Două vieţi au fost salvate cu preţul morţii unei hunedorence

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Medicii nu au mai putut salva viaţa femeii. FOTO: InfoHd
Medicii nu au mai putut salva viaţa femeii. FOTO: InfoHd

Rudele Corinei, o tânără din Orăştie decedată în urma unor complicaţii survenite la aducerea pe lume a unui prunc, au acceptat ca ficatul femeii să fie transplantat unui pacient.

Destinul a fost necruţător pentru o hunedoreancă în vârstă de doar 32 de ani: femeia a ajuns în comă profundă, fără speranţe de revenire, imediat după ce a născut un bebeluş. Însărcinată în luna a şasea, Corina Ghibu ajunsese în stare gravă la spitalul din Orăştie de unde a fost transferată într-o clinică din Timişoara.


A murit dând naştere
Un anevrism i-a cauzat afecţiunea, în urma căreia tânăra a intrat în moarte cerebrală. Medicii au reuşit să îi salveze pruncul, printr-o operaţie de cezariană. Nou-născutul, care cântărea un kilogram la aducerea pe lume, este ţinut în aparate, dar are şanse de supravieţuire. Pentru mama lui nu s-a mai putut face nimic.

Totuşi, rudele femeii au decis ca moartea ei să însemne o nouă şansă la viaţă pentru un pacient.
„Am fost de acord ca ficatul Corinei să fie transplantat, pentru că dacă ea nu a mai putut fi salvată, ne-am gândit ca măcar altcineva aflat în suferinţă, care are nevoie de un ficat, să fie ajutat să rămână în viaţă”, a spus Daniel, fostul soţ Corinei Ghibu. Pentru familia decedatei, gestul donării va rămâne drept consolare în tragedia care o apasă.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite