VIDEO Când va trece Oradea pe noua centrală pe gaz. Anunţul primarului Ilie Bolojan: " Este posibil să mai apară unele avarii"

0
Publicat:
Ultima actualizare:
centrala

Oradea va trece pe noua centrală pe gaz în luna martie, astfel că până atunci orădenii s-ar putea să mai suporte posibilele avarii de la Electrocentrale.

"Îmi cer scuze orădenilor pentru întreruperile de apă caldă şi căldură din aceste zile. Aceste întreruperi arată încă o dată, dacă mai era nevoie, justeţea proiectului de înlocuirie a sistemului de termoficare actual, centrala termică a oraşului având peste 50 de ani. Avariile care au existat pe reţele, în bună parte au fost rezolvate, însă până vom porni noua centrală, este posibil să mai apară unele avarii", a declarat Ilie Bolojan, primarul municipiului Oradea.

În acest moment s-a finalizat racordarea la magistrala Transgaz, urmând să fie recepţionate lucrările. 

"Urmează ca în şedinţa de Consiliu Local, să se supună aprobării predarea în administrarea societăţii Transgaz a acestei reţele, după care se va putea trece la încheierea contractului de furnizare  gaz cu unul dintre marii furnizori din România. La finalul lunii ianuarie se vor realiza probe la primul cazan, la jumătatea lunii februarie vor continua probele la cel de-al doilea cazan, iar la începutul lunii martie se vor face probe la turbina cu cazanul recuperator. Estimăm că în cursul lunii martie va putea intra în funcţiune noua centrală pe gaz, fapt care va avea ca prim efect eliminarea poluării, dar şi a problemelor legate de întreruperea furnizării agentului termic", a mai spus primarul Ilie Bolojan.  

Noua centrală pe gaz va avea o putere instalată de 45 MW electric. Aceasta va fi dotată cu recuperator de căldură de minim 43 MW termic, acumulator de căldură de minim 8.500 mc, două cazane de apă fierbinte (CAF), instalaţii auxiliare, de la sistemul de alimentare cu gaze naturale până la instalaţiile de tratare chimică a apei din cazane.

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite