Video FOTO Cele mai căutate locuri de vacanţă din România, în comunism. Cum arătau staţiunile de vis ale părinţilor noştri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Din anii '60, marile complexuri hoteliere construite pentru oamenii muncii au început să împânzească locurile atractive turistic din România, iar pe timpul verii zonele faimoase de agrement deveneau supraaglomerate.

GALERIE FOTO

Cei mai mulţi dintre români au fost nevoiţi în deceniile de comunism să îşi petreacă vacanţele şi concediile în ţară, dar oferta staţiunilor turistice era mulţumitoare. Băile termale, muntele şi, mai ales, litoralul deveneau supraglomerate în fiecare vară. Nenumărate fotografii şi „vederi” oferă detalii despre concediile românilor din acele vremuri.

Iată câteva dintre cele mai faimoase staţiuni:

Băile Herculane - prima staţiune balneară
Băile Herculane este considerată cea mai veche staţiune balneară de pe teritoriul României. A fost fondată la începutul secolului al II-lea, în vremea împăratului Traian. A fost cunoscută pentru izvoarele sale termale sulfuroase, iodate, bromurate şi termominerale, indicate pentru tratarea unor boli de piele, boli ale aparatului locomotor, boli ale aparatului respirator, afecţiuni ginecologice şi altele. Băile Herculane s-au dezvoltat ca staţiune în secolul al XIX-lea, vremuri de când păstrează cele mai frumoase clădiri - monument. Din anii ’70, când zona aflată pe Valea Cernei, la 15 kilometri de Dunăre, a devenit un loc dedicat turismului de masă au fost construite marile complexuri hoteliere: Afrodita, Diana, Hercules, Roman, Minerva şi Grota Haiducilor.

statiune herculane

Mamaia - locul căutat de occidentali
Mamaia, un sătuc dobrogean de pe ţărmul Mării Negre, locuit în trecut de pescari greci şi lipoveni, de păstori români şi de tătari, a fost transformată în primele decenii de comunism într-o staţiune supraaglomerată pe timp de vară, cu hoteluri de tip bloc impresionante prin volumul şi înălţimea lor. Din anii ’80, Mamaia a devenit un loc de vacanţe căutat de turiştii români şi din celelalte ţări socialiste, dar şi de un număr tot mai mare de occidentali.

image

Staţiunea Sovata şi izvoarele sale miraculoase
Sovata a fost cunoscută ca loc de tratament încă de la sfârşitul secolului al XVI-lea, iar lacurile sale sărate au intrat în circuitul turistic la sfârşitul secolului al XIX-lea, când Sovata a fost atestată ca staţiune balneară. Staţiunea este considerată unică în Europa, datorită lacului salin Ursu, renumit prin efectele balneoclimaterice, dar şi pentru celelalte lacuri saline şi izvoare termale, considerate benefice pentru tratarea a numeroase afecţiuni, mai ales a celor ginecologice. În anii ’70, staţiunea din judeţul Mureş oferea peste 4.000 de locuri de cazare, dintre care 1.100 în hotelurile Sovata,  Aluniş, Făget şi Brădet, iar restul în vile şi popasuri turistice, iar numărul anual al vizitatorilor ei depăşea 85.000 de oameni.

statiune sovata comunism

Costineşti - satul de vacanţă al tinerilor
Staţiunea Costineşti, de pe litoralul Mării Negre, s-a dezvoltat rapid începând din anii ’60, datorită numărului tot mai mare de tineri veniţi să îşi petreacă vacanţele aici. Atunci a fost dat în folosinţă Complexul Sanatorial, au fost construite vilele de tip bungalou în campingul de 1.000 de locuri şi numeroase căsuţe de vacanţă. În anii ’70 a urmat construcţia teatrului de vară, a clubului central, a hotelului Forum şi a mai multor vile, iar satul de vacanţă putea găzdui peste 60.000 de turişti.

costinesti

La munte în Vatra Dornei
Aflată în nordul României, Vatra Dornei se numără printre cele mai căutate localităţi turistice din Românie, faima sa fiind datorată apelor termale, izvoarelor şi priveliştilor de munte. Oraşul-staţiune este înconjurat de Munţii Giumalău, Munţii Bistriţei, Munţii Călimani, Munţii Rodnei, Obcina Mestecăniş. Zona Vatra Dornei este atractivă şi pentru mănăstirile din Bucovina: Voroneţ, Humor, Moldoviţa, Suceviţa şi Putna.Băile sale au fost naţionalizate la sfârşitul anilor ’40, iar în deceniul următor regimul comunist a început o campanie de refacere şi modernizare a acestora, care a făcut zona populară în România ca loc de odihnă şi tratament. Printre staţiunile din România faimoase pentru băile termale şi supraglomerate în deceniile trecute se mai aflau Călimăneşti - Căciulata, Băile Felix, Băile Tuşnad, Băile Govora, Borsec, Geoagiu Băi şi Techirghiol.


 

image

Cazarea pe litoralul românesc atinge cote uriaşe. Cum a ajuns să coste o cameră 365 de euro pe noapte. „Noi suntem o naţiune săracă, dar fudulă“

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite