Misiva din arhiva secretă a Vaticanului. Cum a ajuns ortodoxul Ştefan cel Mare să fie înnobilat de Papa de la Roma cu distincţia „atlet al creştinătăţii“

Misiva din arhiva secretă a Vaticanului. Cum a ajuns ortodoxul Ştefan cel Mare să fie înnobilat de Papa de la Roma cu distincţia „atlet al creştinătăţii“

Piaţa San Pietro din Vatican FOTO Adevărul

Documente descoperite în arhivele Vaticanului dovedesc importanţa strategică deosebită pe care Moldova lui Ştefan cel Mare a avut în planurile antiotomane ale ligii creştine.

Ştiri pe aceeaşi temă

Anul 1473 marchează o cotitură fundamentală în domnia îndelungată a lui Ştefan cel Mare.  A fost momentul în care domnitorul a oprit plata tributului (haraciului) către Imperiul Otoman, condus de sultanul Mahomed al II-lea şi este considerat de istorici drept momentul declanşării "cruciadei moldoveneşti a lui Ştefan cel Mare". Peste patru ani, în 1476, sultanul avea să vină el însuşi, în fruntea unei armate uriaşe pentru a-l trage la răspundere pe vasalul neascultător, iar otomanii aveau să sufere la Războieni una dintre cele mai ruşinoase înfrângeri din istoria imperiului.

Până la bătălie, însă, aveau să se întâmple mai multe evenimente care justifică decizia strategică luată de Ştefan cel Mare.

Pe scaunul pontifical de la Vatican urcase în august 1471 Papa Sixt al IV-lea, al cărui principal obiectiv a fost pornirea unei cruciade fără precedent împotriva Imperiului Otoman. În acest sens, spre deosebire de predecesorii săi, şi-a propus să antreneze în proiect şi pe domnitorii creştini provinciile răsăritene vasale otomanilor. O activitate diplomatică intensă a avut loc în intervalul 1471-1473.

Solii papali şi veneţieni au constat însă că disputele între principii creştini erau mai importante pentru aceştia decât o cruciadă împotriva Imperiului Otoman. Ivan al Moscovei şi Cazimir al Poloniei, pe de o parte, Cazimir şi Matias al Ungariei, pe de altă parte, se aflau într-o dispută pe viaţă şi pe moarte. Nici Ştefan cel Mare nu s-a putut împăca niciodată cu Polonia, iar relaţia cu Matias Corvin a fost una tensionată.

Din acest motiv, a căutat alianţa şi sprijinul veneţienilor şi al Vaticanului. Istoricii conchid că, în final, Ştefan cel Mare a fost singurul din regiune care s-a implicat activ în cruciada antiotomată. Momentul zero a fost descinderea în Ţara Românească, din 8 noiembrie 1473, a oastei lui Ştefan cel Mare, pentru a-l îndepărta de la domnie pe Radu cel Frumos, un domnitor supus turcilor şi a-l înlocui cu Basarab Laiotă.

A urmat o perioadă tulbure în istoria Moldovei, iar sultanul Mahomed a trimis asupra Moldovei o oaste de 100.000 de soldaţi care avea să ajungă în 1474. La curtea de la Vaslui, Ştefan avea să se întâlnească cu solul Papei Sixt al IV-lea (foto dreapta) din Veneţia, un diplomat pe nume Paolo Ognibene.

"Lunga lui călătorie – plecase din Veneţia, pe căile terestre, spre sfârşitul anului 1473 – îi permisese să vadă şi să audă multe şi să culeagă informaţii dintre cele mai diverse. Acestui bărbat, care trebuie să fi fost un diplomat iscusit şi un om cu multe calităţi, Ştefan i-a povestit despre gândurile i proiectele sale – „i-am înfiat voia inimii noastre” – şi i-a dat împuternicire să vorbească, în numele său, nu numai în faţa Senatului veneţian, ci şi în faţa papei Sixt. După obiceiul vremii, mesajele importante i-au fost încredinţate sub formă verbală. Scrisoarea pe care el trebuia să o înmâneze papei era mai mult una de acreditare – cerându-se ca solului să i se dea „întregul crezământ, întocmai de-am vorbi noi prin viu grai Sanctităţii Voastre»", scrie istoricul Ştefan Gorovei în lucrarea Princeps Omni Laude Maior. O istorie a lui Ştefan cel Mare.

În acelaşi timp, solul a plecat spre Vatican cu o fermă declaraţie de fermitate: dar ea cuprindea i o
destul de solemn declaraie de principii: „Dăm de ştire Sanctităţii Voastre că noi, pururea, cu toată puterea noastră pe care Dumnezeu Atotputernicul ne-a hărăzit-o nouă, cu toată râvna şi îndemnul inimii, suntem pregătiţi foarte a ne război pentru Creştinătate, cu toate forţele noastre [...]. Îndemnăm, aşadar, pe Sanctitatea Voastră ca, dimpreună cu alţi preaputernici regi şi principi, deopotrivă, să vă daţi silinţa spre a nu fi copleşită Creştinătatea de prea perfizii necredincioşi, astfel încât noi nu singuri, ci cu ajutorul acelor principi să ne învrednicim a ne război".

Solul a plecat în noiembrie 1474 ajuns însă la Veneţia abia în martie 1475, după ce trecuse şi pe la domnitorul din Buda, Matias Corvin. Între timp, Ştefan cel Mare trecuse deja prin crâncena bătălie de la Vaslui pe care a câştigat-o cu mari sacrificii. Mărturia depusă de Paolo Ognibene, în care a amintit şi despre spectaculoasa victorie de la Vaslui, i-a impresionat pe membrii Senatului veneţian care şi-au luat angajamentul să-l insiste pe lângă Papă "să nu-l lase fără sprijin pe acest bărbat peste măsură de înflăcărat".

Întreaga Europă a elogiat faptele de arme, dar nimeni nu i-a răspuns cu sprijin concret lui Ştefan cel Mare. Imediat după bătălia de la Vaslui, conştient de urmările dramatice pe care vestea înfrângerii le va stârni la Istanbul, Ştefan a trimis solii către toate statele vecine, plus Vaticanului, cerând ajutor financiar şi militar. Nici măcar vecinii poloni de la nord, nici ungurii şi nici Vaticanul n-au fost interesaţi sau n-au răspuns în timp util, astfel că domnitorul moldovean a trebuit să poarte celebra bătălie de la Războieni, din 1476, tot singur, împotriva armatei otomane conduse chiar de către sultanul Mahomed al II-lea.

Papa Sixt al IV-lea avea totuşi să răspundă de la Roma pe 9 aprilie 1476: "…luând în considerare smerita cerere a lui Ştefan, principele Moldovei, a Episcopului Moldovei, a nobililor şi locuitorilor Moldovei, cu deosebită consideraţie pentru persoana lui Ştefan (papa) acordă iertarea generală pentru toţi creştinii care vor vizita biserica cea mare a Moldovei", iar fondurile ce vor rezulta în marele an jubiliar urmând a fi date de episcopul Petru al Moldovei şi de bărbaţii desemnaţi de principe "numitului Ştefan Voievod pentru întreţinerea armatei sale ridicate contra crudului turc, duşmanul numelui creştin şi fondurile să nu fie întrebuinţate într-alt scop decât în acela al Sfintei Cruciade".

FOTO sus Scrisoarea Papei Sixt al IV-lea, din 9 aprilie 1476, prin care cerea strângerea de fonduri pentru sprijinirea luptei, păstrată în arhivele secrete ale Vaticanului SURSA Ziarul Lumina

Un an mai târziu, pe 13 ianurie 1477, după ce Ştefan deja trecuse prin teribila bătălie de la Războieni, papa avea să revină cu o nouă bulă, încărcată de consideraţie.

Papa Sixt al IV-lea extindea concesia anului mare jubiliar, din 9 aprilie 1476, asupra tuturor persoanelor care vor vizita cele două catedrale din Cetatea Albă şi în care îl apreciază pe domnul Moldovei ca fiind un "adevărat atlet al credinţei creştine". Iată textul: "…Cum deci, precum o ştiu toate naţiile pământului, neamul fără de lege al turcilor nu încetează a unelti în contra credinţei ortodoxe şi contra acelora care au primit-o în Sfântul Botez al renaşterii şi mai ales în contra iubitului fiu, nobilul bărbat, Ştefan Voievod, şi a stăpânirilor sale care se află în regiunile mărginaşe cu turcii, pentru ca, supunându-le aceste spurcatei lor tiranii, să li se deschidă mai uşor drumul spre ţările celorlalţi creştini şi deşi sus-numitul Ştefan, ca un adevărat atlet al credinţei creştine, e dispus să reziste perfidiei şi atacurilor turcilor înşişi, totuşi, pentru susţinerea unei poveri atât de grele şi pentru a o duce la bun sfârşit, singurele lui puteri nu sunt suficiente, ci către acelea sunt necesare nu puţin averile şi ajutoarele creştinilor, care sau să contribuiască cu bunurile date lor de Dumnezeu, sau să se alăture personal, mergând să lupte în armata pregătită de însuşi Ştefan, pentru ca, în sfârşit, câineasca turbare a turcilor să poată fi înfrântă şi alungată de la hotarele creştinilor şi ca să li se taie aceloraşi turci curajul şi îndrăzneala blestemată de a prigoni pe creştini… Noi, din mila lui Dumnezeu cel atotputernic, a cărui cauză şi ale cărui drepturi, Ştefan, între ceilalţi creştini, le apără după puterile sale, îi vom întări pe cei ce vor vizita cele două catedrale... cu răsplata iertărilor şi cu darul dezlegărilor"...


Scrisoarea Papei Sixt al IV-lea, din 13 ianuarie 1477, în care îl numeşte pe Ştefan cel Mare „atlet al credinţei" FOTO Ziarul Lumina

Urmare scrisorii adresate de Ştefan cel Mare Coroanei ungureşti, la 26 ianuarie 1476, Papa Sixt al IV-lea mai decide ca episcopii din Ungaria şi din părţile dinspre Serbia să dispună ca preoţii din jurisdicţia lor să acorde sprijin românilor ortodocşi şi, fără să-i înjosească în credinţa lor, când cer, să le dea chiar Sfintele Taine şi să-i înmormânteze în cimitirele catolice.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările