Monumentul bizar apărut în cimitirul bisericii medievale Strei. Povestea lui s-a născut din tragedia unui tânăr

Monumentul bizar apărut în cimitirul bisericii medievale Strei. Povestea lui s-a născut din tragedia unui tânăr

Stâlpul funerar. FOTO: Daniel Guţă. ADEVĂRUL.

Cei care vizitează biserica medievală din satul Strei sunt întâmpinaţi în cimitirul acesteia de un monument neobişnuit, amplasat în urmă cu o lună, după accidentul cumplit petrecut la câţiva kilometri de sat, în care un bărbat de 20 de ani a murit.

Ştiri pe aceeaşi temă

O lună a trecut de la moartea Alexandru Marius Lungu (20 de ani), un tânăr din satul Strei ucis într-un accident rutier. Mormântul său iese în evidenţă între toate celelalte locuri de veci ale cimitirului satului, nu numai datorită mulţimii coroanelor care îl acoperă, dar şi printr-un monument neobişnuit. Un trunchi de brad înalt de aproape 20 de metri, împodobit cu coroane de flori, cu portrete ale decedatului şi purtând în vârf un brăduţ i-a fost aşezat la căpătâi şi poate fi văzut de la mare distanţă.

Astfel a fost omagiat tânărul care la sfârşitul lunii mai a murit într-un accident rutier petrecut în zona intersecţiei Drumului Naţional 66 cu şoseaua Hunedoara – Călan, la numai câţiva kilometri de sat. În 30 mai, Marius Lungu a intrat pe contrasens cu autoturismul şi a izbit frontal un camion care circula regulamentar, susţineau poliţiştii. Tragedia a fost înregistrată de camera video din maşina unui şofer.

Povestea bisericii Strei
Biserica din satul Strei, cea care are în cimitirul său monumentul neobişnuit, datează din secolul al treisprezecelea, potrivit unor istorici, şi este unul dintre cele mai vechi lăcaşe de cult creştine din România.

Biserica a fost construită din piatră pe ruinele unei aşezări romane, o „vila rustica”, iar din anii 1940, în lăcaşul cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” nu s-au ţinut slujbe decât ocazional. Atunci, spun localnicii, legionarii au construit o altă biserică în sat, iar monumentul vechi a fost abandonat. În cele şapte secole de existenţă ale bisericii din Strei, o mulţime de legende i-au fost atribuite.

Una dintre relatările intrate în istorie datează din anul 1775 şi aparţine baronului Joseph von Hohenhausen, care a vizitat ţinuturile Hunedoarei în 1773, însoţindu-l pe împăratul Iosif al doilea al Austriei în prima sa vizită în Transilvania, şi a publicat apoi volumul de însemnări „Antichităţile Daciei în Transilvania de astăzi. Din timpurile când această ţară frumoasă era stăpânită de romani”. Ofiţerul austriac a acordat atenţie bisericuţei din Strei, descriind-o ca fiind un paraclis cu o capelă păgână din vremea romanilor, ridicat pe drumul lui Traian, vizibil în acea vreme. Cronicarului i-a atras atenţia lespedea de la temelia bisericii, pe care erau înfăţişate două personaje care simbolizau moartea şi somnul. Un mister al bisericii din satul Strei este cel al picturilor murale. Toţi sfinţii înfăţişaţi pe pereţii bisericii au ochii scoşi. Şi icoanelor din biserica Densuş din Ţara Haţegului, ridicată în aceeaşi perioadă, le-au fost scrijeliţi ochii. Deşi au fost vandalizate, iar timpul a fost necruţător cu ele, picturile din lăcaşul religios sunt impresionante: ele datează din secolul XIV şi sunt realizate de meşteri străini.

Picturile în culorile albastru, ocru şi roşu, ce poartă semnătura meşterului Grozie, împodobesc interiorul bisericii vechi din vremea cnejilor, pe care au transformat-o în cel mai colorat monument al Văii Streiului.


Vă recomandăm să citiţi şi:

Misterele bisericii din Strei, veche din secolul XIII: icoanele batjocorite şi zeii somnului şi ai morţii de la temelia celei mai colorate biserici din Valea Streiului

Biserica din Strei este unul dintre cele mai vechi lăcaşe religioase din România. A fost ridicată în urmă cu aproape şapte secole din pietrele unei aşezări romane, iar din turnul ei se poate vedea panorama Văii Streiului. În biserica împodobită cu picturi şi icoane colorate nu mai au loc slujbe, dar monumetul istoric a rămas un loc legendar.

Biserica Îngerilor din ţinutul natal al lui Arsenie Boca. Veche de patru secole, uimeşte prin cel mai înalt turn

O biserică din vecinătatea locului în care s-a născut Arsenie Boca îi uimeşte pe turişti prin vechimea sa şi printr-un detaliu neobişnuit: un turn înalt care a rezistat peste patru secole furtunilor şi care i-a făcut pe săteni să îi spună aşezării Biserica Îngerilor.

10 biserici stranii din România. Unde se află cele mai neobişnuite aşezăminte de rugăciune, devenite celebre în lume

Numeroase biserici din România impresionează prin frumuseţea lor, însă unele dintre ele oferă vizitatorilor lor detalii nemaiîntâlnite. Printre bisericile „ciudate” din România se numără cea de la Densuş, ridicată din ruine ale monumentelor din Sarmizegetusa, şi biserica din Săpânţa, înaltă de peste 75 de metri.

Imagini din aceeasi galerie
Distribuie imaginea

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările