EXCLUSIV Teodor Maghiar, fostul rector al Universității din Oradea, condamnat la închisoare pentru că a furat statul cu 25 de milioane de euro

Magistrații Tribunalului București l-au condamnat la 8 ani de închisoare pe fostul rector al Universității din Oradea, controversatul Teodor Maghiar. Acesta a fost judecat pentru înșelăciune, din anul 2008, fiind acuzat că a prejudiciat statul cu 25 de milioane de euro.

Ştiri pe aceeaşi temă

Pentru unii erou, pentru alții "mafiot", controversele din jurul fostului rector Teodor Maghiar

Un nou termen în procesul de 25 de milioane de euro al fostului rector Teodor Maghiar

Fostul rector a declarat în această dimineață că va face apel. "Mâine depun recursul.  Sentința dată de judecători este murdară. Asta e părerea mea. Nu am furat nimic, n-am făcut nimic decât am construit o universitate", a spus pentru Adevărul de Seară Oradea Teodor Maghiar. Procesul lui Teodor Maghiar a început în aprilie 2008. Fostul rector a fost trimis în judecată de procurorii Direcției Naționale Anticorupție București pentru săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune, fals intelectual, uz de fals şi fals material în înscrisuri oficiale.

A "umflat" numărul studenților raportați la minister

Potrivit anchetatorilor, în perioada ianuarie 2000 - ianuarie 2004, în calitate de rector al Universităţii Oradea, Maghiar Teodor a "umflat" numărul de studenți din statisticile trimise Ministerului Educației și Cercetării  "cunoscând că de numărul studenţilor depinde dimensionarea alocaţiei bugetare". Din informațiile strânse în timpul anchetei  reiese că datele furnizate de fostul rector certifica, în mod  fals, că anual, la universitate urmau cursuri pe locuri fără taxă între 17.000 şi 33.000 de participanţi la studii, în realitate fiind vorba de aproximativ 14.000. "În felul acesta,  Teodor Maghiar i-a indus în eroare pe funcţionarii MEC care au aprobat obţinerea, de către Universitatea Oradea, a unor alocaţii bugetare mai mari decât cele cuvenite. Mai mult, una dintre raportările false a fost făcută de către inculpat în cursul lunii noiembrie 2004, în numele Universităţii Oradea, în condiţiile în care nu mai ocupa nicio funcţie de conducere", se arată în comunicatul DNA.

Sechestru pe averea rectorului

Prejudiciul adus bugetului de stat se ridică la 882.045.609.000 de lei (echivalentul a aproximativ 24,3 milioane euro). Suma reprezintă diferența dintre alocaţiile bugetare acordate de minister Universității din Oradea şi sumele cuvenite de fapt instituției, în funcție de numărul real al studenților aflați pe locurile fără taxă. Pentru recuperarea prejudiciului s-a pus sechestru pe bunurile fostului rector, mai precis pe un autoturism Mercedes, pe patru clădiri și pe trei terenuri intravilan.

Fostul rector este judecat pentru un prejudiciu de 25 de milioane de euro



Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: