Tumoră-gigant extirpată de chirurgii ieşeni. Doctorii au scos din abdomenul unei bătrâne o „bombă” medicală de 16 kilograme

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Chirurgii ieşeni au operat cu succes, la sfârşitul lunii septembrie, o femeie care avea o tumoră gigant de 16 kilograme. Echipa medicală de la Spitalul Multidisciplinar Arcadia a efectuat simultan două intervenţii chirurgicale pentru a-i reda mobilitatea pacientei.

Femeia în vârstă de 73 de ani a fost operată de o echipă chirugicală condusă de prof. dr. Viorel Scripcariu. Potrivit specialiştilor, pacienta prezenta o tumoare malignă retroperitoneală de 16 kilograme care îi deforma abdomenul şi îi îngreuna viaţa de zi cu zi. Din cauza afecţiunii pe care o dezvoltase, pacienta avea probleme serioase de mişcare şi de tranzit intestinal.

Pe lângă tumoră, femeia prezenta şi o afecţiune cardiovasculară asociată. „Calitatea vieţii îi era profund afectată, confruntându-se cu un tranzit intestinal lent, o tulburare a funcţiei urinare şi cu o mobilitate mult redusă. După o pregătire minuţioasă şi un efort susţinut al echipei multidisciplinare de chirurgie, anestezie, terapie intensivă, tumora a fost îndepărtată cu succes, fiind efectuate concomitent şi două intervenţii la nivelul organelor afectate de procesul tumoral: o nefrectomie stângă, (nr. extirparea rinichiului stâng) şi o colectomie stângă înaltă (nr. Îndepărtare parţială a colonului)”, au arătat reprezentanţii Spitalului Multidisciplinar Arcadia.

Specialiştii au mai subliniat că rezolvarea unui caz medical de asemenea anvergură este o situaţie fără precedent pentru clinicile private din regiunea Moldovei, dat fiind riscul ridicat al intervenţiei, vârsta pacientei şi rezecţiile multiorgan care au fost efectuate în timpul intervenţiei. În prezent, starea pacientei este stabilă.

„Evoluţia postoperatorie a pacientei a fost una favorabilă, pacienta fiind externată în curs de vindecare. Diagnosticul anatomopatologic a clasificat formaţiunea extirpată drept o tumoare neoplazică a ţesutului adipos retroperitoneal”, a explicat prof. dr. Viorel Scripcariu.

 Medicii ieşeni au explicat că tumorile gigant se întâlnesc adesea în rândul pacienţilor, mai ales atunci când aceştia refuză să se adreseze din timp specialiştilor. Având în vedere că tumora, cancerul în general, nu doare, bolnavii ajung la medic în stadiu avansat al bolii. În unele cazuri, tumora are deja câteva kilograme.

Conform prof. dr. Lucian Miron, şeful Clinicii de Oncologie de la Institutul Regional de Oncologie, tumorile gigant sunt, de obicei, de origine benignă pentru că în cazul celor de origine malignă se elimină în organism o serie de substanţe toxice care pot duce la decesul bolnavului. „Atunci când tumora malignă depăşeşte, să spunem, 1-2 kilograme, descarcă în corp substanţe incompatibile cu supravieţuirea pentru că blochează funcţionarea normală a organelor”, a arătat prof. dr. Lucian Miron, şeful Clinicii de Oncologie de la Institutul Regional de Oncologie (IRO). Medicul a subliniat că de-a lungul carierei a întâlnit mai multe tumori gigant, dar nu mai mari de 6 kilograme, nicidecum precum cazul rezolvat la Spitalul Arcadia.

Vă mai recomandăm:

„Doctor Ciomu de Iaşi“: un tânăr a rămas impotent după ce medicul dermatolog i-a ars chimic penisul. „Nu mai puteam urina, mi-a topit uretra“

 

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite