Revolta „mascaţilor“. Şeful SAS Iaşi, acuzat de subalterni că se dezbrăca pentru a-şi arăta muşchii

Revolta „mascaţilor“. Şeful SAS Iaşi, acuzat de subalterni că
se dezbrăca pentru a-şi arăta muşchii

Costel Şchiopu FOTO Iasi Tv Life

O anchetă internă a fost deschisă în cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Iaşi după ce mai mulţi poliţişti din cadrul Serviciului de Acţiuni Speciale (SAS) au semnat o scrisoare deschisă în care aduc mai multe acuzaţii şefului structurii.

Ştiri pe aceeaşi temă

Scrisoarea deschisă, citată de Mediafax, a ajuns şi la conducerea Poliţiei Iaşi, şi îl vizează pe şeful SAS, Costel Gabriel Şchiopu. Potrivit surse citate, în scrisoarea asumată de mai muşţi angajaţi, Chiopu este acuzat că şi-ar obliga subalternii să meargă la o anumită sală de spor, în caz contrar poliţiştii fiind acuzaţi că vor fi mutaţi la alte structuri.

 „A început să ne ameninţe să mergem la acea sală, că vom fi mutaţi câte două luni la ţară şi repetă în mai multe circumstanţe, şedinţe sau adunări ale structurii sau când prindea pe fiecare pe hol (...) să mergem la o sală de bărbaţi! De aici până la declanşarea conflictului nu a fost decât un pas, acesta începând să aibă un comportament agresiv şi un limbaj trivial ", se arată într-o scrisoare a mai multor luptători din cadrul SAS Iaşi.

Scrisoarea deschisă mai conţine un pasah conform căruia subcomisarul Şchiopu trimitea poze cu el dezbrăcat pe grupul de WhatsApp al colegilor, explicându-le subalternilor săi „că aşa ar trebui să arate un bărbat adevărat, nu cum arată ei”.

„Dacă vedea că mănânci altceva în afară de piept de pui şi nu aşa, 130 gr per porţie, făcea scandal şi spunea că mâncăm ca nişte porci şi de ce mâncăm nesănătos! (....) Obliga mai mulţi colegi să alerge în fiecare zi 10 km şi să îi trimită pe aplicaţie dacă au alergat. Aceşti colegi îi spuneau este ziua soţiei sau a copilului său (...) a zis să nu ne mai ascundem după soţii şi copii, un luptător cere sacrificii", mai susţin angajaţii SAS, potrivit sursei citate. 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: