Mister în jurul morții lui Tanca Ervin, băiatul dispărut marți noaptea de la o petrecere

Tanca Ervin, tânărul în vârstă de 19 ani dispărut marți noaptea, a fost găsit mort, în zona Stației de Epurare. În timp ce polițiștii iau în calcul ipoteza unui accident sau a sinuciderii, familia și cunoscuții exclud cea de-a doua variantă.

Ştiri pe aceeaşi temă

Tânărul dispărut miercuri din centrul orașului a fost găsit mort, duminică dimineață

Trupul neînsuflețit al celui care peste două săptămâni urma să-și înceapă viața de student, la Facultatea de Psihologie din Oradea, a fost găsit duminică dimineață, la patru zile de la data dispariției. Băiatul ieșise la o petrecere cu foști colegi de gimnaziu. Potrivit informațiilor primite de la fratele lui Tanca Ervin, tânărul plecase din zona Palatului Baroc și ajunsese cu amicii în centrul orașului, lângă Podul Intelectualilor. De acolo a dispărut, după ce a ieșit pe malul Crișului, pentru a se răcori, în jurul orelor 2.00 ale dimineții. Cum nu a venit acasă, fratele său i-a raportat dispariția la poliție și tot el a fost cel care l-a identificat, duminică dimineața.

Tânărul găsit înecat în Criș era ținta bătăilor și la început îi era frică să meargă la școală

În acestă dimineață, la Serviciul Județean de Medicină Legală (SJML) Bihor, i-au fost recoltate probe de sânge și urină, pentru a se stabili dacă Ervin consumase sau nu alcool. „Cauza morții a fost înecul. Nu există urme de violență, decât niște zgârieturi, probabil de la crengi, cum l-a purtat apa", a spus Gabriel Mihalache, purtător de cuvânt la SJML Bihor. Până la ora închiderii ediției, rezultatele privind alcoolemia nu au fost disponibile. Deocamdată nu există suspiciuni că Ervin ar fi fost ucis. Ioana Indrieș, purtător de cuvânt la Inspectoratul de Poliție al Județului Bihor, a spus că polițiștii iau in calcul două ipoteze, a unui accident sau a sinuciderii.


Dă click pe poză pentru a vedea o fotogalerie cu Ervin

Exclud varianta sinuciderii

Familia, foștii colegi și profesori exclud însă, cu toții, varianta sinuciderii, descriindu-l pe Ervin ca pe un copil cuminte, timid, dar incapabil de un asemnea gest, cu atât mai puțin cu cât intrase la facultatea pe care și-o dorise și avuse o evoluție remarcabilă pe parcursul ultimilor ani, la Liceul Don Orione din Oradea. „Fiind mic de statură, a fost într-un fel ciuca bătăilor, și la propriu și la figurat, înainte să ajungă la liceu. Mama lui mi-a spus că era foarte bucuroasă că lui Ervin nu îi mai era frică să meargă la școală, așa cum se întâmpla pe vremea gimnaziului", a declarat Radu Luncan, fostul diriginte al lui Tanca Ervin.

„Nu cred că s-a sinucis. Era un coleg liniștit, de treabă", Marius Moisa, fost coleg de liceu


Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: