Tragedie în Lupeni: un copil de şapte ani a murit după ce s-a prăbuşit de la etaj

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O minoră în vârstă de şapte ani a căzut de la etajul al treilea, al blocului în care locuia împreună cu familia. Copilul fusese lăsat nesupravegheat de părinţi.

Tragedia s-a petrecut într-un bloc de locuinţe de pe Strada Viitorului, din Lupeni. Oamenii au sunat la 112 după ce au găsit-o pe copilă zbătându-se între viaţă şi moarte, cu trupul strivit în urma impactului cu asfaltul.

Un echipaj al Ambulanţei a ajuns la faţa locului şi a i-a acordat îngrijiri medicale victimei, pe care a transportat-o ulterior la spital. Medicii nu au mai putut face nimic pentru salvarea vieţii minorei.

Căderea pe asfalt i-a fost fatală
Ancheta poliţiştilor a stabilit că minora de şapte ani, suferindă de autism, fusese lăsată nesupravegheată de mama şi de bunica sa, care se aflau în locuinţă în momentul accidentului.
„În timp ce acestea din urmă se aflau în bucătăria locuinţei, minora s-a deplasat în balconul de la sufragerie unde s-a aplecat peste balustradă şi a alunecat, căzând de la înălţime pe trotuarul din asfalt din faţa scării”, a declarat inspectorul principal Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Hunedoara.

Vă recomandăm şi:

Cadavrul unui tânăr a fost găsit după o lună: vecinii l-au crezut plecat din ţară

Caz înfiorător în Hunedoara: Sorin Petrică Ilaş, elevul dat dispărut în urmă cu o lună, a fost găsit spânzurat

FOTO-VIDEO Preoţii la care se confesa doctoriţa Ligia Mara, ucisă de fostul soţ, cunoşteau teroarea prin care trecea

VIDEO Accident mortal în Deva: Un om de afaceri şi o hunedoreancă au murit pe loc în maşina lovită de un cap de pod

Motivul dublei tragedii din Hunedoara: doctoriţa ucisă de fostul soţ nu voia să îi dea 50.000 de euro şi două covoare

Cazul Lucian Hoară: cinci ani de închisoare pentru crima care a oripilat Hunedoara. Ucigaşul emo nu a regretat moartea iubitei sale în vârstă de 15 ani

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite