Ofiţeri de la Poliţia Rutieră Iaşi trimişi în judecată. Care sunt acuzaţiile formulate de procurorii Anticorupţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Iaşi au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a doi inculpaţi. Faptele datează din 2008.

Potrivit anchetatorilor, Cristian Nechifor şi Mihai Gabriel Doban au fost trimişi în judecată pentru  fapte de corupţie. Concret, potrivit rechizitoriului, „inculpatul Cristian Nechifor, în calitate de ofiţer de poliţie judiciară cu atribuţii de control în cadrul Serviciului Poliţiei Rutiere al I.P.J. Iaşi, a determinat un agent constatator să-şi încalce atribuţiile de serviciu prevăzute de art. 109 din OUG 195/2002 şi să nu aplice sancţiunile legale (amendă şi puncte de penalizare) faţă de un conducător auto ce fusese depistat, la data de 27 septembrie 2008, conducând cu un autoturism cu o viteză peste limita legală pe acel sector de drum. La data de 14 noiembrie 2008, inculpatul Cristian Nechifor a determinat acelaşi agent constatator să-şi încalce atribuţiile de serviciu şi să nu aplice sancţiunile legale (amendă, puncte de penalizare şi reţinerea permisului) faţă de un alt conducător auto ce fusese depistat conducând un autoturism cu o viteză peste limita legală pe acel sector de drum“.

În ceea ce-l priveşte pe Mihai Doban, „în calitate de ofiţer de poliţie judiciară cu atribuţii de control în cadrul Serviciului Poliţiei Rutiere al IPJ Iaşi, la data de 20 septembrie 2008 a determinat un agent constatator să-şi încalce atribuţiile de serviciu prevăzute de art. 109 din OUG 195/2002 şi să nu aplice sancţiunile legale (amendă şi puncte de penalizare) faţă de un alt conducător auto ce fusese depistat conducând un autoturism cu o viteză peste limita legală pe acel sector de drum“.

Dosarul a fost trimis la Tribunalul Iaşi. Nechifor, care încă este ofiţer în cadrul aceluiaşi serviciu, este acuzat de săvârşirea „infracţiunii de instigare la abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată“, iar Doban, care nu mai lucrează la Serviciul Poliţiei Rutiere, este trimis în judecată pentru „instigare la abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit“.

„Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă spre judecare, situaţie care nu poate să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie“, au transmis oficialii Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

Cum se măsluiesc amenzile rutiere. Limbajul codat la la Poliţia Rutieră Iaşi: „Să-i pună un Ana-Vasile“

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite