Pilotul Adrian Răspopa a murit la câteva ore de la teribilul accident produs la Raliul Iaşului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Federatia Romana de Automobilism Sportiv
FOTO Federatia Romana de Automobilism Sportiv

Medicii au încercat mai bine de două ore să îl resusciteze pe pilotul Adrian Răspopa, implicat într-un accident teribil la Raliul Iaşi, însă efortul lor a fost în zadar, rănile suferinte fiind mult prea grave.

Pilotul Adrian Răspopa a murit sâmbătă, 4 septembrie, în urma accidentului grav produs în a doua probă specială de la Raliul Iaşului. 

Echipajul Adrian Răspopa/Cosmin Diacu (Skoda Fabia R5) a avut o ieşire violentă în decor.

Adrian Răspopa a fost transportat la Spitalul de Urgenţă „Sfântul Spiridon” Iaşi, cu un elicopter SMURD, imediat după incident. 

Potrivit purtătorului de cuvânt al Spitalului, Diana Cimpoeşu, starea sa era critică în momentul în care a ajuns la spital. 

„,În sala de operaţie s-a resuscitat două ore în total în UPU şi în sală, s-a intervenit chirurgical şi s-a făcut tot ce e medical şi omeneşte posibil”, a declarat prof. dr. Diana Cimpoşu.

Copilotul Cosmin Diacu nu a suferit leziuni grave şi a refuzat transportul la spital.

Managerul Raliului, Dan Codreanu, a precizat că proba a fost suspendată, temporar, iar ulterior competiţia a fost reluată.

„Conducerea competiţiei a decis oprirea tuturor probelor aflate în desfaşurare şi anularea etapei. 

Conducerea Federaţiei Române de Automobilism Sportiv, prezentă la faţa locului, este în aceste momente alături de cei apropiaţi lui Adi şi de sportivi în zona creată pentru Parcul Închis unde se păstrează un moment de reculegere. 

La nivelul Consiliului Federal s-a creat o comisie pentru a analiza circumstanţele şi modul de intervenţie la locul accidentului”, au transmis reprezentanţii Federatiei Române de Automobilism Sportiv.

Vă recomandăm să citiţi şi:

Patron de agenţie de turism: „Trebuie să moară două generaţii pentru ca litoralul să scape de haina comunistă“

     

Cum arată maşina lui Adrian Răspopa după teribilul accident de la Raliul Iaşului. Pilotul a murit VIDEO 

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite