La restaurantele hotelurilor cu multe stele, preţul unui meniu este pe măsură

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pentru o nuntă de vis, orădenii plătesc chiar şi 200 de lei pe un meniu, la restaurantele de lux. Persoanele modeste, care preferă nunta la cantină, pot scăpa cu cheltuieli de circa 40 de lei pe meniu.

Apetitul orădenilor pentru nunţi care de care mai luxoase se reflectă în deschiderea, în ultimii ani, a zeci de săli de nunţi, atât în Oradea, cât şi în localităţile din apropierea oraşului. Aranjate în stil baroc sau avangardist, sălile de nunţi par să fi câştigat lupta cu vechile cantine în care se organizau pe vremuri nunţi decorate cu baloane colorate. Ştefan Dulău, reprezentantul cantinei de la Universitatea din Oradea, a spus că anul acesta a avut numai şase nunţi, în contextul în care, cu patru ani în urmă, trebuia să organizeze evenimente şi duminica, pentru a face faţă cererilor. „Este o concurenţă foarte mare în acest sector. Lumea nu mai face nuntă la cantină, deşi meniul costă, după pretenţii, între 40 şi 100 de lei pe persoană. În acest preţ este inclusă mâncarea, decorarea sălii şi băuturile alcoolice", a spus Ştefan Dulău. Ruben Filimon, directorul de la Colegiul Tehnic „Mihai Viteazul" din Oradea, a spus că, de zece ani, nu mai organizează nunţi la cantina şcolii. „Nu este rentabil şi nici nu mai există cerere", a spus Ruben Filimon.

Se caută luxul

La polul opus, la restaurantele hotelurilor cu multe stele, preţul unui meniu poate ajunge şi chiar depăşi suma de 200 de lei. „La noi meniul costă între 140 şi 200 de lei, în funcţie de ce mâncăruri comandă mirii. În aceste sume sunt incluse închirierea sălii, personalul, aranjarea sălii şi o cameră gratuită pentru miri. Găzduim nunţi şi duminica, când oferim reduceri de zece procente, faţă de preţul unui meniu în zilele de sâmbătă", a spus Lorena Pop, reprezentanta Hotelului Silver, de patru stele, din Oradea. La Palazzo, una dintre sălile de nunţi cele mai în vogă în rândul orădenilor, meniul costă aproximativ 150 de lei. La Castello Oradea, mirii au de plătit 140 de lei pe meniu, dacă îşi organizează nunta duminica şi beneficiază astfel de o reducere de preţ.

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite