PORTRET Orădeanul Cătălin Topai este luptătorul care studiază roboţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cătălin Topai
Cătălin Topai

Orădeanul este elev la profilul Mecatronică, la Liceul Don Orione, și se antrenează intens pentru a ajunge în lotul național de taekwon-do.Cătălin face taekwon-do de şapte ani. Este primul sport pe care l-a practicat și și-a dorit tot timpul să practice arte marțiale pentru că de mic copil era fascinat de filmele cu arte marțiale.

Profil
Născut. 2 noiembrie 1995, Oradea
Studii. Elev clasa a IX-a Liceul Don Orione
Familie. Un frate

 Și-a dorit să se miște ca personajele pe care le vedea în filme, să învețe să lupte și să spargă scânduri cu palmele goale, la fel de idolii lui.

„Mi-a plăcut tot timpul să mă uit la filmele de acțiune și atunci am zis că dacă tot vreau să practic un sport mi-ar plăcea să fie ceva de acțiune”, își amintește Cătălin. Tatăl lui l-a ajutat să-și găsească un club și un stil de arte marțiale care i s-ar potrivi. Așa a ajuns să practice taekwo-do la clubul CS „Tae-Kyon & Cariosmar”, al cărui președinte este Alexandru Sas. A fost fascinat de stilul de luptă, de disciplina și de tot ce ține de acest sport încă de când a intrat pentru prima dată pe ușa sălii de antrenament. „Îmi amintesc că era foarte multă lume în sală. Mulți dintrei cei care erau atunci la antrenament aveau centuri negre. Însă toată lumea sărea să mă ajute și să-mi explice ce am de făcut”, a spus tânărul sportiv.

Primul concurs

A participat pentru prima dată la concurs după trei ani de antrenamente. Recunoaște că a fost greu, însă în același timp și frumos. „Am avut două lupte. Când am văzut că încep luptele mele atunci am început să am mari emoții”, povesteşte Cătălin Topai. Deși nu a obținut rezultatele pe care și le dorea, primul concurs l-a ajutat să se mobilizeze mai bine la antrenamentele care au urmat, deoarece Cătălin își dorea foarte mult să facă performanță și să-și îmbunătățească tehnica. „Am început să mă pregătesc mult mai bine, m-am ambiționat și astfel am reușit să am rezultate tot mai bune”, a mărturisit sportivul.

Stil complex

Anul acesta a fost cel mai bun de până acum, din cariera lui sportivă. „Am reușit să obțin toate locurile întâi la toate concursurile la care am participat anul acesta, atât la competiții naționale cât și internaționale”, explică tânărul. Sportivul recunoaște că cel mai mult îl atrage, la taekwon-do lupta. Cu toate astea, spune că acest stil de arte marțiale este complex. „Are și multe probe de tull. Este o artă marțială complexă, cu tehnici de picioare spectaculoase”, spune orădeanul.

Tânărul sportiv este și antrenor deja, pentru copiii de la grupa de începători. „Îmi place foarte mult să antrenez, îmi place să lucrez cu copiii, care sunt foarte disciplinați și ascultă tot ce le spun”.

Întrebări și răspunsuri

Ce ambiții ai legat de  taekwon-do?
Îmi doresc foarte mult să ajung în lotul național, sper să se întâmple acest lucru anul viitor. Vreau să obțin centura neagră, 1 dan, pentru care mă pregătesc deja și sper să ajung cât mai des pe podium.

Ce studiezi la liceu?
Sunt la profilul Mecatronică, învățăm despre programarea roboților, unelte și componente ale roboților. Sună complicat dar este o materie interesantă la care facem multe experimente.

Care sunt cele mai importante premii la taekwon-do?
Locul I la Cupa Europeană, locul I la Cupa României, locul I la Campionatul Național de Copii, locul I la Cupa Eagles. Anul trecut am obținut titlul de cel mai tehnic sportiv al anului.

Ce-i place
Tânărul spune că îi place să joace fotbal, să se uite la filme, să iasă cu prietenii, sportul, antrenamentele și îi place foarte mult să se joace pe calculator. Spune că îi place meseria de polițist și vrea să urmeze Academia de Poliție.

Ce nu-i place
Cătălin Topai spune că nu-i plac zilele ploioase, pentru că-l indispun, nu-i place deloc să se trezească dimineața și nu suportă oamenii cu două fețe.


Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite