Iaşi: Un şofer beat criţă urmărit ca-n filme de poliţişti (GALERIE FOTO)

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Iaşi: Un şofer beat criţă urmărit ca-n filme de poliţişti (GALERIE FOTO)
Iaşi: Un şofer beat criţă urmărit ca-n filme de poliţişti (GALERIE FOTO)

Marian Plugaru (28 de ani) din comuna Ţuţora era să lovească astăzi dimineaţă un poliţist de la Rutieră care i-a făcut semn  să oprească

Potrivit poliţiştilor tânărul care nu poseda permis de conducere se îndrepta la volanul unui Opel dinspre şoseaua Nicolina spre Podu Roş.

 „În jurul orelor 1.30 am observat autoturismul care venea cu viteză, am efectuat semnalul regulamentar de oprire. Însă nici nu a oprit şi nici nu a redus viteza. M-am ferit ca să nu mă lovească şi l-am urmăriti cu autoturismul din dotare pe Şoseaua Nicolina”, a precizat agentul principal Virgil Carp, care s-a ferit din calea vitezomanului.

Poliţiştii spun că Plugaru nu s-a oprit decât după ce a acroşat trei maşini parcate şi a intrat cu Opel-ul într-un gard viu. Apoi tânărul a încercat să fugă dar a fost imobilizat de agenţi la 50 de metri de autoturism. „Mirosea puternic a alcool şi l-am dus la spital pentru recoltare de probe biologice, dar a refuzat”, a precizat agentul. Marian Plugaru s-a ales acum cu dosar penal pentru distrugere, refuz de recoltare de probe biologice şi conducere fără permis. Oamenii legii urmează să stabilească cui îi aparţinea autoturismul.

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite