Salvată cu forţa de la moarte

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Femeia de 35 de ani care a vrut să se sinucidă a fost imobilizată de poliţişti
Femeia de 35 de ani care a vrut să se sinucidă a fost imobilizată de poliţişti

O ieşeancă în vârstă de 35 de ani a ajuns la Urgenţe cu venele tăiate. Pentru a o ajuta, medicii au trebuit să apeleze la poliţie, pacienta fiind foarte agresivă.

Femeia, care a încercat să se sinucidă tăindu-şi venele cu un cuţit, a fost dusă cu ambulanţa la Spitalul de Urgenţă din Copou. Pentru că s-a împotrivit tentativelor medicilor de a-i acorda asistenţă de urgenţă, aceştia au avut nevoie de ajutorul poliţiştilor, care au imobilizat-o cu greu.

„Pacienta a beneficiat de suport volemic, antalgice, profilaxie antitetanică, examene toxicologice asociate suportului psihologic oferit de voluntarii CÎRTIŢA.Nici nu am mai numărat cazurile în care cadrele medicale au fost agresate în timp ce ajutau pacienţii", a spus medicul Tudor Ciuhodaru, şeful Unităţii de Primire Urgenţe.

Femeia, hotărâtă să-şi pună capăt zilelor, a consumat alcool deşi era însărcinată, iar pe parcursul procedurilor efectuate de medicii de la Urgenţe a stat încătuşată. În cele din urmă, a fost transferată la Spitalul „Socola“ pentru o evaluare psihiatrică şi tratament corespunzător.

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite