Tânăr salvat de la sinucidere. A vrut să se arunce de pe bloc din cauza depresiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Robert Florescu, un hunedorean în vârstă de 19 ani, a fost oprit să se arunce de pe un bloc turn din centrul municipiului Petroşani. Tânărul amestecase calmante cu alcool şi aflat sub efectul acestora s-a urcat pe acoperiş, de unde a anunţat că se omoară.

Robert Florescu, un tânăr din Petroşani, a fost salvat de pompieri din încercarea de a-şi pune caăpt vieţii. Incidentul sa petrecut în Petroşani. În cursul nopţii trecute, bărbatul consumase alcool, pe care l-a amestecat cu calmante, iar sub efectul lor a decis să îşi pună capăt vieţii. Se certase cu iubita şi s-a hotărât să urce pe un bloc turn, de unde să se prăbuşească în gol.

„Tot timpul i-am spus să se gândească să o lase pe fată, dacă ea nu îl vrea… viaţa merge mai departe. Erau împreună de aproximativ doi ani. Azi dimineaţă mi-a spus că vrea să moară şi că o să scăpăm de el. El trebuia să plece la muncă, dar ne-a spus că nu îl mai interesează serviciul. Am încercat să-l ţin, i-am luat cheile de la maşină, actele, să nu facă vreo prostie”,  povesteşte mama băiatului, Maria.

Şi-a negociat viaţa cu pompierii
Femeia a anunţat autorităţile, când şi-a văzut fiul pe bloc. Un pompier şi un poliţist au negociat cu tânărul pentru a-l determina să renunţe la sinucidere.
 „I-am promis că eu, împreună cu cel de la poliţie o să-l ajutăm să nu se mai întâmple aşa ceva, să-şi revină, să se apuce de învăţat şi să meargă pe drumul lui în viaţă. Este un cumul de aspecte negative, toţi ne dorim ca în viaţă să fie totul bine şi el, fiind tânăr, a crezut că totul va fi bine, dar în viaţă ne mai confruntăm şi cu probleme şi i-a fost greu să treacă peste ele. El este o persoană deschisă, dacă ar avea cu cine să discute, dar dacă părinţii nu stau de vorbă cu el, atunci nu are cu cine să discute”, a declarat locotenentul Răzvan Stancu, cel care l-a oprit pe tânăr să se arunce de pe bloc.
Robert Florescu a fost adus la spital, pentru investigaţii şi tratament. Medicii au constat că suferă de depresie.

Vă recomandăm şi:

Traian Berbeceanu a fost eliberat din arest. Decizia instanţei este definitivă

FOTO Duşmanii lui Traian Berbeceanu. Cine sunt cei pe care şeful de la Crimă Organizată îi acuză că i-au vrut capul

VIDEO Traian Berbeceanu a fost reţinut. Ce mesaje îi transmit hunedorenii „justiţiarului” de la BCCO


 

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite