Un tânăr aflat sub influenţa drogurilor a fost prins la volan de poliţişti pe o stradă din Deva

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un tânăr de 31 de ani, care se afla sub influenţa drogurilor, a fost oprit în trafic pe o stradă din Deva, de un echipaj al Poliţiei.

Marţi seara, în jurul orei 23:50, un bărbat în vârstă de 31 ani, din Deva, care conducea un autoturism pe aleea Armatei, din municipiu, a fost oprit pentru control de către poliţişti, având în vedere restricţiile de circulaţie pe timp de noapte, prevăzute de legislaţia în vigoare.

„Întrucât bărbatul prezenta un comportament suspect,  a fost întrebat de poliţişti dacă a consumat substanţe psihoactive, acesta relatând că a consumat o ţigară care conţinea astfel de substanţe. Având în vedere aceste aspecte, conducătorul auto a fost transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Deva, unde, în prezenţa personalului medical, a refuzat să se supună prelevării  de mostre biologice, deşi i s-a adus la cunoştinţă în repetate rânduri că această faptă constituie infracţiune”, a informat Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Hunedoara.


Vă recomandăm să citiţi şi:

Cele mai frumoase şosele noi din Ţinutul Pădurenilor. Drumurile din munţi care animă satele pustii VIDEO

Marea carieră de piatră a dacilor, ameninţată de tăierile de pădure. „Situl este călcat de utilaje“

Imagini virale cu aglomeraţia de la uşile unui mall din Deva. „S-au închis porţile Raiului” FOTO


 

Hunedoara



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite