Toate cadrele medicale de la ATI Orăştie şi-au depus demisiile: „Suntem trimişi la moarte cu mâinile goale”
0Demisie în bloc a cadrelor medicale de la ATI - Spitalul Orăştie. Oamenii se plâng că nu au echipamente şi aparatură medicală.
UPDATE: Cele cinci asistente şi cinci infirmiere de la Secţia ATI a Spitalului municipal Orăştie s-au răzgândit şi au renunţat la demisii, în urma negocierilor cu conducera spitalului. Doar medicul şef Lorena Ehim şi-a păstrat decizia iniţială, de a demisiona, de teama coronavirus.
Ştirea iniţială:
Secţia de Anestezie şi Terapie Intensivă a Spitalului municipal din Orăştie a intrat în blocaj, după ce un medic, cinci asistente şi cinci infirmiere şi-au înaintat demisiile, către managerul unităţii medicale
„Din informaţiile mele, este vorba de un medic, 6 asistente şi 5 infirmiere de la secţia ATI care şi-au întaintat demisiile către conducerea spitalului. Motivele invocate sunt faptul că nu dispun de echipamentele şi aparatura medicală necesare pentru primirea pacienţilor cu coronavirus”, a declarat, pentru adevarul.ro, primarul Ovidiu Bălan.
„Avem două combinezoane pentru 12 angajaţi, iar managerul spitalului nu mai răspunde la telefon. Asta e situaţia, din păcate. Nu sunt optimistă deloc pentru că ştiu cum stau lucrurile şi ştiu că suntem trimişi la moarte cu mâinile goale”, a declarat dr. Lorena Ehim, medic şef de secţie ATI la spitalul din Orăştie, potrivit zhd.ro.
„Din păcate nu se fac testări decât în anumite situaţii, nu avem o situaţie clară. Eu sunt în izolare pentru că am intrat în contact cu o persoană posibil-contaminată la care are recoltat tester, dar nu ştiu rezultatul. Aştept să văd – mor, nu mor, cum mă mai simt. Din păcate se încearcă cumva nişte muşamalizări – cred, ascunderi de cazuri. Aşa am senzaţia. Nu e ceea ce ar trebui să fie şi noi suntem aruncaţi în cuşca cu lei – ca nişte bucăţi de carne. Noi am considerat la Orăştie că nu putem să ne ducem către moarte cu mâinile goale”, a mai spus dr. Lorena Ehim (foto, jos).
Prefectul Judeţului Hunedoara, Vasilică Potecă, s-a deplasat luni la spitalul din Orăştie pentru a se întâlnic cu medicii şi cu managerul unităţii medicale, pentru clarificarea situaţiei.
„Ei dau bir cu fugiţii. Nu mi se pare corect acest lucru”, a precizat prefectul Vasilică Potecă.
„Astăzi, la ora 14, mi s-a semnalat că sunt probleme cu cadrele medicale de la Secţia ATI a Spitalului din Orăştie, care au plecat acasă, pentru că se tem de coronavirus. Am sunat managerul pentru a o întreba care este situaţia. Ea mi-a zis: ATI-ul Spitalului din Orăştie este cea mai modernă secţie pe care o avem în judeţul Hunedoara. Este modernizată de câteva săptămâni. Are toate dotările necesare. Medicii de acolo au echipamente. Numai că doamna doctor a zis că ea nu vrea să trateze coronavirus, cu toate că nici nu aveau pacienţi cu coronavirus acolo, că ea dacă tratează moare. Şi împreună cu cinci asistente şi cu cinci infirmiere s-au ridicat şi au plecat. Mă deplasez spre Orăştie pentru a vedea ce putem face pentru restabilirea situaţiei la Secţia de ATI”, a declarat, pentru adevarul.ro, prefectul Vasilică Potecă.
Joi seara, 26 martie, prefectul judeţului Hunedoara, Vasilică Potecă, a emis un ordin prin care Spitalul Judeţean de Urgenţă Deva este transformat în unitate medicală care va prelua pacienţii cu „COVID-19”, iar unităţile medicale din Hunedoara, Petroşani, Haţeg, Orăştie, Brad, Lupeni, Vulcan, Zam şi Simeria precum şi sanatoriile din Brad şi Geoagiu devin „spitale de suport”.
Vă recomandăm să citiţi şi:
Coronavirusul loveşte Spitalul Deva. Doi medici au ieşit pozitiv, Oncologia a intrat în carantină
VIDEO Scene bizare în Deva. Ce i-au făcut poliţiştii unui bărbat care a refuzat să se legitimeze
Inconştienţa tinerei cu coronavirus care s-a plimbat prin spitale a îmbolnăvit cel puţin şase oameni
Prima veste bună în cazul pacienţilor cu coronavirus din Hunedoara. Ce au arătat ultimele teste