Victimele tragediei din Clubul Colectiv au fost comemorate în Hunedoara: a patra zi în care oamenii au ieşit în stradă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Zeci de oameni s-au strâns şi astăzi în centrul municipiului Hunedoara, la mitingul prin care şi-au arătat susţinerea pentru familiile victimelor din Clubul Colectiv şi dorinţa de schimbare a societăţii. Acţiuni similare au avut loc şi în alte oraşe din judeţul Hunedoara.

Câteva zeci de oameni au continuat în această seară acţiunile de protest în centrul municipiului Hunedoara.

Hunedorenii nu au mai mărşăluit pe străzile municipiului şi nu au mai scandat lozincile pe care le-au strigat în primele trei seri de proteste, însă şi-au exprimat, tăcut, regretele pentru pierderile de vieţi omeneşti în incendiul din Clubul Colectiv.

Cei care au venit astăzi în piaţeta din faţa Casei de cultură a Hunedoarei au aprins lumânări pentru victimele tragediei din urmă cu o săptămână şi pentru cei nouă oameni care au murit astăzi.

Acţiuni similare ale societăţii civile au avut loc în Petroşani, Deva, Haţeg, dar şi în alte oraşe ale judeţului Hunedoara.

image

Vă recomandăm şi:

Hunedoara din stradă: sute de oameni au ocupat centrul oraşului. Emoţiile şi revolta antisistem a tinerilor, în imagini

Protestele antisistem au continuat în această seară în oraşele hunedorene. Peste 500 de oameni au ieşit în stradă la Hunedoara, iar în Petroşani numărul celor care au manifestat a fost la fel de mare. Timp de două ore, tinerii au mărşăluit pe străzile Hunedoarei şi au scandat aproape neîntrerupt împotriva autorităţilor de care, susţin ei, s-au simţit trădaţi în ultimii ani.

Imagini emoţionante în Hunedoara: peste 500 de oameni au protestat, s-au rugat pentru victimele carnagiului din Colectiv şi au cântat imnul naţional

Peste 500 de oameni, majoritatea adolescenţi şi tineri, au participat în această searaă la un protest de amploare în Hunedoara, în care şi-au exprimat solidaritatea faţă de victimele tragediilor din ultimele săptămâni şi şi-au manifestat revolta împotriva autorităţilor care nu au luat măsuri pentru a le evita. Proteste similare au fost şi în Deva şi Petroşani.

Revolta poliţistului Traian Berbeceanu după tragedia din Clubul Colectiv: „a fost nevoie de un carnagiu...”

Traian Berbeceanu, fostul şef al BCCO Alba, şi-a manifestat revolta faţă de modul în care autorităţile au acţionat în ultimii ani, înainte de a se produce tragedia din 30 octombrie din Clubul Colectiv. Mesajul său de solidaritate cu familiile victimelor şi cu tinerii care au ieşit în stradă a fost publicat în acastă seară.

Maria Vulcu, arhitecta ucisă în incendiul din Colectiv, a fost înmormântată. Preot: "eşti tentat să rămâi fără cuvinte în faţa unei asemenea tragedii"

Aproape 1.000 de oameni au participat la slujba de înmormântare a Marie Vulcu, tânăra arhitectă din Deva, ucisă în incendiul care a cuprins Clubul Colectiv din Bucureşti. Oraşul Simeria, unde locuiesc părinţii Mariei, a fost în doliu după tragedia prin care au trecut rudele fetei. "Cine o să răspundă pentru cele întâmplate", a transmis Celia, prezentă la înmormântare.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite