Viaţa în cel mai depopulat oraş minier. „Oamenii îşi vindeau locuinţele pentru o ladă de bere” VIDEO
0
În Uricani, odată cu închiderea primelor mine de cărbune, oamenii au ajuns să îşi vândă locuinţele pentru câte o ladă de bere.
Populaţia oraşului Uricani a scăzut vertiginos după 1990, odată cu închiderea exploatărilor miniere din zonă.
S-a redus de la peste 12.000 de oameni, la 9.000 în ultimele trei decenii, însă în realitate, spun localnicii, în Uricani locuiesc mai puţini oameni. Numărul salariaţilor a scăzut, în acest timp, de peste 10 ori.
Uricani, devenit între timp un oraş al pensionarilor, pare cufundat într-o linişte deplină, iar un „bloc fantomă”, cu opt etaje, părăsit complet de peste două decenii, oferă imaginea declinului său industrial
„Acest bloc a fost ridicat la sfârşitul anilor ´60, într-o vreme în care oraşul ajunsese să se confrunte cu o criză a locuinţelor. Aici erau cazaţi dascălii, medicii, inginerii şi funcţionarii care erau transferaţi cu serviciul la Uricani, în aşteptarea primirii unor locuinţe în noul cartier care era construit pe malul celălalt al Jiului de Vest”, îşi aminteşte Vasile Ioan, un fost miner care a locuit şi el în „blocul-fantomă”. În primii ani, blocul turn din Uricani era departe de a fi numit un „bloc-fantomă”. Avea lift, camere îngrijite, iar la parter funcţiona o cofetărie bine aprovizionată, povesteşte localnicul.
Cu timpul, în locul primilor ocupanţi ai camerelor sale, au fost aduşi să locuiască aici oameni veniţi din alte colţuri ale ţării pentru a lucra în minerit. Noii locatari nu au avut la fel de multă grijă de garsoniere, iar cu timpul s-au degradat tot mai mult. După 1989, Uricani a intrat într-un declin profund. Exploatările miniere Câmpu lui Neag, cu peste 800 angajaţi şi Valea de Brazi, unde lucrau peste 2.200 de muncitori în anii ´90 au fost închise, iar mulţi dintre foştii lor salariaţi au părăsit oraşul.
„Înainte de a pleca, unii şi-au vândut apartamentele pe nimic. Alţii le-au devastat, luând cu ei chiar şi ferestrele. Cu o ladă de bere puteai cumpăra o locuinţă în blocul-fantomă, dar şi în alte blocuri din Uricani. Unii au luat câte 20 de apartamente, în final însă nu au mai făcut nimic cu ele”, îşi aminteşte fostul miner. Nu doar locuinţele, dar şi terenurile ocupate de păduri din zona Uricaniului au fost vândute la preţuri subevaluate, până la mijlocul anilor 2000. În ce priveşte blocul-fantomă, acesta a fost achiziţionat de un afacerist, care anunţa că îl va transforma în hotel.
Blocul fantomă din Uricani. Foto: Daniel Guţă. ADEVĂRUL
Primul cartier muncitoresc din Uricani a fost construit în anii ´50 şi păstrează în faţa unuia dintre blocurile sale statuia a doi mineri „stahanovişti”. Personajele imortalizate veghează asupra clădirilor vechi, o parte aflate în paragină, altele în curs de reabilitare prin investiţii locale finanţate cu fonduri europene. „Sunt singurii mineri rămaşi în Uricani”, glumeşte unul dintre clienţii birtului din spatele statuii.
Uricani. Foto: Daniel Guţă. ADEVĂRUL
Declinul oraşului minier
Primele mine din Uricani au fost deschise la sfârşitul secolului al XIX-lea, într-o epocă în care aşezările din Valea Jiului îşi începeau tranziţia de la localităţi rurale, unde oamenii se ocupau cu păstoritul şi agricultura, la mici orăşele miniere, care primeau „colonişti” din sudul ţării şi din Imperiul Austro-Ungar.
Uricani. Foto: Daniel Guţă. ADEVĂRUL
Localitatea de la poalele Masivului Retezat, traversată de Jiul de Vest şi înconjurată de întinderi uriaşe de pădure, a rămas însă izolată în deceniile următoare, spre deosebire de oraşele Vulcan, Lupeni, Petrila şi Petroşani, mai dezvoltate. În anii ´30, Uricani avea mai puţin de 1.500 de locuitori, însă numărul lor a început să crească vertiginos după Al Doilea Război Mondial.
Mina Uricani a fost deschisă în 1947, iar la scurt timp a fost construit primul cartier de blocuri din localitate. Clădirile din cărămidă, cu două etaje, care încadrau mici pieţe şi parcuri, au fost construite la începutul anilor ´50, cu o arhitectură de inspiraţie sovietică.
La mijlocul anilor ´60, Uricani a devenit oraş, având o populaţie de peste 4.000 de locuitori, cei mai mulţi salariaţi ai minelor de cărbune din zonă. Alte cartiere, cu clădiri din beton şi materiale prefabricate, cu garsoniere şi apartamente de confort redus au fost înfiinţate în Uricani în următoarele două decenii, iar în acelaşi timp, exploatările miniere au continuat să se dezvolte şi să atragă tot mai multă forţă de muncă.
La începutul anilor ´90, oraşul Uricani avea peste 12.000 de locuitori, iar aproape jumătate dintre ei munceau în exploatările miniere Câmpul lui Neag, Valea de Brazi şi Uricani. Alte câteva sute erau salariaţi la Preparaţia din localitate şi la cariera de cuarţ. Cariera, uzina şi cele trei mine ale oraşului s-au închis treptat, ultima dintre ele, Mina Uricani, la sfârşitul anului 2017.
Între timp, populaţia oraşului a scăzut la circa 9.000 de locuitori, iar numărul salariaţilor, de la aproape 7.000 în primii ani după Revoluţia din Decembrie 1989. la circa 600 în prezent.
Vă recomandăm să citiţi şi:
Se încarcă comentariile...
