Problemele pe care le înfruntă fermierii din Moldova, dezbătute la cel mai mare târg agricol din regiune

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Târgul Agralim 2018- Foto Facebook
Târgul Agralim 2018- Foto Facebook

Câteva mii de persoane au trecut pragul celui mai amplu eveniment din domeniul agricol organizat în Regiunea de Nord-Est, Agralim.

Discuţiile celor 200 de specialişti, producători şi distribuitori de echipamente de profil au vizat situaţia fermierilor din estul ţării. „Este unul dintre cele mai importante evenimente agricole din România, ajuns la a X-a ediţie. Aici vin cele mai importante companii din domeniul agricol“, a explicat primarul comunei Leţcani, Stelian Turcu. Târgul are loc la Centrul Transagropolis şi pe terenurile din jur. „La târg sunt peste 200 de participanţi, companii din România, şi peste 1000 de specialişti. Avem expoziţie pentru micii producători şi una dedicată zootehniei“, Florin Mindirigiu, managerul firmei organizatoare.

Astfel, micii şi marii fermieri au putut vedea echipamente de ultimă generaţie, dar şi animale de rasă. Printre echipamentele prezentate la Iaşi se numără şi cele ale companiei nemţene Mecanica Ceahlău. „Expunem cel mai nou produs al companiei lansat în 2018- Plugul Ceres cu 4 trupite. De asemenea, în stand s-au mai regăsit Semănătoarea pentru păioase pe 29 rânduri cu brăzdar dublu disc şi roţi de tasare SUP 29RM – produs nou al companiei lansat anul acesta şi Semănătoarea pentru prăşitoare pe 6 rânduri cu brăzdar dublu disc şi fertilizare SPC 6DF Profi“, au anunţat reprezentanţii companiei.

Targ Argralim Iasi 2018

Un alt stand al evenimentului a fost cel al Domeniilor Lungu. „Am avut la târg standuri de vinuri şi de fructe, iar în expoziţie am avut caprele rasă de lapte şi oile rasă de carne“, a detalitat fermierul Vasile Lungu, pe domeniul căruia s-a organizat, sâmbătă după-amiază, şi o vizită de prezentare. Fermierul a prezentat Crama Hermeziu şi plantaţiile de vie, ferma agricolă şi cea de animale, cultura de câmp şi silozurile de depozitare.


În discuţiile cu autorităţile prezente la eveniment fermierii au fost ridicate şi problemele pe care le înfruntă. Cea mai stringentă este cea a lipsei forţei de muncă. „Printre problemele semnalate de fermierii din judeţ se numără lipsa pieţei de desfacere în special în sectorul laptelui, preţul scăzut la achiziţia tineretului ovin impus de numeroşi intermediari, precum şi lipsa acută de forţa de munca. Mulţi fermieri sunt nevoiţi să renunţe la animale, deoarece nu găsesc oameni dispuşi sa muncească chiar dacă oferă salarizare avantajoasă“, a transmis deputatul Costel Alexe, după ce a vizitat târgul.


 

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite