri în PMR .

“Pacificarea  satelor bihorene s-a făcut printr-o amplă şi disproporţionată intervenţie a forţelor de ordine. Astfel, într-o telegramă a Direcţiei Regionale a Securităţii Poporului Oradea către general Pintilie se aminteşte de modul în care s-a intervnit la Tăut, în jurul orei 2 noaptea, în ziua de 30 iulie 1949. Au fost mobilizate «2 plutoane de grăniceri şi un pluton de Miliţieni încordaţi şi cu ofiţeri şi subofiţeri de securitate, întregul efectiv a fost de circa 100 de oameni»”, susine isoricul Cristina Puşcaş.

În total, potrivit Tabelului centralizator privind manifestările reacţiunii şi rebeliunii desfăşurate în judeţul Bihor, numărul participanţilor a fost de 17.441, din 54 de comune. Soarta tuturor acestor oameni a fost pecetluită: confiscarea averilor şi deportarea.

Va mai recomandam:

Războiul colectivizării: cum au confiscat comuniştii România şi suferinţele ţăranilor care au luptat pentru pământ

Colectivizarea din judeţul Arad a fost făcută de comunişti cu preţul unor execuţii publice

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite