Alarmant! Un medic ieşean şi o asistentă, judecaţi pentru prescrieri ilegale de droguri de mare risc

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Doctorul Iulian Călin Coca (41 de ani), fost medic la Spitalul „Sfântul Spiridon" din Iaşi, a fost trimis în judecată pe 30 decembrie 2011 pentru prescriere de medicamente, care creează dependenţă fără să fie necesar, asistentei Cristina Elena Buzdugan. Şi aceasta din urmă a fost trimisă în judecată după ce a folosit parafele mai multe doctori pentru a-şi prescrie reţete ilegale, ea devenind dependentă de medicamente.

Scandal în lumea medicală ieşeană! Doctorul Iulian Călin Coca, fost medic la Unitatea de Primire Urgenţe a Spitalului „Sfântul Spiridon" din Iaşi, în prezent cadru medical la un spital din Franţa, riscă închisoarea după ce i-a prescris asistentei Cristina Elena Buzdugan (45 de ani) o cantitate mai mare decât era nevoie de medicamente aflate pe lista cu produse specială care creează dependenţă.

„În relaţia de colegialitate şi în calitate de şef pe linie profesională medicală cu învinuita, acesta a prescris în perioada anilor 2007/2008 pentru aceasta un număr total de 64 reţete medicale cu produsul medicamentos mialgin, însumând un număr total de 719 fiole mialgin", se precizează în rechizitoriu.

Trimisă în judecată este şi asistenta angajată la SMURD la Spitalul „Sfântul Spiridon" pentru că a folosit ilegal parafele medicilor ca să facă rost de medicamentele de care a devenit dependentă.

Toată povestea a început după ce Cristina Elena Buzdugan a fost internată în spital pentru dureri abdominale, moment în care medicii i-au prescris mai multe pastile care se pot da doar în condiţii şi cu aprobări speciale. Problema a fost că asistenta a devenit dependentă de pastilele prescrise, iar medicii au continuat să-i elibereze reţete cu aceste medicamente deşi nu era permis.

Revoltător: Doi medici ieşeni tratau bolnavii cu instrumente nesterilizate

VIDEO Fabrică de avorturi ilegale din centrul Iaşiului. Pentru 1000 de euro ar fi întrerupt o sarcină de patru luni şi jumătate

Cât dai şpagă ca să ajungi asistentă la Boli Infecţioase în Iaşi. Vezi cum negociezi o angajare VIDEO

Printre medicii care au „alimentat" cu pastile dependenţa asistentei se numără doctorul Rodica Chiriac de la Spitalul de Recuperare, acolo unde Elena Cristina Chiriac a fost internată în 2007. Pentru dureri acute, în perioada în care a fost internată acolo, Elena Buzdgan a primit tratament antalgic pe bază de fiole de mialgin, o substanţă folosită şi de drogodependenţi. Asistenta a mai fost internată şi la Spitalul de Boli Infecţioase, unde la fel a beneficiat de tratament antalgic, însă în actele medicale era precizat că pacienta putea deveni dependent de pastille care conţin morfină şi codeină.

Când s-a observant că femeia nu mai putea rezista fără aceste pastile a ajuns în evidenţele psihiatrului Victor Cojocaru, dar şi el i-a prescris medicamentele interzise, însă într-o măsură considerabil mai mică decât a doctorului Coca.

Potrivit procurorilor DIICOT, asistenta a furat în repetate rânduri parafele medicilor pentru a-şi prescrie singură reţetele cu medicamentele de care a devenit dependent.

„Elena Cristina Buzdugan a recunoscut că a completat şi personal unele reţete sub parafa medicală şi în numele medicului Coca Iulian Călin şi că nu a apelat la medicul curant îndreptăţit în administrarea tratamentului antalgic, cu mialgin, respectiv medicul Chiriac Rodica, din cadrul Spitalului de Recuperare Iaşi, deoarece nu a dorit să afle părinţii săi, de profesie medici şi foşti colegi de serviciu cu Chiriac Rodica, în prezent pensionaţi, despre faptul că acesta este dependentă de acest medicament", se mai arată în rechizitoriu.

Printre numele doctorilor de parafa cărora s-a folosit asistenta pentru a face rost de medicamente se numără şi medicul de familie Mihaela Ştefan, medicul Cristian Gabriel Perianu cu ajutorul căruia a obţinut105 fiole de mialgin, medicul Maricela Dubinciuc de la Secţia UPU cu ajutorul căreia a cumpărat 130 de fiole de mialgin de la Farmacia Longavit, medicul Dana Chaterina Cazacu şi a medicului Mariana Anda Păuleţ.

Primul termen al procesului va fi pe 2 februarie.

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite