Media de la Bacalaureat, eliminată din concursul de admitere la UMF Iaşi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Arhiva UMF Iaşi
FOTO Arhiva UMF Iaşi

Până acum, în calculul notei de admitere la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Iaşi media de la bacalaureat reprezenta 10%. Conducerea UMF a stabilit şi datele pentru concursul de admitere în noul an universitar, 2022-2023.

Media de la Bacalaureat a fost eliminată din concursul de admitere la facultăţile Universităţii de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa” din Iaşi, anunţă instituţia de învăţământ superior. Din acest an, admiterea la Medicină şi Farmacie, în Iaşi, se va realiza doar prin examen: test grilă cu subiecte pentru care candidaţii au la dispoziţie trei ore pentru a le rezolva, potrivit metodologiei adoptate de către Senatul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa” din Iaşi. 

„Am eliminat media de la bacalaureat din calculul mediei finale la concursul de admitere pentru că ponderea era oricum nesemnificativă, de doar 10%. Considerăm că testul grilă rămâne cea mai obiectivă şi relevantă cale de verificare a cunoştinţelor candidaţilor”, spune rectorul UMF Iaşi, Viorel Scripcariu. 

De asemenea, conducerea Universităţii de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa”  Iaşi a stabilit datele pentru concursul de admitere în noul an universitar, 2022-2023. Testul grilă va fi susţinut pe 24 iulie. Dosarele de înscriere la această examinare pot fi depuse timp de mai bine de o lună şi jumătate: de pe 1 iunie până pe 17 iulie. 

Concursul de admitere la sesiunea iulie constă în susţinerea unei probe scrise (test grilă) pentru ocuparea locurilor subvenţionate de la bugetul de stat şi a locurilor cu taxă în lei. 

„Universitatea acordă cel puţin 10 locuri bugetate, în cadrul cifrei de şcolarizare aprobate, din categoria locuri repartizate statistic, absolvenţilor cu diplomă de bacalaureat proveniţi din sistemul de protecţie socială, conform instituţiei de învăţământ”, mai anunţă conducerea UMF Iaşi. 

În cazul în care locurile nu se ocupă, universitatea le distribuie către ceilalţi candidaţi. 

Vă recomandăm să citiţi şi:

Criza ruso-ucraineană. Joe Biden: Statele Unite sunt pregătite pentru orice scenariu. Noile sancţiuni evocate la Casa Albă

Tăierea cablurilor în stilul rusesc: ar putea Kremlinul să întrerupă Internetul la nivel global?

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite