Minele „mortale“ de cărbune în România comunistă. Cum munceau românii în cele mai riscante exploatări

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sute de mii de români munceau în exploatările miniere din România aflată sub regim comunist. Minele de cărbune au fost în topul celor mai riscante unităţi miniere.

Sute de mii de români lucrau în minerit în timpul regimului comunist, iar în aproape jumătate din judeţele României s-au dezvoltat exploatări miniere. În multe dintre acestea, condiţiile de lucru erau extrem de precare, iar tragediile miniere erau frecvente. Note secrete din anii 50 arătau riscurile uriaşe la care erau supuşi muncitorii minelor de cărbune din România. Iată câteva dintre cele mai periculoase  exploatări miniere.

Mina de lignit de la Filipeştii de Pădure
Mina de lignit de la Filipeştii de Pădure (judeţul Prahova) a fost înfiinţată la începutul anilor 40, iar în primii ani ai regimului comunist, când purta numele „Gheorghe Gheorghiu Dej”, exploatarea a ajuns la aproape 6.000 de muncitori. Aproape 2.000 erau soldaţi din batalioanele de muncă, iar tot atâţia proveneau din rândul „chiaburilor” – deţinuţi politic. Condiţiile de muncă erau extrem de dificile, arătau note secrete ale agenţiilor de informaţii din Occident.

„Nu exista aer proaspăt în mină, din cauza lipsei instalaţiilor adecvate, iar sistemul de canalizare nu funcţiona, astfel că muncitorii lucrau cu apă până la genunchi. Lucrau sub ameninţarea continuă a prăbuşirii tavanelor, în fapt se înregistrau în medie două surpări pe săptămână, care cauzau decese în rândul minerilor. Vagonetele care circulau în galerii distrugeau adesea cablurile de susţinere, cauzând alte tragedii. În fapt, cele mai multe dintre accidente se produceau după ce vagonetele se desprindeau de instalaţii şi se prăbuşeau peste oameni. Se înregistrau, de asemenea, multe explozii din cauza gazelor de mină”, arăta o notă secretă, păstrată în arhivele Radio Free Europe, din 1951. Mina Filipeştii de Pădure şi-a oprit treptat activitatea de la mijlocul anilor 90.

Minele de cărbune de la Schitu Goleşti
Minele de cărbune de la Schitu Goleşti (judeţul Argeş) au fost administrate înainte de Al Doilea Război Mondial, de o societate belgiană, Concordia, iar la începutul regimului comunist au intrat sub conducerea Sovromcărbune – o companie mixtă româno-sovietică. Condiţiile de trai ale celor aproape 3.000 de mineri din zonă s-au deteriorat în primii ani de comunism, arătau note informative secrete.

„Acum, sub regimul comunist, primesc nimic altceva decât o plată mizerabilă şi trebuie să muncească suplimentar pentru a atinge cotele de producţie care le sunt impuse. În prezent, muncitorii nu au haine, iar pentru cei mai mulţi dintre cei care se îmbolnăvesc nu există medicamentele necesare. În lipsa săpunului şi hainele lor au ajuns să fie pline de paraziţi. Când ies din şut, după opt ore de muncă, mulţi dintre ei sunt stropiţi cu DDT, spre amuzamentul asistenţilor sanitari care râd văzându-i plini de păduchi. Asistenţa medicală a fost redusă la extrem. În mină au loc 3 – 4 accidente pe lună, iar bolnavii sunt trimişi la spitalul din Câmpulung. Au fost însă multe cazuri în care cei răniţi au murit înainte de a fi aduşi la staţia de prim-ajutor. Recent, numprul accidentelor a crescut la 8 până la 10 pe lună, de când a fost stabilit Planul Cincinal, în care se o producţie mult mai mare, dar fără a fi luate măsuri suplimentare de securitate în galeriile minilor. Producţia de cărbune a fost cu 50 la sută mai ridicată în 1949 faţă de anul precedent. Minerii sunt însă obligaţi să muncească duminica şi în timpul sărbătorilor pentru ca aceasta să crească şi mai mult. În aceste zile nu primesc pâine, iar hrana le este înlocuită cu mămăligă”, se arăta într-un document de arhivă din 1951.

Minele din Valea Jiului
La începutul anilor 50, în Valea Jiului funcţionau nouă exploatări miniere, la Petroşani, Petrila, Lupeni, Uricani, Vulcan, Lonea, Jiu, Câmpa şi Aninoasa. Munca în minele de cărbune era extrem de dificilă şi intensă, iar tragediile din subteran intrau în rutina activităţii acestora.

„În unele mine, cum sunt cele două puţuri din Aninoasa, apa intră prin mai multe locuri şi infiltrează mari cantităţi de murdărie şi nămol. Muncitorii angajaţi să conducă vagoneţii de cărbune traşi de cai prin galerii au fost cu toţi afectaţi de atacuri grave de reumatism. Ei trebuie să treacă prin apă şi noroi pe întreaga durată a schimbului de opt ore”, arăta un raport din 1954, păstrat în arhivele RFE – Germania. Cantitatea de aer din subteran era limitată, iar ventilaţia deficitară. Atunci când stâncile din galerii erau tăiate şi aveau loc detonări în apropierea zăcământului de cărbune, straturile groase de praf îi sufocau pe mineri.

„Oamenii care lucrează la extragerea cărbunelui sunt cei mai rău afectaţi, iar mulţi dintre ei sunt otrăviţi de praf sau dezvoltă probleme serioase la plămâni. Cei care au plămânii slabi încep să vomite până la leşin şi mulţi dintre ei mor după ce sunt transportaţi la suprafaţă. Le este interzis cu stricteţe minerilor să vorbească despre astfel de cazuri care ar putea fi evitate cu toate dacă managementul minelro ar lua măsuri adecvate pentru o mai bună ventilaţie etc.”, arătau autorii aceluiaşi document.

La ieşirea din puţuri, minerii trebuiau să fie foarte atenţi, să se ţină bine de frânghii deoarece totul era alunecos din cauza umidităţii, iar apa se revărsa continuu din toate părţile.

„Când muncitorii ajung în final la suprafaţă sunt uzi de parcă ar fi ieşit din mare. Ei trebuie să aibă grijă ca echipamentele lor să fie uscate din nou până cînd încep schimbul următor, pentru că nimeni nu are mai mult de o uniformă”, dezvăluia autorul raportului.

Accidente aveau loc în fiecare zi în minele de cărbune. Din cauza măsurilor de securitate foarte reduse, „neglijate criminal” se întâmpla aproape în fiecare zi ca rocile să se prăbuşească în puţuri, în urma infiltraţiilor apei. Ele cădeau peste trupurile şi capetele muncitorilor şi adesea le provoacau leziuni grave. Cei care se plângeau de condiţiile de muncă riscau să devină victimele forţelor de ordine.

„Securitatea a reuşit să prevină toate încercările de dezordine şi greve din regiune, dar acest lucru a putut fi făcut doar cu multă brutalitate”, informau autorii raportului din toamna anului 1954.


Vă recomandăm să citiţi şi:

Prăbuşirea oraşelor muncitoreşti ridicate de la zero în anii comunismului. Cum au ajuns centrele industriale apărute peste noapte adevărate „oraşe-fantomă“

Mega-proiectele secrete din comunism: canalul pentru submarine, portul militar condus de sovietici şi mina de uraniu cu 15.000 de deţinuţi politici

Secretele sovromurilor din primii ani de comunism. Cum a ajuns toată industria românească sub controlul sovieticilor

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite