Cele mai frumoase modele din ţară au fost alese la Iaşi pentru Romania Fashion Week FOTO

400 de manechine din ţară au participat aseară la castingul pentru prezentările de la Romanian Fashion Week. Designerii şi-au ales tinerele care vor urca pe podium astăzi şi mâine pentru a le prezenta cele 34 de colecţii în cadrul Festivalului de Modă.

Ştiri pe aceeaşi temă

Din cele 400 de modele venite din întreaga ţară pentru casting, doar jumătate vor urca pe podium în cele două seri ale festivalului. 

„Se aleg în jur de 150-200 de tinere în prezentare. O parte dintre designeri au castingurile deja făcute din oraşele din care vin. Există însă şi o regulă, şi anume că nu participă doar modele. Pentru unii designeri defilează chiar oameni obişnuiţi, tocmai pentru că doresc să arate că hainele pe care le fac sunt pentru ei", spune Irina Schrotter, organizatorul evenimentului.

Fetele abia şi-au putut stăpâni emoţiile în timp ce erau examinate de creatorii de modă. „Într-adevăr, sunt emoţii, dar trebuie să le înving. Am mai participat şi la alte prezentări de modă, dar nu m-am putut obişnui, încă am emoţii", spune Corina Condrea din Iaşi.

Modelele s-au lăsat examinate de designeri

Printre fetele prezente s-au numărat şi cele deja alese la castingurile de la Bucureşti. „Am prezentat pentru mai toţi designerii importanţi din ţară. Mă bucur că am fost aleasă să prezint şi la festival, este o oportunitate să mă fac remarcată, mai ales că sunt aici numele sonore ale modei româneşti", spune Mihaela Dulgheru, 20 de ani, model la Colors Modex Bucureşti.

Băieţii au fost selectaţi pentru colecţia „Irina Schrotter Men“

Romania Fashion Week, eveniment organizat de cunoscuta creatoare de modă Irina Schrotter, se desfăşoară astăzi şi mâine, începând cu ora 20.00, la Sala Polivalentă.

Citeşte şi:

Romanian Fashion Week se dechide săptămâna viitoare la Iaşi

Capitala modei se mută la Iaşi în iunie

Petreceri după defilări

În această seară vor fi prezentate 16 dintre cele 34 de colecţii semnate de ISM, Adelina Ivan, Cristina Nichita, Violeta Gaburici, Alina Latan, Tatiana Strîmbovschi, Kinga Varga, Alina Botea, Freudenberg, George Hojbotă, Mircea Bărbulescu, Alina Popescu, Mihaela Glăvan, Lucian Broscăţean, Sergiu Chihaia, Stepan Pelger şi Irina Schrotter.

Din colecţia fiecărui designer vor fi alese trei-patru piese, pentru a fi incluse într-o defilare ce va avea loc pe podiumul pavilionului României la Shanghai Greenopolis. După defilări, invitaţii pot participa la petreceri cu DJ Pascal, DJ Vali Bărbulescu şi trupa N.O.H.A.


Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările