Un afacerist italian a fost reţinut în Deva, pentru infracţiuni economice cu prejudiciu de trei milioane de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Patronul unei societăţi comerciale din Deva este anchetat pentru evaziune fiscală, într-un dosar în care s-a stabilit că ar fi produs un prejudiciu de peste 12 milioane de lei. Omul de afaceri, care este cetăţean italian, a fost reţinut de poliţişti.

Poliţiştii de la Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice au reţinut un om de afaceri italian, în vârstă de 37 de ani, administrator al unei societăţi comerciale din Deva, despre care au stabilit că, în perioada 2012 - 2014, s-a sustras de la plata obligaţiilor fiscale faţă de bugetul de stat prin achiziţionarea unor  bunuri intracomunitare în valoare de peste 50 de milioane de lei.

Afaceristul nu a înregistrat achiziţiile în evidenţele contabile ale societăţii. „În acest mod,  suspectul a produs un prejudiciu bugetului de stat în valoare de peste 12.154.000 lei. Faţă de acesta s-a luat măsura reţinerii pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara cu propunere de arestare preventivă”, a informat Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Hunedoara.


Vă recomandăm şi:

EXCLUSIV Cum a ieşit din închisoare interlopul Palesică. Magistraţii l-au eliberat condiţionat, deşi avea nouă sancţiuni disciplinare în penitenciar

Condamnat la ani grei de închisoare într-un dosar de infracţiuni cu violenţă extremă, interlopul care a bătut o salvamontistă din Straja a fost eliberat în 2009 pentru bună purtare. Judecătoria Aiud a refuzat eliberarea interlopului, considerând că încă nu a fost reeducat, dar Tribunalul l-a pus în libertate pe Palesică înainte de termen, considerând că bărbatul a avut o conduită pozitivă.

VIDEO Traumele Mirunei Inel, tânăra bătută până la leşin de interlopul Sorin Palesică: a fost ameninţată cu moartea şi îi este frică să mai iasă din casă

Sorin Palesică, interlopul care a nenorocit în bătaie o tânără salvamontistă din Lupeni, a fost reţinut şi va fi adus luni în faţa magistraţilor, cu propunere de arestare preventivă. În acest timp, Miruna Inel, victima bătăuşului, încearcă să îşi revină din traumele şi şocul suferit. Sute de mesage de susţinere i-au fost transmise fetei pe care Sorin Palesică a ameninţat-o cu moartea.

VIDEO Ororile bătăuşului Sorin Palesică: a nenorocit o tânără şi a ameninţat poliţiştii cu moartea. Un alt bărbat a fost răpit şi schingiuit cu câinii interlopului

Sorin Palesică, interlopul care a snopit în bătaie o tânără salvamontistă, într-un bar din staţiunea Straja, a ameninţat cu moartea poliţiştii care au fost chemaţi la faţa locului. Palesică este recidivist, iar în 2006 a fost implicat în răpirea şi schingiuirea unui tânăr, care a fost dus în Defileul Jiului şi lăsat aproape mort, după ce câinii de luptă au fost puşi să îl muşte.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite