Cadou de Centenar. Oraşul din România în care se scumpeşte căldura de Ziua naţională

Cadou de Centenar. Oraşul din România în care se scumpeşte căldura de Ziua naţională

Foto: arhiva Adevărul

Începând cu 1 Decembrie, orădenii plătesc tarif majorat pe gigacalorie. Consiliul Local a hotărât, miercuri, cu votul exclusiv al reprezentanţilor PNL, majorarea preţului gigacaloriei hotărâre pe care consilierii PSD şi UDMR au declarat că vor să o conteste.

"Având în vedere că preţul la gaz a crescut cu 16% pentru producătorii în cogenerare şi cu 25% pentru cei care vând gaz către populaţie, suntem nevoiţi să aplicăm noile tarife propuse de ANRE", a explicat primarul Ilie Bolojan, arătând că ANRE, care a cerut, în premieră, actualizarea "de îndată" a preţurilor la încălzire, ca urmare a scumpirii gazului.
 
Compania de termoficare a oraşului a propus majorarea preţului de producţie de la 304 lei pe gigacalorie, la 325 lei pe gigacalorie, cu menţinerea subvenţiei alocate de la bugetul local la nivelul de 49 lei pe gigacalorie.
 
Potrivit primarului Ilie Bolojan, scumpirea gigacaloriei ar fi fost mult mai mare dacă societatea nu ar fi compensat-o din bonusul obţinut pentru cogenerarea în regim de înaltă eficienţă şi din vânzarea de curent electric, precum şi din economiile făcute prin reducerea pierderilor de pe reţele ca urmare a investiţiilor făcute în ultimii ani.
 
Reprezentanţii PSD şi UDMR au votat împotriva scumpirilor şi au anunţat că vor contesta hotărârea. Ultima scumpire a gigacaloriei plătită de populaţia din Oradea a fost operată la începutul lunii februarie.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: