FOTO Istoria fotbalului la Iaşi. 68 de ani de existenţă, opt denumiri ale echipei, zece retrogradări în diviziile inferioare şi un singur sezon de povestit nepoţilor

FOTO Istoria fotbalului la Iaşi. 68 de ani de existenţă, opt denumiri ale echipei, zece retrogradări în diviziile inferioare şi un singur sezon de povestit nepoţilor

Politehnica Iaşi în sezonul 1970-1971, cel mai bun din istoria echipei, realizat sub coordonarea antrenorului Vintilă Mărdărăscu (centru) FOTO istoriafotbalului.go.ro

Fotbalul la Iaşi trezeşte în continuare pasiuni aprinse, dar trecutul echipei-fanion a municipiului arată că suporterii de odinioară au trăit aceleaşi dezamăgiri ca şi cei din prezent.

Ştiri pe aceeaşi temă

27 aprilie 1945 este data la care a fost înregistrată oficial prima echipă de fotbal din Iaşi. Este vorba despre Sportul Studenţesc, o grupare pusă pe picioare de studenţi pasionaţi de jocul cu balonul rotund. O lună mai târziu, pe 31 mai 1945, devine A.S.P.I. (Asociaţia Sportivă Politehnica Iasi). Participă la prima ediţie postbelică a Diviziei B, 1946-1947, ocupând locul 12, din 14 echipe în seria a II-a. În 1948 Politehnica devine C.S.U. (Clubul Sportiv Universitar). În campionatul diviziei secunde ocupă locurile 4 (1947-1948) şi 6 (1948-1949).

În 1949 se înregistrează prima încercare de fuzionare între fotbaliştii muncitori şi studenţi, alcătuindu-se, cu ocazia unui meci amical, o formaţie cuprinzând pe cei mai valoroşi jucători de atunci, din oraşul Iaşi. În 1950, C.S.U. se transformă în Ştiinta Iaşi. Sub noua denumire echipa de fotbal a studenţilor ieşeni activează numai în Divizia B, ocupând succesiv următoarele locuri în clasamentul seriei respective: 6 în 1951; 5 în 1952; 9 în 1953 şi 1954; 6 în 1955; 4 în 1957-1958.

La 1 august 1958, fuziunea dintre Ştiinţa şi C.F.R., gândită în urmă cu zece ani, se realizează, şi se constituie Clubul Sportiv Muncitoresc Studentesc (C.S.M.S.), având în componenţă cei mai buni fotbalişti ieşeni. În paralel, fiinţează şi Unirea Iaşi, formaţie alcătuita din restul jucatorilor de la Ştiinta şi C.F.R. În noua formulă de participare în campionatul divizionar B, Unirea - de fapt garnitura a doua a fotbalului ieşean - ocupa, în mod surprinzător, un loc mai bun în clasamentul ediţiei 1958-1959 (locul 5) faţă de C.S.M.S. (locul 8), potrivit istoriafotbalului.go.ro.

În anul următor, însă, echipa Clubului Sportiv Muncitoresc Studentesc câştigă seria şi promovează în primul eşalon fotbalistic. Meritul promovării revine antrenorilor I. Unguroiu şi M. Manolescu, precum şi jucătorilor care au alcatuit formaţia de baza în sezonul 1959-1960: Ursache (Florea) - Scarlat, Păun, Buimistruc, Don, Dram - Demian, Voica, Unguroiu, Cruţiu, Avasilichioaie. În anul următor retrogradează în Divizia B.

Istoria Politehnicii Iaşi în imagini de arhivă:

La sfârşitul campionatului 1961-1962, ocupând din nou primul loc în seria I a Diviziei B, C.S.M.S. promovează pentru a doua oară în primul eşalon divizionar, având la conducerea tehnică pe Remus Ghiuriţan. Au urmat cinci ani în care C.S.M.S. s-a menţinut în categoria formaţiilor de elită ale fotbalului din România: 1962-1963 locul 10, 1963-1964 locul 7, 1964-1965 locul 10, 1965-1966 locul 6, 1966-1967 locul 13.

Fotbalul pe bani publici - o afacere voit falimentară. Studiu de caz: Politehnica Iaşi

Apoi, un nou campionat (1967-1968) în Divizia B, de data aceasta sub numele de Politehnica, adoptat la 10 octombrie 1967. În vara anului 1968 echipa revine pentru a treia oară în Divizia A cu antrenorul I. Zaharia la conducerea tehnică şi următoarea formulă de bază: M. Constantinescu (Iordache) - Romilă I, I. Ianul, Stoicescu, Deleanu - Ştefănescu, Vornicu - Incze IV, Lupulescu, Cuperman, Gavril (Andrioaie).

În continuare Poli ocupă locuri în partea inferioară a clasamentului: 10 în 1968-1969, 12 în 1969-1970, 8 în 1970-1971, 15 în 1971-1972, după care echipa cade în "B", revenind în anul următor, pentru a patra oară în prima divizie, cu antrenorii Constantin Laurenţiu şi Ion Marica. Lotul care a realizat această performanţă şi care este considerat şi acum dream-team-ul din toate timpuruile al Politehnicii Iaşi a fost următorul : Costaş, Pop, Romilă I, Ianul, Stoicescu, Sofian, Micloş, Romilă II, Simionaş, Goleac, Costăchescu, Hanceriuc, V. Marica, Incze IV, Amarandei, Lupulescu, Dănilă, Moldovan.

De aici înainte poziţiile succesive în clasamentele finale ale Diviziei A au fost următoarele: 13 în 3 ediţii consecutive (1973-1974, 1974-1975, 1975-1976), 8 în 1976-1977, 15 în 1977-1978, 12 în 1978-1979, 8 în 1979-1980, 16 în 1980-1981.

SEZONUL DE POVESTIT NEPOŢILOR

Echipa Politehnicii din sezonul 1970-1971 poate fi considerată cea mai bună din istoria clubului. Deşi s-a clasat doar pe locul 8 la finalul campionatului a reuşit următoarele performanţe: 

- acelaşi număr de victorii (13) ca şi campioana acelei ediţii, Dinamo Bucureşti;

- echipa care a înscris cele mai multe goluri (50), comparativ cu cele 49 ale campioanei;

- echipa cu cea mai bună medie a notelor din toate cele 30 de etape;

- a obţinut victoria la cea mai mare diferenţă din istoria clubului în prima divizie: 6-1 cu Jiul Petroşani;

- atacantul Politehnicii din acel sezon, Constantin Moldoveanu, a fost co-golgheter al campionatului, cu 15 goluri, alături de Florea Dumitrache (Dinamo) şi Gheorghe Tătaru (Steaua);

- portarul echipei, Vasile Iordache, a fost declarat cel mai bun portar al campionatului, în baza notelor primite.  

1981-1982 a consemnat un nou sezon de "B" şi apoi cea de-a cincea promovare în primul eşalon, sub conducerea antrenorului Gh. Constantin, secondat de Kurt Gross. Lotul de jucători utilizat a fost : Bucu, Anton, Ciocîrlan, Kereszi, M. Radu, Cioacă, Nemţeanu, Simionaş, Florean, Paveliuc, Pachiţean, Romilă II, Negri, Gheorghiu, Burdujan, Oprea, C. Ionescu, Agachi, Cojocaru, I. Naste, I. Munteanu.

BARAJUL DE INFARCT 

Revenită în prima divizie, Politehnica Iaşi ocupă locul 10 în 1982-1983 şi locul 8 în 1983-1984. La începutul campionatului 1984-1985, echipa, cu un nou cuplu de antrenori: Constantin Oţet şi Vasile Simionaş, a cooptat în efectivul său pe Damaschin şi Huţu. Din anul 1985 Politehnica evoluează în Divizia B, reuşind promovarea în sezonul 1994-1995 în urma unui meci de baraj disputat pe data de 24 iunie 1995 la Braşov contra echipei Electroputere Craiova. În acel meci Poli a fost condusă cu 2-0, dar apoi a reuşit egalarea şi în cele din urmă să câştige la penalty-uri cu scorul de 6-5. Este, de asemenea, un moment de referinţă în istoria clubului.

Căpitanul de atunci al echipei, fundaşul Ciprian Paraschiv, în prezent şeful Direcţiei Judeţene de Tineret şi Sport Iaşi, îşi aduce aminte că a fost un meci pe cinste: "Ne conduceau cu 2-0 la pauză, mergeam destul de prost. Ţin minte că antrenorul l-a schimbat pe Pancu la pauză, fiindcă nu prea funcţiona, şi ne-am revenit. Au dat goluri atunci Adrian Kereszy şi Adrian Dobrea, al doilea gol prin minutul 90. Au fost două reprize de prelungiri fără gol, iar la 11 meri ştiu c-au ratat ei vreo trei, am ratat şi noi vreo două-trei, dar până la urmă i-am bătut cu 6-5". Şi cei doi eroi ai meciului, marcatorii golurilor, au povestit recent, la 17 ani de la promovarea considerată istorică, momentele esenţiale ale barajului.

Poli Iaşi a evoluat apoi un an (1995-1996) în Divizia A unde alternează rezultatele bune cu cele slabe şi în cele din urmă retrogradează în Divizia B. În această perioadă a evoluat cel mai talentat fotbalist dat de Poli fotbalului românesc, Daniel Pancu, care în 1996 este transferat la Rapid Bucureşti. Cât a evoluat în Divizia B, Poli a avut ca antrenori printre alţii pe Ion Moldovan, viitor antrenor al echipei de tineret a României şi pe Liţă Dumitru, actualul antrenor al echipei naţionale a României under 18. În sezonul 2000-2001 Poli retrogradează, pentru prima dată, în Divizia C. Aici fuzionează cu o altă echipă ieşeană din al treilea eşalon, Unirea 2000.

Poli începe sezonul 2001-2002 sub denumirea de C.S. Poli Unirea Iasi. Retrogradarea în al treilea eşalon al ţării, pentru prima dată în istorie, a reprezentat momentul de trezire al echipei şi startul într-o cursă de revenire în elita fotbalului românesc. Cu antrenorul Vasile Simionaş pe bancă, promovarea în Divizia B are loc la doar un an distanţă, Poli Unirea Iaşi reuşind să se impună în mod autoritar. În primul sezon după revenirea în "B", echipa are un start de sezon foarte bun, ajungând la un moment dat pe prima poziţie. Lupta pe două fronturi, Cupa României şi campionat, Poli Unirea a ratat promovarea, dar a obţinut o performanţă deosebită în Cupă, ajungând până în sferturile de finală.

Cum a stors primarul Nichita zeci de milioane de euro din bugetul public pentru Poli Iaşi, echipa care promovează în Liga I în anii electorali

În sezonul 2003-2004 Politehnica Iaşi a reuşit, după zece ani, să revină pe prima scenă fotbalistică, ocupând locul întâi în Seria I a Diviziei B. În Divizia A, Poli începe dezastruos sezonul 2004-2005, având doar două puncte după primele opt etape. Această serie de rezultate negative atrage după sine schimbarea antrenorului Vasile Simionaş cu Ionuţ Popa. Acesta din urmă reuşeşte un rezultat miraculos la debutul său pe banca tehnică a Politehnicii, învingând cu 1-0 pe Steaua Bucureşti, chiar în Ghencea. La finalul turului, Politehnica se desparte de Adrian Cristea, care semnează cu Dinamo Bucureşti şi care era considerat unul dintre cele mai bune produse ale Centrului de Copii şi Juniori al Politehnicii, din ultimii zece ani.

Sub conducerea antrenorului Ionuţ Popa, Politehnica încheie sezonul 2004-2005 pe poziţia a noua, dintr-un total de 16 echipe. În sezonul 2005-2006, Ionuţ Popa reuşeşte cu Politehnica o clasare pe locul 10 în prima ligă, iar în sezonul 2006-2007, locul 12. În sezonul 2009-2010 a Ligii I Poli Iaşi a retrogradat, însă din cauza celor 3 milioane de euro datorii, FRF nu a inscris echipa in Liga a II-a. Echipa a intrat în insolvenţă. "A înviat" sub o nouă denumire, Clubul Sportiv Municipal Studenţesc Iaşi, şi a reuşit în 2012 o nouă promovare meteorică în Divizia A, chiar în perioda alegerilor pentru Primăria Iaşi, câştigate de Gheorghe Nichita, cel aflat în ultimii 10 ani  la cârma executivă a clubului de fotbal

Istoricul fotbalului la Iaşi pe scurt:
1945-1959 – divizia B (14 ani)
1959-1960 – divizia A (2 ani)
1960 – 1961 – divizia B
1961 – 1967 – divizia A
1967-1968 – Divizia B
1968- 1972 – divizia A
1972-1973- Divizia B
1973-1981-divizia A
1981-1982-divizia B
1982-1989-divizia A 
1990-1995-divizia B
1995-1996-divizia A 
1996-2000-divizia B
2000-2001-divizia C
2001-2004-divizia B
2004-2010-divizia A 
2010-2012-divizia B
2012-2013-divizia A (a opta promovare în prima divizie)
2013-2014-divizia B

Vă mai recomandăm:

Cum a stors primarul Nichita zeci de milioane de euro din bugetul public pentru Poli Iaşi, echipa care promovează în Liga I în anii electorali

CSMS Iaşi s-a lepădat de numele „Politehnica“ de frica datoriilor

Fotbalul pe bani publici - o afacere voit falimentară. Studiu de caz: Politehnica Iaşi

Echipa de fotbal a Iaşiului în anii '50-'60, atunci când purta denumirea de Clubul Sportiv Muncitoresc Studenţesc (C.S.M.S.) FOTO istoriafotbalului.go.ro

Imagini din aceeasi galerie
  • Echipa de fotbal a Iaşiului în anii '50-'60, atunci când purta denumirea de Clubul Sportiv Muncitoresc Studenţesc (C.S.M.S.) FOTO istoriafotbalului.go.ro
  • Fotbaliştii ieşeni, aliniaţi la un miting comunist din anii '60-'70, imediat după ce echipa a preluat denumirea de Politehnica Iaşi FOTO istoriafotbalului.go.ro
  • Echipa de fotbal a Iaşiului în primii ani de la înfiinţare, perioada '50-'60, atunci când a purtat succesiv denumirile de Sportul Studenţesc, Asociaţia Sportivă Politehnica Iaşi, Clubul Sportiv Universitar sau Ştiinţa Iaşi FOTO istoriafotbalului.go.ro
  • Politehnica Iaşi în sezonul 2006-2007, când echipa încă se mai afla în prima divizie şi a ocupat un loc 12 la finalul sezonului FOTO istoriafotbalului.go.ro
  • Politehnica Iaşi în 1982, imediat după ce echipa a reuşit să promoveze din nou în Divizia A FOTO istoriafotbalului.go.ro
  • Politehnica Iaşi, cu echipa care a reuşit cel mai bun sezon din istorie, 1970-1971 - locul 8 în prima divizie FOTO istoriafotbalului.go.ro
Distribuie imaginea
citeste totul despre: