Restaurarea Castelului Corvinilor mai aşteaptă. Licitaţia pentru proiectul de cinci milioane de euro a fost contestată

Restaurarea Castelului Corvinilor mai aşteaptă. Licitaţia pentru proiectul de cinci milioane de euro a fost contestată

Castelul Corvinilor. FOTO: Daniel Guţă. ADEVĂRUL.

Licitaţia pentru reabilitarea Castelului Corvinilor, un proiect în valoare de aproape cinci milioane de euro, finanţat prin fonduri de la Uniunea Europeană, a fost contestată.

Ştiri pe aceeaşi temă

Primăria Hunedoara va mai avea de aşteptat semnarea contractului pentru realizarea lucrărilor de restaurare a Castelului Corvinilor. O firmă din Bucureşti, clasată pe locul al doilea, din cele două societăţi comerciale care au concurat pentru proiectul scos la lictaţie publică, a contestat licitaţia. În următoarele zile, Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor va soluţiona contestaţia depusă.

Proiectul de restaurare a Castelului Corvinilor are o valoare de aproape cinci milioane de euro şi este finanţat din fonduri de la Uniunea Europeană, prin Programul Operaţonal Regional. Lucrările se vor derula pe 28 de luni şi vizează reabilitarea obiectivelor: Turnul pictat, Bucătăria Garnizoanei, Loggia Matia, Parter Turn Tezaur, Bastionul de tortură, Turn flancare pod, Turnul nou de poartă, Scara spirală, Sala Cavalerilor şi Sala Dietei, Turnul Capistrano, Ateliere (Locuinţa sudică), Aripa Zolyomi, Turnul Pustiu, Zona intrării în prima cetate, Turnul vechi de poartă, Bastionul alb, Aripa Bethlen, Bastionul Toboşarilor, Fântana, Capela, Groapa Urşilor, Bastionul muniţiilor, Galeria suspendată, Turnul Njeboisia.

În 2017 primăria a semnat semnat contractul de finanţare a investiţiei, la ADR Vest.

Castelul Corvinilor datează din secolul al XV-lea şi este unul dintre cele mai vizitate monumente istorice din Transilvania. Anul trecut, peste 300.000 de turişti i-au trecut pragul, iar în 2018 numărul vizitatorilor a fost în creştere.


Vă recomandăm să citiţi şi:

VIDEO Clădirea misterioasă de sub Castelul Corvinilor. Imagini inedite cu aşezarea istorică transformată în ruină

Ioan de Hunedoara, omagiat în oraşul de la poalele Castelului Corvinilor. Au trecut 562 de ani de la moartea voievodului

VIDEO Povestea celui mai spectaculos funicular. Rămăşiţele colosului de fier atârnă la zeci de metri lângă castel

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările