FOTO Castelul Nopcsa, în şantier. În ce stadiu a ajuns renovarea monumentului istoric

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Castelul Nopcsa. FOTO: CJ Hunedoara.
Castelul Nopcsa. FOTO: CJ Hunedoara.

Lucrările de restaurare a Castelului Nopcsa, din Ţara Haţegului au fost reluate. Investiţia se ridică la aproape două milioane de euro.

Din toamna anului 2019 Castelul Nopcea (Nopcsa) din satul Săcel a intrat în renovare. Stadiul fizic al lucrărilor executate până în prezent este de 13 la sută, potrivit reprezentanţilor Consiliului Judeţean Hunedoara.

Au fost realizate lucrări de tencuire a faţadei, de turnare a şarpantei la parter, turnare a plăcii de beton la etaj, curăţare a pereţilor şi montajul scheletului la acoperiş. În prezent se lucrează la şarpantă şi tencuieli interioare.

„Obiectivul general al proiectului este recuperarea şi valorizarea patrimoniului material, imaterial şi promovarea acestuia în context regional şi european. Valoarea totală a proiectului este de 9,1 milioane de lei, iar fondurile sunt asigurate printr-un proiect finanţat prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală 2”, a informat Consiliul Judeţean Hunedoara. Termenul de execuţie a lucrărilor este de 18 luni.

nopcsa

Istoria Castelului Nopcsa
Castelul Nopcsa este un monument istoric de categoria B şi se numără printre clădirile istorice care nu au fost revendicate de presupuşi urmaşi ai familiilor nobiliare din Ţara Haţegului.

nopcsa

A fost ridicat la sfârşitul secolului al XVIII-lea, iar timp de două secole una dintre bijuteriile Ţării Haţegului. La instaurarea regimului comunist, monumentul din satul Săcel, din vecinătatea oraşului Haţeg, a fost naţionalizat şi transformat într-un internat şi o şcoală pentru copii cu nevoi speciale, care a funcţionat până la sfărşitul anilor ’90.
După închiderea şcolii, vechea reşedinţă a familiei Nopcsa a fost abandonată pentru mai mulţi ani, iar unii dintre localnici au devastat-o treptat, fără nicio piedică din partea autorităţilor.


Castelul, în 2019. ADEVĂRUL.

castelul nopcea foto daniel guta

Un motiv al distrugerilor au fost poveştile că în pereţii săi, baronul Franz Nopcsa (Nopcea) – un savant renumit - ar fi ascuns o parte din averea sa.

Jafurile au mai fost diminuate abia din 2010, după ce Consiliul Judeţean Hunedoara, care a preluat în 2001 în administrare clădirile unităţii şcolare şi castelul, a instituit pază. Lucrările de restaurare a monumentului au întârziat, iar un proiect pe fonduri norvegiene depus pentru transformarea sa într-un muzeu a fost respins. Monumentul s-a aflat în ultimii ani în conservare, fiind însă vizibil afectat de vandalisemele la care a fost supus.


Vă recomandăm să citiţi şi:

Castelele ruinate ce păstrează poveşti fascinante. Soarta tristă a moşiilor de lux ale baronilor din secolele trecute

Soarta moşiei uriaşe a grofilor maghiari alungaţi de comunişti. Castelul fantomă şi 100 de hectare au fost revendicate

Secretele teribile ale celebrilor baroni Nopcea. Nepotul şi-a omorât iubitul de-o viaţă şi s-a sinucis, iar unchiul devenea noaptea tâlharul „Faţă Neagră“

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite