Câţi pasageri au trecut în primul trimestru prin aeroportul care vrea să devină cel mai activ din ţară

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Terminalul 3 al Aeroportului din Iaşi FOTO aeroport.ro
Terminalul 3 al Aeroportului din Iaşi FOTO aeroport.ro

În primele trei luni ale acestui s-a înregistrat un nou record la indicatorii de trafic de pe Aeroportul Internaţional Iaşi. Aerogara a avut a doua cea mai mare creştere din Uniunea Europeană, în 2016, iar anul acesta vrea să depăşească un milion de pasageri.

În lipsa unei autostrăzi care să lege Moldova de vestul şi sudul ţării, Aeroportul Internaţional Iaşi rămâne singura modalitate de conexiune rapidă, iar asta se observă în datele de trafic aferente primului trimestru din 2017.  

Numărul celor care au tranzitat Aeroportul de la începutul anului ajunge la 232.747, creşterea fiind de 62%, comparativ cu perioada similară a anului precedent, când au fost 143.653 de persoane care au călătorit cu avionul. Practic, în medie, în fiecare zi au trecut prin Aeroportul Iaşi 2.586 de pasageri.

O creştere însemnată se observă şi la capitolul zboruri. În primele trei luni ale anului, 2.543 de aeronave au aterizat şi decolat la Aeroportul Iaşi, fiind o creştere cu 33% procente fata de aceeaşi perioadă a anului trecut. 

„Avem convingerea că ne vom menţine în topul aeroporturilor din ţară în ceea ce priveşte traficul, ţinând cont că din luna iunie, în portofoliul nostru de rute vor apărea  cinci destinaţii noi - Glasgow, Florenţa, Valencia, Munchen şi Constanta, iar numărul unor zboruri externe existente, precum Torino şi Milano, urmează să fie suplimentate, tot din aceasta vară, de alta companie ce operează la Iaşi“, a anunţat conducerea Aeroportului Iaşi. Potrivit şefilor aerogării, obiectivul de trafic  prognozat până la finele acestui an este de 1.000.000- 1.2000.000 de pasageri. 

Harta destinatii FOTO aeroport.ro

La Aeroportul Iaşi, operează în prezent, patru companii diferite, numărul zborurilor dinspre şi către Iaşi ajungând la 24, din care 19 sunt internaţionale şi cinci interne. Potrivit conducerii aerogării, se poartă negocieri pentru creşterea conectivităţii cu alte oraşe importante precum Frankfurt, Atena, Dublin, Varsovia sau Zagreb.

În 2016, Aeroportul din Iaşi a avut a doua cea mai rapidă creştere din Uniunea Europeană, după cel din Oradea. 

Citeşte şi:

Industria care produce anual în Iaşi câte o „fabrică fără fum“. Care sunt punctele forte şi pericolele din acest domeniu

Aeroportul din România care a ajuns de la 73.000 de pasageri anual la 76.000 de clienţi într-o singură lună. Este a doua cea mai importantă creştere din Europa

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite